Deși fiecare stat are propriul său mecanism, se pot totuși identifica cinci modalități majore de a selecta un judecător:

1. Guvernatorul numește judecătorii. Guvernatorul se consultă cu experții lui și/sau cu baroul local și apoi numește pe cine vrea el. În unele state, nu mai e nevoie de nicio procedură suplimentară; în altele e nevoie ca legislatura să confirme numirile (ex. în New Jersey și Kansas pentru unii judecători, în Maine pentru toți). În câteva state, confirmarea nu e în mâinile parlamentarilor, ci în mâinile unei comisii speciale. La rândul lor, membrii acestei comisii pot fi numiți sau pot fi aleși de către popor (ex. Massachusetts).
2. O comisie specială face nominalizări și apoi guvernatorul alege de pe listă (ex. Connecticut, Maryland, Wyoming). În unele state, guvernatorul trebuie neapărat să aleagă nume de pe acea listă (și are și un deadline, după care își pierde dreptul de a lua acea decizie), iar în alte state poate să ceară comisiei să-i mai facă rost de niște nume.  Membrii comisiei sunt numiți de către guvernator sau de către barou. În funcție de stat, ei vor trebui să fie confirmați de către legislatură.
3. Alegeri „cu partizanat politic“. Afiliere politică, program electoral, alegeri primare, buletine de vot – tot tacâmul, ca și când omul ar candida la funcția de deputat (ex. Alabama, Louisiana). Avantajul acestei metode de selecție e evident: cetățenii își pot face o oarecare idee despre orientarea ideologică a candidatului, orientare care cel mai probabil se va regăsi în unele decizii judecătorești (mai ales cele pe teme socio-politice de genul avortului și drepturilor civile). Dezavantajul e și el evident: constrâns fiind de agenda partidului pe listele căruia a candidat, judecătorul s-ar putea să sacrifice dreptatea în favorea partizanatului politic. Un studiu din 2010, însă, nu a găsit diferențe majore între judecătorii aleși și cei numiți în privința independenței judiciare.
4. Alegeri „fără partizanat politic“. La fel ca mai sus, cu o excepție importantă: afilierea politică a candidatului nu apare pe buletinul de vot (ex. Arkansas, Idaho, Kentucky, North Dakota).
5. Judecătorii sunt aleși de către legislatură, la recomandarea unei comisii. Două state (Carolina de Sud și Virginia) consideră că cea mai bună soluție este calea de mijloc: nu decide doar o persoană, dar nici câteva milioane de cetățeni, ci câteva sute de parlamentari, care se presupune că sunt informați și că reprezintă întregul spectru ideologic al societății.           

„În 39 din cele 50 de state, judecătorii sunt aleși într-un fel sau altul [și nu sunt numiți de către executiv], ceea ce separă America de majoritatea restului lumii“ mi-a spus Paul Collins, profesor de Științe Politice la University of Massachusetts Amherst. „Nu a fost întotdeauna așa. Ideea alegerii judecătorilor a prins aripi în America odată cu democrația jacksonianădin anii 1840. Se vorbea mult la vremea aceea despre responsabilizarea politicienilor și o mulțime de state și-au schimbat atunci sistemul judiciar“.  
 
În „Despre democrație în America“, de Tocqueville își exprimă scepticismul față de practica unor legislaturi statale de a revoca judecătorii sau de a-i supune pe magistrați la scrutinuri electorale periodice. „Îndrăznesc să prezic că aceste inovații vor avea, mai devreme sau mai târziu, consecințe fatale; și că se va realiza la moment dat că atacând în acest fel puterea juridicului s-a făcut rău însăși republicii democratice“ scrie francezul.