Cum e să fii o persoană transgender în durele penitenciare americane?
Am intervievat trei astfel de persoane (două prin telefon și una prin email) și le-am pus câteva întrebări în legătură cu viața lor de zi cu zi. N-am făcut-o din motive de senzaționalism sau voyeurism, ci pentru că eu cred sincer că una dintre cele mai importante îndatoriri ale jurnalistului e să-i aducă în fața cititorilor săi, cât mai des, pe acei oameni pe care societatea i-a dat la o parte. Dacă esența democrației este respectul pentru diversitate, ar fi fain să avem cât mai multe instituții (nu doar mass media) care să aducă oameni diferiți împreună să se cunoască cât de cât și se dezbare de stereotipuri și mituri toxice.
Cele trei femei transgender cu care am vorbit sunt toate închise în penitenciare pentru bărbați din statul Missouri, deși unele au obținut deja schimbarea identității de gen în actele oficiale. În ciuda împrejurărilor în care se găsesc (sau poate chiar din cauza lor), toate se simt datoare să-i educe pe cei din jurul lor în legătură cu problemele și realitățile comunității trans. Unele au reușit chiar să determine schimbarea legilor și regulamentelor care nu le permiteau să-și afirme identitatea de femeie.
E cazul lui Jessica Hicklin, care în 2016 a dat în judecată statul Missouri pentru că nu permitea tratamentul hormonal pentru persoanele încarcerate dacă acele tratamente nu fuseseră începute înainte de încarcerare. Doi ani mai târziu, Hicklin câștiga procesul și se pregătea de un nou efort judiciar: determinarea autorităților statale să reexamineze imediat cazurile persoanelor care au fost condamnate la închisoare pe viață pentru fapte comise când erau minore.
“Neuroștiința modernă a arătat clar că minorii nu au capacitatea de a înțelege foarte bine conceptul de consecințe pe termen lung. Minorilor le lipsește pur și simplu mecanismul necesar pentru a nu face alegeri proaste. Și-atunci e corect să-i condamni pe restul vieții pentru greșeala pe care au făcut-o fără să determini mai întâi dacă au șanse de reabilitare?” întreabă Hicklin (41 de ani), care e închisă într-un penitenciar de maximă siguranță de 25 de ani.
Atitudinea celor din jur
Mi-am întrebat intervievatele cum sunt privite de administrațiile penitenciarelor și de către alți oameni cu care-și ispășesc pedepsele. Hicklin mi-a spus că acum mai toată lumea se poartă frumos cu ea. Dar nu a fost întotdeauna așa.
“Când am ajuns în pușcărie aveam 18 ani și veneam cu o sentință pe viață fără posibilitatea eliberării condiționate. Mi s-a spus că voi muri aici. Am fost agresată sexual de mai multe ori. Aveam și adicții și mă luptam cu o mulțime de demoni personali. Așa că putem spune că lipsa de respect era reciprocă. Mi-au trebuit trei ani să-mi dau seama că nu vreau să mor aceeași persoană care eram când am ajuns aici. Când am început să-mi schimb felul de a fi, s-a schimbat și această dinamică. Când mi-am făcut coming-out-ul, mă așteptam la respingere și ridiculizare. Și nu s-a întâmplat așa. Să-ți povestesc ceva. Când am câștigat procesul acela și m-au lăsat să-mi cumpăr obiecte pentru femei, mi-am cumpărat lenjerie intimă. Imediat după aceea doi gardieni mi-au percheziționat celula – pentru că voiau să găsească chiloți [de femeie] și să mă ridiculizeze. Mi-au dat lacrimile – dar nu din cauza a ce-au făcut ăia doi, ci pentru că au fost pedepsiți pentru ce au făcut chiar a doua zi. Li s-a spus ‘Nu așa te porți cu omul!’ Au fost mulți alături de mine atunci”, își amintește ea.
Și pentru Sabína Sapien (32 de ani) cheia a fost propriul comportament. “Majoritatea pușcăriașilor n-au nicio problemă cu faptul că sunt transgender, alții nici nu înțeleg ce înseamnă asta, iar alții mă respectă pentru că sunt ‘autentică’. Săptămâna trecută, de exemplu, mă plimbam prin curte și un tip m-a oprit și a început să-și descarce sufletul. Mi-a zis mai apoi că-i place să vorbească cu mine pentru că sunt cea mai sinceră persoană pe care o cunoaște. Cu gardienii mă înțeleg bine, indiferent dacă îmi acceptă statutul de persoană transgender sau nu. Am reușit să nu intru în niciun fel de conflict. N-am fost niciodată la segregare pe motive disciplinare. Și de patru ani lucrez într-una din cele mai grele slujbe, din punct de vedere fizic, din închisoare. Și gardienii și pușcăriași au tot văzut că nu mă dau la o parte de la nicio treabă grea”, spune ea.
Dărâmarea prejudecăților
Le-am întrebat pe fiecare cum reușesc să supraviețuiască în condițiile în care trăiesc. “Sincer, e greu. E greu să te trezești în fiecare dimineață și să te scoli din pat. Dar acum câțiva ani, am ajuns la concluzia că trebuie să trăiesc pentru mine – nu pentru a mă conforma ideilor pe care le au alții despre mine. Trebuie să-mi trăiesc propria mea fericire, nu a altcuiva”, spune Bree Leonard (45 de ani).
Sapien se concentrează pe misiunea educațională pe care și-a asumat-o și pe un posibil viitor mai puțin întunecat. “Știu că nu sunt șanse mari să am un viitor mai bun, dar nu pot lăsa asta să mă descurajeze, pentru că așa n-aș putea să-mi construiesc o comunitate în jurul meu. O închisoare în care sunt îndesați o mulțime de oameni de tot felul este un coșmar, pentru că această diversitate vine la pachet cu o mulțime de noțiuni false, cum că am ales să fiu transgender sau că sunt transgender pentru că sunt slab și înfricoșat. Aceste presupuneri nu sunt adevărate, însă sunt înșurubate adânc în modul de gândire din pușcărie. Când reușesc să dărâm aceste prejudecăți, reduc stresul tuturor. Speranța că cei care vor veni după mine în acest loc oribil îl vor găsi un pic mai bun decât l-am găsit eu e ceea ce-mi dă puterea să merg înainte”, spune Sapien.
De ce ne pasă
Le-am spus interlocutoarelor mele că mulți dintre cititorii acestui newsletter probabil că nu au întâlnit niciodată o persoană care a fost încarcerată sau o persoană transgender și le-am întrebat de ce ar trebui să le pese acestor oameni, atât de depărtați de ele, de cum e viața unei persoane transgender într-o închisoare americană. Iată răspunsurile lor:
- Bree Leonard: „Pentru că trebui să-ți pese de condiția umană. O persoană transgender care e încarcerată e la fel ca oricine altcineva. Avem doar vieți un pic diferite. Dar dacă nu ești în stare să-ți pese de o singură persoană, atunci nu ești în stare să-ți pese de oameni, în general”.
- Sabína Sapien: „Aș vrea ca cititorii tăi să știe că eu sunt la fel de normală ca și ei. Și eu visez să am o casă, familie, prieteni și o slujbă bună. Vreau să mă bucur de viață și să-mi construiesc o comunitate. Faptul că sunt transgender nu schimbă niciunul dintre aceste lucruri“.
- Jessica Hicklin: „În privința chestiunilor legate de identitate, fie că vorbim de certificat de naștere sau de tratamente medicale, când statul ajunge să-ți dicteze cine ești și cum să-ți trăiești viața, avem o problemă. Nu e ok să-mi dicteze așa ceva mie doar pentru că sunt o femeie transgender. Pentru că dacă e ok să se ia de mine, mai încolo se vor lua și de tine. Sper că atunci când se va întâmpla asta, vom putea lupta împreună“.
Recomandări de citit și văzut
- Un raport din 2015 despre persoanele LGBT din închisorile americane, documentat de către organizația Black & Pink.
- Secțiunea dedicată persoanelor transgender de pe site-ul Lambda Legal, cea mai proeminentă organizație americane care militează pentru drepturile legale ale comunității LGBTQ.
- Discursul din 2012 al lui Kylar W. Broadus, prima persoană transgender care a depus mărturie în Senatul Statelor Unite.
- “Trans în România“, un proiect ACCEPT cu finanțare ILGA-Europe. Site-ul conține o mulțime de explicații pentru cei care vor să se educe pe temele transgender.
- Un articol pe care l-am publicat acum câteva săptămâni într-un ziar de-aici din Massachusetts, pe baza unui interviu cu o altă femeie transgender încarcerată în Missouri.
Dacă te-ai abonat recent, uite și celelalte newslettere pe care le-am trimis:
- Cine n-are voie să voteze-n America
- O simfonie progresistă în patru mișcări de protest
- De ce votează mulți româno-americani cu Trump
- „Debugetați poliția!“ – Strigătul de luptă al BLM
- Violențele de la proteste și nesupunerea civică
- Ce spun după alegeri româno-americanii care au votat Trump
- Despăgubiri pentru sclavie
- Analfabeții de americani
Statele Întortocheate ale Americii este un newsletter bilunar produs de colegul nostru Răzvan Sibii, jurnalist și prof de jurna în Amherst, Massachusetts, SUA. Poți să te înscrii la newsletterul lui aici.
Autorul
Răzvan Sibii
Susține poveștile noastre ca să înțelegi contextul în care trăim
Nu știm dacă vom mai exista în 2022. Însă până atunci facem tot ce putem ca să-ți aducem poveștile în care credem.
Misiunea noastră e să descifrăm sistemele complexe care ne definesc viața, să le traducem în narațiuni profunde care te ajută să înțelegi mai bine ce se întâmplă în jurul tău și cum se poate schimba asta. Ne dorim să închizi articolele noastre mai bine echipat pentru haosul informațional care ne înconjoară.
Facem jurnalism la firul ierbii, exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori. Ne fundamentăm munca pe colaborare, transparență, schimb de cunoaștere și participare. Durează, costă, iar impactul nu se vede imediat. În acest moment, avem o echipă minusculă care operează cu 3.000€/lună. Ca să avem o redacție funcțională și sustenabilă, ne-ar trebui cel puțin 10.000€/lună. În cel mai bun moment al nostru, bugetul a fost de 8.500€/lună.
Poți să ne susții jurnalismul dacă devii Explorator Inclusiv începând cu doar 3€/lună.
Îți mulțumim că faci parte din comunitatea Inclusiv
Nu știm dacă vom mai exista în 2022. Însă până atunci facem tot ce putem ca să-ți aducem poveștile în care credem.
Misiunea noastră e să descifrăm sistemele complexe care ne definesc viața, să le traducem în narațiuni profunde care te ajută să înțelegi mai bine ce se întâmplă în jurul tău și cum se poate schimba asta. Ne dorim să închizi articolele noastre mai bine echipat pentru haosul informațional care ne înconjoară.
Facem jurnalism la firul ierbii, exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori. Ne fundamentăm munca pe colaborare, transparență, schimb de cunoaștere și participare. Durează, costă, iar impactul nu se vede imediat. În acest moment, avem o echipă minusculă care operează cu 3.000€/lună. Ca să avem o redacție funcțională și sustenabilă, ne-ar trebui cel puțin 10.000€/lună. În cel mai bun moment al nostru, bugetul a fost de 8.500€/lună.
Poți să ne susții și mai mult jurnalismul dacă inviți un prieten să devină Explorator Inclusiv începând cu doar 3€/lună.
