Până ne mai obișnuim cu ideea că Donald J. Trump va părăsi Casa Albă după doar un mandat, hai să mai aruncăm un ochi pe unul dintre subiectele pe care alegătorii americani le-au identificat în exit-poll-uri ca fiind arzătoare în momentul de față: siguranța cetățeanului și infracționalitatea.
Categoria e, bineînțeles foarte largă, și poate cuprinde atât pagubele pe care le provoacă hoții de buzunare, cât și crimele în masă comise de dezaxații care seceră elevi cu semi-automatul într-o școală.
Însă nu e greu de ghicit la care aspect al infracționalității se gândesc acum în mod special oamenii (mai ales votanții lui Trump): violențele și ilegalitățile comise în cadrul unor proteste Black Lives Matter din ultimele luni.
Istoricii ne pot spune că nu există mișcare de masă care, când coboară în stradă, să nu ducă, din când în când, și la violențe – în special cafteli cu poliția, vandalism și jefuirea magazinelor. Oricât de disciplinată ar fi mulțimea de protestatari, tot se găsește câte unul (de obicei un tânăr bărbat) care să arunce cu o piatră către polițiști. Acelei pietre îi urmează un baston pe spinare sau o canistră de gaze lacrimogene și spirala violențelor e de-acum pe făgașul ei.
De la câte astfel de incidente în sus putem vorbi de o mișcare intrinsec violentă? Cui dăm atenție când avem de-a face cu o mișcare fără lideri ușor identificabili, cum e cazul Black Lives Matter?
„Mai multe feluri de violență“
Am discutat cu Linda Ziegenbein, de profesie consilier academic la University of Massachusetts Amherst, care a îmbrățișat activismul când era în liceu și Bush-fiul invadase Irakul.
În ultimii doi ani, Linda a fost arestată de două ori, odată când protesta împotriva numirii judecătorului Brett Kavanaugh la Curtea Supremă și a două oară când s-a opus politicii anti-imigrație a lui Trump. De ambele dăți, a încălcat legea intenționat, ignorând ordinul polițiștilor de a părăsi spațiul în care se afla.
Prin practicarea acestui tip de nesupunere civică, Linda spera să atragă atenția cetățeanului așezat confortabil în fotoliu în fața televizorului din sufragerie. Cât despre violențe, Linda spune că majoritatea covârșitoare a protestelor sunt pașnice, iar când cineva devine certăreț și agresiv, protestatarii din jurul lui fac tot posibilul să-l calmeze.
Dar dacă tot vorbim de violență, spune ea, de ce nu punem în discuție și violențele comise de către polițiști și de către grăniceri? De ce nu vorbim de cauzele exploziei de furie din rândurile protestatarilor?
„Am toată simpatia pentru oamenii cărora le-au fost incendiate proprietățile. Dar asta e o consecință a unui sistem disfuncțional care nu le permite oamenilor să se facă auziți. Ce fac ei este o expresie a furiei pe care o simt“, explică Linda.
Disciplina „bătrânilor“
Am mai vorbit cu o activistă despre acest subiect. Alexis Danzig trăiește în New York City și organizează acțiuni de protest de zeci de ani, de pe vremea mișcărilor feministe, gay rights, și anti-arme nucleare. Predă de multă vreme workshop-uri de rezistență non-violentă în care prezintă cursanților felurite tactici de nesupunere civică. Este și ea adepta „acțiunilor directe“ prin care poliția e provocată să reacționeze la proteste, cu condiția ca aceste inițiative să îndeplinească două condiții:
Să se petreacă în public, în văzul întregii lumi.
Cel care întreprinde o astfel de acțiune să fie dispus să-și asume consecințele (adică să nu se sustragă de la arest).
Alexis povestește o întâmplare de la un recent marș de protest, care ilustrează din punctul ei de vedere fractura dintre generația ei de activiști și unii protestatari tineri de acum:
„La moment dat, un tânăr a scos o cariocă și a început să mâzgălească ceva pe o mașină de poliție. Noi de obicei le spunem oamenilor să nu facă așa ceva și le cerem organizatorilor să intervină, pentru că nu vrem ca unii să comită ilegalități sub acoperirea mulțimii. Pentru că atunci polițiștii vor aresta pur și simplu pe toată lumea.“
„Polițiștii l-au trântit la pământ. Imediat, alți tineri s-au pus să-l ‘dez-aresteze’. Asta înseamnă că începi să tragi înapoi de persoana arestată. Complet ilegal și periculos. Dar știi cum e, oamenilor le place la nebunie să facă asta pentru că, în loc să mărșăluiască doar, pot să-și descarce furia acum și aici și să se răzbune pe polițiști. E ceva total lipsit de disciplină. Și se lasă cu răniți și cu mulți oameni arestați. În asemenea situații, una dintre tacticile pe care le folosim este să-i determinăm pe toți protestatarii să se așeze pe jos ca toată lumea să poată vedea ce se petrece. Și acoperim și mult spațiu. Nu dăm înapoi.“
„Și mă duc eu de la unul la altul și le zic să se așeze. Și ajung la un grup de femei afro-americane, mult mai tinere ca mine. Și deși încercam să fiu mai politicoasă decât sunt de-obicei, s-au uitat la mine de parcă aveam două capete. Era clar că n-aveau de gând să se așeze pentru că așa le-a zis o bunicuță să facă! [Râde]. N-au înțeles la ce folosește o asemenea tactică.“
Dacă abia te-ai abonat, uite și celelalte newslettere pe care le-am trimis:
Dacă vrei să citești mai multe
„Aceasta nu e o revoltă!“ – O recomandare pe care am mai făcut-o în trecut, dar pe care o repet aici pentru că site-ul e extraordinar de bine mobilat cu texte despre tradiția americană a protestului (inclusiv cel violent).
O serie de articole care încearcă să explice (și, în unele cazuri, să justifice) violențele, jafurile și vandalismele din mijlocul unor mișcări de protest: „Când revolta e un act rațional“ (Jacobin), „În Ferguson violența statului a creat violența străzii“ (The Guardian), „Non-violența ca supunere“ (Ta-Nehisi Coates pentru The Atlantic), „Nu există schimbări sociale fără uz de forță“ (Salon), „Protestatarii violenți din Baltimore au dreptate“ (Salon).
„Unele proteste împotriva brutalității poliției au adoptat o metodă mai agresivă“ (New York Times).
„Lunga istorie a ‘agitatorului venit din afară’“ (New York Times).
- „Ce vrea să zică de fapt Trump când scrie într-un tweet ‘LEGE & ORDINE!!!‘“ (The Marshall Project).
- Erica Chenoweth: „Succesul nesupunerii civice non-violente“ (Ted Talk).
În fiecare newsletter, mă străduiesc să explic un fenomen socio-politic care face valuri în discursul public american. Încerc să merg mai în profunzime decât o fac compilațiile de știri și soundbites. În mai puțin de 1.000 de cuvinte, îndes context istoric, explicații și mărturii de la oameni care ori sunt afectați direct de subiect, ori au studiat subiectul în detaliu (uneori ambele).
Dacă ai prieteni pe care i-ar interesa acest tratament bilunar cu all things American, arată-le, te rog, cum să se aboneze (gratis) la newsletter. Următoarea ediție va analiza problema despăgubirilor pentru sclavie și discriminare instituționalizată.
Apropo, cu câteva zile înainte de scrutinul american, am publicat pe inclusiv.ro un material despre româno-americanii care votau cu Trump. Acum, după ce Joe Biden a fost declarat câștigătorul alegerilor, îi re-intervievez pe unii dintre cei 14 oameni cu care am vorbit atunci. Le iau reacțiile la cald și-i întreb la ce se așteaptă de la noul președinte, mai ales din punct de vedere al intensei polarizări politice din țară. Abonații la newsletter-ul meu vor fi avea acces în premieră la articol.
Să ne auzim cu bine!
Răzvan
corespondent Inclusiv
Amherst, Massachusetts, SUA
