fbpx
people harvesting crops painting

    Despăgubiri pentru sclavie

    07/12/2020

    Lectură de 5 minute
    Statele Întortocheate ale Americii - newsletter bilunar

    În 1989, congresmanul democrat John Conyers Jr. lansa un proiect de lege pentru crearea unei comisii parlamentare. Aceasta ar fi urmat să redacteze recomandări pentru plata unor despăgubiri destinate urmașilor sclavilor afro-americani. Proiectul său nu s-a bucurat de succes, deși Conyers a continuat să înainteze propunerea în fiecare sesiune parlamentară nouă până când s-a retras din Congres în 2017. Demersul lui este continuat acum de alți aleși.

    Ca multe alte idei cândva considerate radicale (școala obligatorie, weekendul liber, salariul minim pe economie, adopția de copii de către cupluri gay etc.), despăgubirile pentru sclavie și discriminare instituțională au intrat încet-încet în discursul public pentru ca mai apoi să accelereze brusc, pe fondul unor schimbări socio-culturale majore. În ultimul an, subiectul compensațiilor a apărut atât în revendicările Black Lives Matter, cât și în platforma electorală a lui Joe Biden, viitorul președinte american.

    Precedente

    Practica despăgubirilor nu e lipsită de precedent în State. În 1988, președintele Ronald Reagan semna o lege prin care SUA își cerea scuze cetățenilor de etnie japoneză care fuseseră închiși în lagăre de concentrare în timpul celui de-al doilea război mondial și plătea câte $20,000 fiecărei victime. De-a lungul timpului, autoritățile au mai plătit despăgubiri și pentru alte atrocități, de dimensiuni mai reduse. Multe organizații neguvernamentale (culte religioase, companii comerciale, universități) și-au investigat la sânge trecutul și au creat varii programe de compensații.


    Cei care critică ideea de despăgubiri pentru atrocități comise în trecut în numele statului se concentrează de obicei pe propunerile de compensare financiară a afro-americanilor. Există, însă, numeroase alternative la plata directă în cash. Atât statul cât și companiile care au beneficiat direct de pe urma sclavagismului pot investi mai mulți bani, pot crea mai multe locuri de muncă și pot oferi mai multe burse de studiu în comunitățile sărace afro-americane. Datorită sofisticării instrumentelor actuale de măsurat feluriți indicatori sociali, precum și a segregării Americii (care din păcate continuă și azi), aceste comunități nu sunt greu de identificat.

    „Eu n-am avut sclavi. De ce să plătesc eu pentru sclavie?“

    „Cea mai mare greșeală pe care o face lumea în chestiunea despăgubirilor este ideea că ‘Nimeni care a fost sclav sau stăpân de sclavi nu mai trăiește acum. Toți cei responsabili pentru sclavie au murit și cu ei a murit și problema asta’. Răspunsul meu la asta ar fi că guvernul federal încă trăiește. El a permis sclavia înainte de Războiul Civil. Corporațiile, moșiile, însuși statul – toate încă trăiesc. Beneficiile provenite din instituția sclavagismului n-au dispărut. Ele acumuluează încontinuu dobândă – în mâinile celor ai căror strămoși nu și-au rupt spatele pentru ele. Nu ajung pe mâinile descendenților celor care au muncit din greu“, mi-a spus Thomas  Craemer, profesor de politici publice la University of Connecticut.

    Cum trăiesc și acum beneficiile sclaviei:

    • În cei 250 de ani de sclavie, negrii au construit în America cam tot ce se poate construi (inclusiv Casa Albă) și au plantat și cules cam tot ce crește pe teritoriul dintre cele două oceane. Înseși trupurile lor au constituit proprietate, care putea fi vândută și cumpărată. Averea primelor generații de americani a fost câștigată în mare parte pe spinarea a milioane de sclavi. Multe industrii americane și o parte semnificativă din capitalul care circulă și acum în economia americană au fost create forțând sclavii să muncească pe rupte sub amenințarea torturii și morții. 

    • Deși li s-au promis despăgubiri la sfârșitul Războiului Civil, majoritatea covârșitoare a foștilor sclavi nu au primit nimic. „Când te uiți la sfârșitul sclavagismului în toată Emisfera Vestică, vezi că de obicei cei care au primit compensații au fost stăpânii de sclavi, care-și pierduseră proprietățile, nu sclavii. Chiar și Haiti, unde a avut loc o rebeliune a sclavilor, a trebuit să-i plătească Franței milioane de franci ca să primească recunoaștere din partea ei“ mi-a spus Manisha Sinha, decanul facultății de Istorie Americană de la University of Connecticut. Cei care aveau bani au primit și mai mulți bani, iar cei care nu aveau nimic, au rămas cu nimic.

    • În 1935, la sfârșitul Marii Crize Economice (The Great Depression) care lăsase o mare parte a populației americane în sărăcie lucie, președintele Franklin Delano Roosevelt a semnat legislația Social Security Act, prin care se construia un sistem public de pensii, primul program federal de ajutor de șomaj din istoria țării și alte programe de asistență publică. După cum explică Tim Wise în cartea și documentarul „White Like Me“ (neapărat de citit/văzut), singurul mod în care FDR a putut să obțină sprijinul absolut necesar al congresmenilor Democrați din statele sudiste a fost să accepte excluderea din programele inventate de Social Security Act a tuturor lucrătorilor din agricultură și din serviciile la domiciliu (curățenie, gătit, babysitting, grădinărit etc.). Deloc întâmplător, la acea vreme, 80% dintre afro-americani lucrau în aceste două domenii. Tranziția de la sărăcie la clasa mijlocie pe care au întreprins-o zeci de milioane de familii de albi a fost inaccesibilă afro-americanilor.

    • Tot după Marea Criză, Administrația Federală a Locuințelor (FHA) a oferit publicului ipoteci extrem de avantajoase, menite să le permită americanilor să-și cumpere case în care să-și trăiască „visul American“. În primii săi 30 de ani (adică până aproape de sfârșitul luptei Mișcării pentru Drepturi Civile a lui Martin Luther King, Jr.), de acest program au beneficiat în proporție de 98% cetățeni albi, afro-americanii fiind sistematic excluși prin diverse tertipuri legale și ilegale. La fel s-a întâmplat și cu programul GI Bill care a ajutat milioane de veterani ai celui de-al doilea război mondial să-și cumpere locuințe, să-și deschidă o afacere și să-și plătească taxele de învățământ superior. Această discriminare continuă și acum sub diferite forme. Astfel, persoanele de culoare au avut rar șansa de a-și crește copiii într-o casă decentă, fără riscuri majore de sănătate și siguranță personală, casă pe care să o poată apoi lăsa moștenire și care să poată garanta împrumuturi. Ghetourile în care populația de culoare a fost îndesată în blocuri imense, departe de locuri de muncă și separate de cartierele „lumii bune“ prin câmpuri, depozite și autostrăzi, au fost construite tot în această perioadă. 

    • În America, școlile sunt finanțate în principal din taxele pe proprietate ale comunității locale. Copiii albi care trăiesc în zonele mai bogate (vezi mai sus) beneficiază de școli bine dotate și cu profesori bine plătiți. Restul beneficiază de detectoare de metal și legi împotriva chiulitului care bagă copii și părinți la închisoare.

    Fără proprietate și conturi de bancă moștenite de la bunici și părinți, fără o educație adecvată, fără locuri de muncă, fără asistență medicală cât de cât decentă, înconjurați de violență, droguri și resentimente, copiii afro-americani, nativi-americani sau hispanici pornesc și acum în viață cu dezavantaje extrem de greu de surmontat față de copiii albi. Vorba lui Faulkner, „Trecutul nu e niciodată mort. Nu e nici măcar trecut“.

    Recomandări de citit și văzut

    • Argument în favoarea despăgubirilor“ de Ta-Nehisi Coates, un articol care a făcut vâlvă când a fost publicat în The Atlantic în 2014.

    • Păcatul originar și despăgubirile“ – O discuție lungă de o oră cu șase experți.

    • Șapte studii academice care răspund la o serie de întrebări arzătoare pe tema despăgubirilor.

    • Cum a plătit (și continuă să plătească) Germania despăgubiri victimelor Holocaustului, un posibil model de urmat de către America, România și multe alte țări cu pete negre în istorie.

    • O propunere de despăgubiri pentru „rasismul sistematic din presa americană“.

    • Povestea unui avocat din Oklahoma care încearcă să creeze o fundație legală pentru despăgubiri.

    • Un articol scris de Magda Matache despre despăgubirile pe care România le datorează urmașilor romilor înrobiți.

    Share on email
    Share on facebook
    Share on twitter
    Share on linkedin

    Că ne place, că nu, de foarte multe ori, războaiele culturale care se duc din greu în America pe subiectele rasismului, identității, dreptului la arme, avortului, imigrației, justiției, sexului, căsătoriei, limbii, libertății de expresie, artelor, entertainmentului etc. dau tonul restului lumii. Când strănută Fox News-ul, răcesc conservatorii și libertarienii din Cluj; când se încruntă universitarii din New England, progresiștii din București își numără capetele de acuzare.

    Acest newsletter se vrea o hartă (niciodată completă și întotdeauna disputabilă) a acelor fenomene socio-culturale americane care au reverberații profunde peste tot în lume. Cui nu-i plac hărțile? 🙂 De Crăciun, dă-le prietenilor tăi un cadou pentru care nici tu, nici ei nu trebuie să plătiți nimic: abonarea absolut gratuită la acest newsletter.

    Autorul