În prima ediție a anului povestim despre reziliență și refacere, și, așa cum am promis, de data asta am scris-o împreună cu voi.
O pandemie care ne-a afectat mințile precum un război ne-a reamintit importanța sănătății mintale, spune Adrian James, președintele Colegiului Regal al Psihiatrilor din Marea Britanie. E convins că vom resimți mult timp efectele profunde ale bolii și consecințelor sale sociale și economice asupra sănătății mintale. Chiar și după ce epidemia va fi sub control.
Odată cu noul an, lista rezoluțiilor a căpătat contur, dar înainte să bifăm lucruri, hai să fim atenți și la cât de multe sunt sau nu în controlul nostru. S-ar putea, din nou, să cerem prea multe de la noi pentru un singur an. Un an care se anunță complicat, în care chiar dacă vaccinarea a început, stresul și anxietatea ne pot dezechilibra, iar instabilitatea financiară și pierderea locurilor de muncă rămân o problemă.
Așadar, ce înseamnă reziliența și cum o sedimentăm în 2021?
Ritm pe dos
Reziliența emoțională e capacitatea de a ne adapta la contextele provocatoare care apar pe parcursul vieții (pierderea job-ului, instabilitate financiară, boli, dezastre naturale, pierderea unei persoane dragi sau… pandemia în care trăim) și de a găsi în noi resurse sau a dezvolta abilități pentru a depăși și asimila dificultățile cu care ne confruntăm.
Stai calm/ă, reziliența nu se construiește de pe o zi pe alta și nici nu putem pretinde așa ceva de la noi. E mai degrabă un proces care are nevoie de timp și care depinde de interacțiunile pe care le avem cu noi înșine, cu ceilalți și cu mediul înconjurător.
E important să conștientizăm cum ne simțim (ex: să recunoaștem și să identificăm emoțiile pe care le trăim), să ne dezvoltăm o rețea de suport zdravănă (ex: prieteni/familie//iubiți/iubite etc.) și să observăm, iar mai apoi să modelăm, felul în care interpretăm evenimentele prin care trecem.
Astea sunt câteva tehnici pentru un bun început în dezvoltarea capacității de refacere. Reziliența e un subiect vast, căreia abia i-am zgâriat suprafața, iar ca să înțelegem mai bine cum experimentăm și trăim asta fiecare dintre noi, v-am întrebat cum ați reușit voi să faceți pace cu 2020.
Dacă n-ai timp să citești sau nu mai ai răbdare – vezi un video de cinci minute despre planificare rezilientă.
Ce ne-ați scris voi despre ce v-a învățat 2020
1️⃣ Petruța, fondatoare Parentool, 27 de ani: 2020 pentru mine a fost ca o oglindă. M-a pus față în față cu mine, fricile și speranțele mele. Mi-a apăsat butoane dureroase. M-a trântit de toți pereții. Chiar dacă în exterior (pe lângă faptul că era pandemie) totul era cât de cât ok, în interior pornea un război. Un război cu principiile mele, sensul în viață și cu identitatea mea ca om. 2020 m-a făcut să reconsider foarte multe lucruri și mi-a provocat, la maxim, nevoia de control. A luat-o și a facut-o chiseliță.
De fiecare dată când îmi spuneam că e ok, I’ve got this – îmi trântea câte o veste care îmi demonstra că all I have is now. Și uite așa am început, ușor-ușor, să învaț să trăiesc în prezent, să iau fiecare zi așa cum e și să-mi reamintesc constant că e vorba de un proces. M-a facut să regândesc ce înseamnă pentru mine prietenie, să încep să iubesc să petrec timp cu mine și să-mi dau voie să fiu vulnerabilă. Cred că a fost anul în care am învățat să mă accept și să umanizez puțin tot ceea ce trăim.
2️⃣ Mihaela, studentă teatrologie, 27 de ani: Setarea limitelor este foarte importantă și pentru asta îi sunt recunoscătoare fostei mele colege, Dana. Dacă nu era ea, probabil că nici până acum nu aș fi fost atentă la acele boundaries impuse de către cineva. Dacă nu le avem bine delimitate, riscăm să ajungem obosiți, frustrați sau să stricăm relații. Firește, nimeni nu e perfect si s-ar putea sa ne încălcăm propriile delimitări, dar trebuie să ne dăm și timp să analizăm cum și de ce facem asta și să ne dăm seama când cineva ne spune « stop, până aici pot să duc ». Să fim blânzi cu noi, deoarece suntem într-un proces de continuă învățare.
3️⃣ Thomas Agud, 18 ani, elev și redactor la POV21: Am învățat cum să îmi stăpânesc emoțiile și fricile în același timp. Am avut momente când fricile au pus atât de mare stăpânire asupra mea încât a trebuit să mă opresc din ceea ce am făcut și să am un moment în care să mă „autoeduc” într-un mod diferit, și am început să mă pun pe primul loc. Am urmărit online diferite cursuri de gestionare a emoțiilor, iar psihologii chiar și online, au reprezentat o mare necesitate.
4️⃣ Lucia, 57 de ani, asistent medical: Pentru mine personal, (2020) a fost doar o altă situație problematică căreia trebuia să-i fac față. În viață există situații care îți erodează mai mult sau mai puțin echilibrul emoțional, ca urmare, e bine să fii întotdeauna pregătit, să gândești mereu pozitiv, să accepți și aspectele negative ale existenței, să încerci să rezolvi cât mai bine problemele. Cred că trebuie să ne amintim mereu că suntem efemeri și „să trăim clipa”.
5️⃣ Delia, 41 de ani, poștaș la Royal Mail UK: Ca unic copil în Anglia, cu mama singură în România, în condițiile în care ultima oară ne-am avut una lângă cealaltă în primăvara 2019 și cu posibilitatea dureroasă ca nici 2021 să nu îmi permită să ajung la ea: ecranele nu înlocuiesc schimbul de energie ce are loc când îți îmbrățișezi părintele, iar pupicii transmiși virtual nu pot mângâia la fel cum o face mâna părintelui pe fruntea copilului niciodată. Dar ce bine de noi că avem posibilitatea de a ne și vedea!
Nicio rețetă nouă sub soare. Continuă să fii recunoscător/oare și nu uita să speri la mai bine! Respectă recomandările date de Guvern și Ministerul Sănătății, fii mai atent/ă la cum trăiești și găsește metode de a-ți întări atât imunitatea cât și modul în care gândești, judeci și reacționezi. Mai concis: dacă îți poți îmbunătăți stilul de viață, fă-o, de la modul de gândire, la ce pui în gură! Înlocuiește „ce bine ar fi fost dacă”, cu „ce bine e că”. Nu zic că e ușor, dar e posibil!
6️⃣ Irina: E greu de spus dacă am învățat abia în 2020 sau dacă a fost ocazia să practic chestii pe care le știam teoretic sau care fuseseră practicate la scară mult mai mică. Oricum, mă străduiam să am răbdare cu oamenii și să explic ce fac ei din cele mai blânde perspective posibil, chiar și atunci când doare. Mă străduiam să tratez ceea ce nu pot schimba cu o acceptare neînciudată. Asta a trebuit extinsă zdravăn. Mai complicat mi se pare nu să întinzi elasticul mai mult, ci să găsești resurse să umpli bateria care te ajută să mai poți. Să cauți cu încăpățânare lucruri care te bucură sau îți dau sens în pofida păturii de depresie care se impune la nivel colectiv și care pare inevitabilă.
Snack
Dr. Lucy Hone este expertă în reziliență. Propria ei rezistență a fost testată în cel mai groaznic mod când fiica ei a fost ucisă într-un accident de mașină. Ne spune pe scurt cum a făcut față pierderii și împărtășește trei strategii. Ascultă-i povestea mai detaliat într-un TEDx, iar dacă vrei un toolkit cu exerciții pe care să le faci, ai 23 de idei de la Positive Psychology.
Eseul acesta chestionează felul în care înțelegem reziliența. Samira, autoarea, și-a pierdut mama într-un atac terorist din Afganistan, iar acea perioadă a vieții ei a pus-o față în față cu o durerere inimaginabilă care a ajutat-o să chestioneze ce înseamnă reziliența pentru ea. A decis că reziliența e un nonsens fără răbdare, timp și acceptarea lucrurilor care ni se întâmplă.
Bines, sau doza de resurse pozitive ale newsletterului: îți promitem că acest colaj te transpune pe o barcă sau pe o plajă-n Sfântu Gheorghe, unde vrei să citești știrile pozitive, lipsite de anxietate, de pe The Happy Broadcast. Iar pentru momentele alea când te bate soarele-n cap și mintea o ia pe arătură, află povești cu animale de pe TheDodo. Nu dezamăgește niciodată.
Să nu uităm de dans. Ascultă „soundtrack-ul” rezilienței cântat de Katty Perry, Tiësto și Aitana sau vizionează varianta mai puțin pop de la Asaf Avidan.
Mulțumesc că mă citești.
Abonează-te la newsletter-ul nostru
Ne poți scrie oricând cu sugestii sau comentarii la scosdinminte@inclusiv.ro sau pe adresele noastre: ruxandra@inclusiv.ro și ale@inclusiv.ro.
Pe data viitoare, cu drag și dorință de vaccinare,
Rux & Ale
Să nu crezi că am uitat! De data asta, în semn de mulțumire că ne citești, îți lăsăm un video cu personaje lego, făcut de cei de la The School of life, despre reziliență și despre cum ne putem agăța de ea în cele mai gri perioade.
Autorul
Ruxandra Pătrașcu-Maian
Îți mulțumim că faci parte din comunitatea Inclusiv
Nu știm dacă vom mai exista în 2021. Însă până atunci facem tot ce putem ca să-ți aducem poveștile în care credem.
Misiunea noastră e să descifrăm sistemele complexe care ne definesc viața, să le traducem în narațiuni profunde care te ajută să înțelegi mai bine ce se întâmplă în jurul tău și cum se poate schimba asta. Ne dorim să închizi articolele noastre mai bine echipat pentru haosul informațional care ne înconjoară.
Facem jurnalism la firul ierbii, exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori. Ne fundamentăm munca pe colaborare, transparență, schimb de cunoaștere și participare. Durează, costă, iar impactul nu se vede imediat. În acest moment, avem o echipă minusculă care operează cu 3.000€/lună. Ca să avem o redacție funcțională și sustenabilă, ne-ar trebui cel puțin 10.000€/lună. În cel mai bun moment al nostru, bugetul a fost de 8.500€/lună.
Poți să ne susții și mai mult jurnalismul dacă inviți un prieten să devină Explorator Inclusiv începând cu doar 3€/lună.
