fbpx

Ascultați, fără a fi judecați

18/02/2021

Lectură de 7 minute
Scos din minte - newsletter bilunar

În liceu obișnuiam să țin un jurnal – Ale aici. Aveam un ritual: în fiecare vineri, după ce toată lumea adormea, mă duceam pe scaunul roșu din bucătărie, cu toate creioanele colorate și cariocile pe care le aveam, și îmi povesteam și desenam săptămâna.

Notam tot ce simțeam că nu pot să le povestesc celorlalți: notele mai mici de 7, care pentru mine însemnau că sunt un „copil rău”, supărările cu prietenii, frica de a ține prezentări și, mai ales, felul în care mă făceau să mă simt certurile din casă, pe care ajungeam doar să le privesc, paralizată, ca pe un film la cinema. Habar nu aveam la vremea aia că lucrurile astea aveau să mă facă un adult speriat, evitant, amorțit și dependent de validarea celorlalți.

Am crescut într-un mediu hiperprotectiv. Înțelegeam că verificările stricte la teme, insistențele de a nu-mi lua un job pe timpul școlii, ca să pot să mă concentrez pe învățat, sau teama de a nu merge undeva fără să știe și ai mei, era felul în care îmi arătau că mă iubesc și că vor să aibă grijă de mine. Însă, mintea mea a modelat totul ca pe un pericol: fără ei, nu poți face nimic. Am interpretat sufocarea asta afectivă ca pe un semn clar că nu au încredere în mine. Și treptat, am început să nu mai am nici eu.

Faptul că mi-a lipsit independența și că nu am luat decizii de una singură, mi-a influențat dezvoltarea din următorii ani. Faptul că nu am vorbit cu nimeni în adolescență despre tot ce trăiam la școală, acasă, la mine în minte, mi-a influențat, de asemenea, dezvoltarea. La 18 ani eram fata care nu mersese într-o excursie cu clasa, nu chemase niciodată prietenii la ea, nu mersese singură la mare, nu făcea cumpărături singură  – dar care, culmea, trebuia să plece la facultate, într-un oraș nou. Singură.

De fiecare dată când încercam să articulez ce simt, mă loveam de un zid la mine acasă. Maică-mea nu a suportat niciodată gândul că aș putea fi și tristă, supărată sau îngrijorată. În mintea ei, Ale trebuia să fie mereu veselă. Așa că am început să reprim celelalte emoții – oamenilor nu le plăcea să vadă părțile astea din mine, așa că le dădeam ce le plăcea să vadă. Restul însemnau slăbiciuni sau lucruri despre care nu trebuie să vorbești cu voce tare ca tânăr, care nu sunt destul de importante sau demne de a fi ascultate. Singurele momente în care eram cu adevărat sinceră cu mine erau cele în care mă așezam la masa din bucătărie și scriam.

Poate dacă aș fi povestit și cu ceilalți așa cum o făceam în jurnalul meu, ar fi fost mai simplu acum. Poate nu aș mai fi simțit că la 24 de ani sunt încă o adolescentă căreia îi e teamă să crească sau care în continuare se ascunde într-o carapace atunci când vine vorba despre a se arăta așa cum este de fapt.

Pentru ediția de săptămâna asta am vorbit cu psihologul clinician depreHUB, Andrei Stoica, despre importanța psihoeducației încă din adolescență, una dintre perioadele care își pune amprenta asupra dezvoltării noastre.

Ritm pe dos

Anii adolescenței sunt cei în care ne formăm obiceiuri sociale și emoționale importante pentru bunăstarea mentală din următoarele faze ale vieții. În funcție de moștenirea genetică, mediul în care creștem, expunerea la abuz sau violență în familie, vulnerabilitatea la problemele de sănătate emoțională crește. Cele mai frecvente tulburări de sănătate mintală întâlnite la copii și adolescenți sunt: tulburările de anxietate, depresia, ADHD, problemele de comportament agresiv, de tip bullying sau probleme cu stima de sine.

Organizația Mondială a Sănătății estimează că, la nivel global, 20% dintre adolescenți se confruntă la un moment dat cu o problemă de sănătate mintală – care poate rămâne subdiagnosticată și netratată. În România, unu din cinci copii are probleme sau tulburări de sănătate mintală care îi afectează funcționarea: 13% dintre copii se confruntă cu tulburări de anxietate (anxietate generalizată, anxietate socială, fobii, anxietate de separare, atacuri de panică), iar 3,5% cu depresia clinică.

Anul trecut, depreHUB a evaluat gratuit peste 5000 de persoane și a aflat că 40% dintre persoanele cu tulburări emoționale sunt tineri între 19 și 25 de ani. Acesta a fost și motivul pentru care, împreună cu Asociația ZI de BINE, au lansat adolescenti.deprehub.ro, o platformă dedicată adolescenților, și un Teen Line gratuit (0374.461.461). Și-au dorit să creeze un spațiu în care tinerii să fie încurajați să vorbească despre trăirile lor.

„Adolescenții au nevoie de o autonomie imensă”, spune psihologul Andrei Stoica. „În momentul în care stai 13 ani de zile cu părinții, îți construiești imaginea socială pe baza a ceea ce ei spun despre tine. După 13 ani, te lovești și de contextul social extern. Aici observi că ceilalți se raportează altfel la tine. Și practic cauți acceptare socială.”

De ce este importantă psihoeducația încă din vremea adolescenței?

Odată deveniți adulți, problemele emoționale se pot intensifica și este nevoie de un proces mai lung de terapie pentru a deveni conștienți de ele și a le vindeca. „Le integrăm în personalitatea noastră, fie că suntem sau nu conștienți de asta”, adaugă Andrei. „Este important să normalizăm exprimarea emoțională și accesul la consilierii școlari, încă din clasele primare. Sistemul de învățământ este în continuare axat pe competiție – iar această competiție ajunge să inhibe.

Psihoeducația te ajută să conștientizezi, să înțelegi și să înveți cum îți poți gestiona anumite probleme emoționale. Adolescența este o perioadă sensibilă, iar majoritatea tinerilor suferă pentru că nu sunt văzuți, înțeleși, ascultați. Odată cu lansarea Teen Line-ului gratuit, Andrei spune că adolescenții au venit către ei cu suferințe profunde, traume, părinți toxici sau abuz emoțional. „Adolescenții au nevoie foarte mult să fie ascultați, fără a fi judecați, de a simți că este cineva acolo pentru ei, că sunt importanți ca ființe umane.”

Pe lângă articolele și resursele din partea specialiștilor, platforma oferă și ședințe de terapie gratuită – până acum au avut alocate aproximativ 190 de sesiuni. Fac asta pentru că vor să ajungă și la adolescenți care vin din medii defavorizate, cu mai puțin acces la terapie. „Aici întâmpinăm cea mai mare problemă, deoarece părinții sunt de multe ori rezistenți, iar fiind adolescenți și fiind minori, avem nevoie de acordul părintelui pentru a semna contractul de terapie.”

Ce putem face pentru a le fi aproape adolescenților?

Odată cu pandemia, vulnerabilitățile s-au accentuat. Sunt tineri care nu și-au creat prietenii solide, care sunt mai timizi sau au relații mai reci cu părinții, iar atunci pot găsi refugiu în internet, jocuri pe calculator sau pornografie. „Pentru ei social media este o zonă destul obscură și probabil plină de durere”, adaugă Andrei. „Ei văd opusul lor acolo, văd succesul celorlalți, îi văd fericiți.”

Ce s-a schimbat fundamental în pandemie în viața adolescenților este stilul de viață: izolarea a venit cu alte obiceiuri, alte moduri în care relaționează cu ceilalți, alt program. E important ca părinții să fie atenți la stările sau nevoile adolescenților, să deschidă discuții despre emoții și să accepte că sunt zile în care aceștia pot fi triști, supărați sau deprimați și că nu e nimic în neregulă cu asta. „Să-i ascultăm mai des, dar să-i ascultăm mai des fără să-i judecăm, asta e cel mai important.”

Iată câteva tips&tricks pentru a fi ascultători mai buni:

  • Oferă-i toată atenția ta și dă la o parte sursele care ar putea să te distragă (laptop, telefon);
  • Lasă-l pe el să ghideze conversația și ai răbdare;
  • Din când în când, repetă exact ce a spus, fără să încerci să interpretezi (asta îi va arăta că ai fost atent la ce ți-a povestit);
  • Fii atent la gesturi și mimică atunci când vorbește;
  • Acceptă emoțiile și percepțiile lui (sunt importante și reale pentru el, chiar dacă nu ești de acord cu ele);
  • Fii obiectiv și separă emoțiile tale de ale lui;
  • Nu-i minimiza preocupările – în loc de „Va fi bine mâine la test” poți spune „Pari îngrijorat în legătură cu testul de mâine. Materia este una grea. Ce pot face să te ajut?.

Snack

Un interviu cu o mamă care și-a pierdut fiica din cauza depresiei – poate fi un material greu de dus, dar necesar pentru a conștientiza cât de intense pot fi trăirile adolescenților și unde pot duce dacă nu le identificăm la timp. 

Ce efecte are trauma asupra corpului tău? Vezi acest video de o oră, parte dintr-o serie de trei masterclass-uri despre recuperare cu Alex Howard. Celelalte două clipuri sunt despre stres și vindecare emoțională. 

Timpul nostru-i (aproape) tot pe net. Tot acolo putem găsi și grupuri de suport. Mental Health for Romania a pregătit o listă cu grupuri de sprijin online, de la anxietate și depresie, tulburări bipolare sau de alimentație, ADHD, autism sau un grup general de întrebări și discuții cu specialiști.

Doza de Bines de azi are legătură cu trauma și mișcarea. Mișcarea ne ajută să eliberăm amintiri pe care corpul nostru le-a stocat, iar prin dans putem să deblocăm trauma. Suedezii au fost pe fază și au lansat o campanie internațională pentru a-i face pe tineri să se miște. Motivul lor a fost combaterea sedentarismului, dar coreografia de 10,000 de pași poate fi un început bun pentru o țopăială eliberatoare.

Mulțumesc că mă citești.

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Share on email
Share on facebook
Share on linkedin
Share on whatsapp

Scrie-ne despre ce vrei să citești anul ăsta în newsletterul nostru, sunt două întrebări la care răspunzi în câteva minute.
 

Ne găsim în două săptămâni,

Ale (@ale.tipter) și Rux (@ruxtoc).

Astăzi îți mulțumim cu o animație scurtă. „The moon’s not great” e o poveste despre apreciere și recunoaștere. După ce o femeie astronaut se întoarce din misiunea sa lunară, descoperă că publicul a pierdut orice interes pentru lună. Într-o noapte, poveștile astronautei, ale unui regizor de film și ale unui urs pe monociclu se întâlnesc.

Au contribuit

Îți mulțumim că faci parte din comunitatea Inclusiv

Nu știm dacă vom mai exista în 2021. Însă până atunci facem tot ce putem ca să-ți aducem poveștile în care credem.

Misiunea noastră e să descifrăm sistemele complexe care ne definesc viața, să le traducem în narațiuni profunde care te ajută să înțelegi mai bine ce se întâmplă în jurul tău și cum se poate schimba asta. Ne dorim să închizi articolele noastre mai bine echipat pentru haosul informațional care ne înconjoară.

Facem jurnalism la firul ierbii, exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori. Ne fundamentăm munca pe colaborare, transparență, schimb de cunoaștere și participare. Durează, costă, iar impactul nu se vede imediat. În acest moment, avem o echipă minusculă care operează cu 3.000€/lună. Ca să avem o redacție funcțională și sustenabilă, ne-ar trebui cel puțin 10.000€/lună. În cel mai bun moment al nostru, bugetul a fost de 8.500€/lună.

Poți să ne susții și mai mult jurnalismul dacă inviți un prieten să devină Explorator Inclusiv începând cu doar 3€/lună.