Cu câteva zile înainte de alegerile americane, am publicat un articol pe Inclusiv.ro despre româno-americanii care votau cu Trump. Un coleg a postat articolul la el pe Facebook, iar primul comentariu pe care l-a primit a fost acesta:
„Felicitări pentru interviuri, dar bias-ul stângist e vizibil de la o poștă.“
Nu mai țin minte în ce dispoziție eram când am citit comentariul, dar trebuie că-mi făcusem deja plinul pe ziua aceea de critici legate de obiectivitatea mea jurnalistică, pentru că acesta a fost răspunsul meu (mult prea ascuțit):
„Adică părțile în care spun clar care e părerea mea despre politica lui Trump? Evident că e vizibil – eu i-aș zice ‘transparent’ și ‘cinstit’. Ați fi preferat să mă ascund? Mai bine de 90% din articol e luat de citatele pro-Trump. Cele 10 procente cu tentă anti-Trump înclină balanța pt. dvs. în favoarea ‘bias-ului stângist’? Știu, am învățat cu toții că știrile de pe prima pagină de la New York Times (ca doară nu alea de la Breitbart…) se scriu într-un ton absolut neutru și telegrafic. Dar jurnalismul de știre este doar un gen jurnalistic – mai sunt și altele. În reportaj (‘feature story’), obiectivitatea nu înseamnă neapărat o încadrare strict neutră a subiectului, o lipsă totală a vocii autorului; înseamnă *fairness* față de subiect și față de surse/intervievați. Consider că am dat dovadă de fairness în acest articol. (Chiar acum câteva ore am vorbit cu unul dintre intervievați care mi-a confirmat acest lucru). Sunt dispus oricând să discut pe această temă.”
Dialogul nu a mai continuat. Însă nu e prima oară când mă iau la trântă cu această critică, și-n mod sigur nu va fi nici ultima oară. Zic asta pentru că discuția a părăsit de mult incintele redacțiilor și s-a înfipt serios în spațiul public american și român, unde toată lumea se pricepe la fotbal, politică și jurnalism. Dincolo de orice iritări de moment, e foarte bine că oamenilor le pasă tot mai mult de cum și de ce sunt documentate și scrise story-urile jurnalistice. Într-o lume în care conspiraționiștii și negaționiștii sunt influencers de succes, cu toții avem nevoie de o porție zdravănă de news literacy.
Formula clasică
Predau jurnalismul de mai bine de 15 ani și îl practic, cu întreruperi, de cel puțin 20 de ani. N-a existat curs pe care să-l fi predat în care să nu discut aprins cu studenții despre „obiectivitate“ și n-a existat editor cu care să fi lucrat (român sau american) care să nu mă pună pe gânduri cu întrebări despre tonul articolelor mele, selecția cuvintelor și oamenii pe care i-am intervievat (sau din contră, oamenii pe care am omis să-i intervievez).
La prima vedere, conceptul de „obiectivitate jurnalistică“ nu e greu de definit. Un jurnalist e obiectiv atunci când scrie adevărul, tot adevărul și numai adevărul și nu ia partea nimănui. Formula (Westerstahl, 1983) pe care o predau de-obicei studenților din anul I e simplă:
OBIECTIVITATE = ADEVĂR + RELEVANȚĂ + BALANȚĂ + NEUTRALITATE
Pentru jurnaliștii în pregătire care se confruntă cu documentarea primelor lor subiecte serioase formula funcționează foarte bine. Când scrii articolul, pune-ți următoarele întrebări:
- Am verificat absolut tot ce am băgat în articol?
- Am băgat tot ce e relevant pentru subiect? Am băgat doar ce e relevant?
- Am dat atenție fiecărui aspect al subiectului într-o manieră proporțională cu importanța sa?
- Mi-am ales încadrarea, sursele, cuvintele, imaginile etc. în așa fel încât să nu dau impresia cititorului că „țin“ cu vreunul dintre protagoniștii articolului?
Dacă răspunsul la toate întrebările e „Da“, ești pe calea cea bună spre obiectivitate.
Unde dă chix imperativul neutralității
După ce studentul trece însă de anul I și se apucă din ce în ce mai mult de materiale complexe – investigații, reportaje cu membri ai unor categorii demografice vulnerabile etc. – formula începe să scârțâie. Cum răspunzi, de exemplu, la următoarele întrebări:
Câtă atenție dai unui doctor care neagă eficacitatea vaccinurilor, ținând cont de faptul că în breasla lui omul face parte dintr-o minoritate minusculă, dar și că o bună parte din societate e de acord cu el și că unul dintre scopurile jurnalismului e de „a da voce celor fără de voce“? Dacă-l intervievezi, e de-ajuns să zici după aceea că n-are dreptate? Te cerți tu cu el sau aduci un alt doctor să îl contrazică?
Când Trump se folosește la modul cel mai transparent de tine pentru a-și disemina minciunile, ce faci? Îl ignori total pe președinte? Îl citezi, dar repeți, pentru a mia oară, că n-are dreptate?
Cum documentezi un material despre un copil care a fost agresat sexual de către o rudă?
Ai voie, ca jurnalist, să „ții“ la modul explicit cu forțele democratice care cred în drepturile omului și în libertatea de expresie și care, când ajung la putere, nu te bagă-n pușcărie?
În astfel de cazuri, nu e îndeajuns să-i spui jurnalistului „Fii neutru!“ și „Menține balanța!“ pentru că protagoniștii (inclusiv jurnalistul) sunt îmbârligați într-o plasă de relații de putere asimetrice.
Din fericire (pentru mine), există destui oameni care se gândesc la aceste dileme jurnalistice și scriu despre ele în revistele/site-urile de specialitate (Poynter, Nieman Lab, CJR).
Jay Rosen, probabil cel mai cunoscut critic media din America, joacă de multă vreme rolul unui guru spiritual al unei mișcări interne de contestație a ortodoxismului jurnalistic american concentrată tocmai pe neajunsurile „obiectivității jurnalistice.“ Rosen, care în timpul său liber e profesor la New York University, pune în discuție ceea ce el numește „vederea dinspre niciunde“ (the view from nowhere) a jurnalismului contemporan american – adică ideea că jurnalistul trebuie să pretindă că nu știe niciodată cine are dreptate și cine nu, că nu „ține“ cu forțele democratice în defavoarea celor autoritarianiste și că experiența sa de viață n-are nicio influență asupra deciziilor sale editoriale.
Formula lui Rosen
Acum câteva zile, l-am intervievat pe Rosen prin Zoom și l-am întrebat dacă ar arunca obiectivitatea jurnalistică la gunoi cu totul și cu ce ar înlocui-o.
„Există situații în care e cât se poate de indicat pentru un reporter să-și mențină neutralitatea – de exemplu, în privința surselor sale. Dacă te ocupi de Congres, nu poți să vorbești doar cu Republicanii și nu cu Democrații“, spune Rosen. „Însă n-are niciun sens să încerci să faci oamenii să creadă că tu n-ai niciun fel de vederi, că nu crezi în nimic, că nu ești implicat în nimic, că nu faci presupuneri, că nu pornești de niciunde. Nu cred că așa inspiri încredere“.
Rosen nu promovează, însă, ca alternativă, genul de subiectivism deșănțat, lipsit total de respect față de adevăr, pe care îl practică unele televiziuni și site-uri „de știri“ din America și din România. Formula pe care o propune el permite jurnalistului să fie sincer și deschis cu cititorii săi, inclusiv în legătură cu opiniile și experiențele sale de viață, însă insistă, în același timp și pe rigurozitate profesională:
JURNALISM BUN = STANDARDE RIDICATE DE VERIFICARE + TRANSPARENȚĂ + ONESTITATE INTELECTUALĂ
Materialele pe care le public în acest newsletter bilunar urmează, evident, formula lui Rosen mai degrabă decât formula bazată pe o neutralitate strictă și auto-suprimătoare. Bias-ul meu stângist o fi fiind el vizibil „de la o poștă“, însă fac tot posibilul ca el să rămână cantonat în anecdotele mele personale și nu în logica și etica articolelor.
Am discutat cu Rosen despre multe alte aspecte ale problemei obiectivității jurnalistice. Acele informații nu mai încap aici, așa că le voi publica curând într-un articol pe Inclusiv.ro. Până atunci…
De citit pe această temă:
Articole de-ale lui Rosen pe tema obiectivității jurnalistice – aici, aici, aici și aici.
New York Times: „Ziua scadenței pentru obiectivitatea jurnalistică, precipitată de către jurnaliștii negri“ (2020)
Columbia Journalism Review: „Regândirea obiectivității“ (2003)
NiemanLab: „Jocul neutralitate vs. obiectivitate s-a terminat“ (2020)
Poynter: „Un raport nou ne întreabă dacă trebuie să fim neutri când scriem despre ISIS“ (2016)
The Conversation: „Mai are jurnalismul fără partizanat un viitor?“ (2017)
Columbia Journalism Review: „Ce vine după ce aruncăm obiectivitatea jurnalistică la gunoi?“ (2020)
NiemanReports: „Este ‘jurnalismul de mișcare socială’ ceea ce ne trebuie în ziua scadenței legată de identitatea rasială și inegalitate?“ (2020)
Dacă vrei să revezi
- Cum e să fii transgender la închisoare în SUA
- Analfabeții de americani
- Ce cred acum susținătorii româno-americani al lui Trump?
- Despăgubiri pentru sclavie
- Violențele de la proteste și nesupunerea civică
- ‘Debugetați poliția!’ – strigătul de luptă al Black Lives Matter
- De ce votează mulți româno-americani cu Trump?
- O simfonie progresistă în patru mișcări de protest
- Cine n-are voie să voteze în America
- Închisoarea și dreptul la vot la americani
- Alegerile, ‘the American way’
Statele Întortocheate ale Americii este un newsletter bilunar produs de colegul nostru Răzvan Sibii, jurnalist și prof de jurna în Amherst, Massachusetts, SUA. Poți să te înscrii la newsletterul lui aici.
Autorul
Răzvan Sibii
Susține poveștile noastre ca să înțelegi contextul în care trăim
Nu știm dacă vom mai exista în 2022. Însă până atunci facem tot ce putem ca să-ți aducem poveștile în care credem.
Misiunea noastră e să descifrăm sistemele complexe care ne definesc viața, să le traducem în narațiuni profunde care te ajută să înțelegi mai bine ce se întâmplă în jurul tău și cum se poate schimba asta. Ne dorim să închizi articolele noastre mai bine echipat pentru haosul informațional care ne înconjoară.
Facem jurnalism la firul ierbii, exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori. Ne fundamentăm munca pe colaborare, transparență, schimb de cunoaștere și participare. Durează, costă, iar impactul nu se vede imediat. În acest moment, avem o echipă minusculă care operează cu 3.000€/lună. Ca să avem o redacție funcțională și sustenabilă, ne-ar trebui cel puțin 10.000€/lună. În cel mai bun moment al nostru, bugetul a fost de 8.500€/lună.
Poți să ne susții jurnalismul dacă devii Explorator Inclusiv începând cu doar 3€/lună.
Îți mulțumim că faci parte din comunitatea Inclusiv
Nu știm dacă vom mai exista în 2022. Însă până atunci facem tot ce putem ca să-ți aducem poveștile în care credem.
Misiunea noastră e să descifrăm sistemele complexe care ne definesc viața, să le traducem în narațiuni profunde care te ajută să înțelegi mai bine ce se întâmplă în jurul tău și cum se poate schimba asta. Ne dorim să închizi articolele noastre mai bine echipat pentru haosul informațional care ne înconjoară.
Facem jurnalism la firul ierbii, exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori. Ne fundamentăm munca pe colaborare, transparență, schimb de cunoaștere și participare. Durează, costă, iar impactul nu se vede imediat. În acest moment, avem o echipă minusculă care operează cu 3.000€/lună. Ca să avem o redacție funcțională și sustenabilă, ne-ar trebui cel puțin 10.000€/lună. În cel mai bun moment al nostru, bugetul a fost de 8.500€/lună.
Poți să ne susții și mai mult jurnalismul dacă inviți un prieten să devină Explorator Inclusiv începând cu doar 3€/lună.
