E final de mai și doi bărbați cară routere de internet, unități centrale de calculatoare și monitoare pe ulița unui sat. Sunt acolo să instaleze 23 de calculatoare din cele 31 primite de către Casa Bună, unde voluntariază amândoi. Fotograful Bogdan Dincă documentează pașii lui Valeriu Nicolae și ai lui Lucian prin satul Nucșoara, din județul Argeș.
Valeriu e bine cunoscut când vine vorba despre accesul la educație al copiilor cu posibilități reduse. Împreună cu zeci de voluntari, a creat un sistem informal de meditații în Școala 136 din Ferentari. Au făcut asta mai bine de zece ani, până iarna trecută, când primăria Sectorului 5 i-a evacuat. Atunci, activistul s-a ambiționat și a cumpărat o casă în care grupul voluntarilor să-și desfășoare activitățile liberi de alte relații de dependență sau presiuni.
În primele luni de pandemie, aproape 200 de voluntari de la „Casa Bună” au reușit să ajungă la 200 de copii, de la preșcolari, la liceeni. 100 din Ferentari, 100 din mediul rural.
„Este incredibil de important suportul pe care-l oferi copilului pentru a înțelege ce înseamnă trecerea la un mod lucru online”, ne-a spus Anca Sandu în timpul discuției „Școala din periferia digitală”, pe care am organizat-o în 14 august. Ea e voluntară în „Casa Bună” de doi ani, de când mergea duminica la școala 136 din Ferentari. Are 36 de ani și în timpul liber (pe lângă jobul full-time) e unul dintre coordonatorii grupului de voluntari.
Anca spune că lunile petrecute pe teren i-au ajutat să înțeleagă importanța de a lucra unu la unu cu copiii. Să le ofere atenția necesară și să aibă răbdare cu ei și familiile lor pe traseul adaptării educației online. E mult mai greu să construiești o relație de încredere prin ecrane.
Eliza Trăistaru, colega Ancăi, crede că e dificil să aduci un elev într-un Zoom, ca să participe la ore. Cu atât mai mult când persoana care îl invită nu e învățătoarea sau învățătorul din sat, care-i cunoaște familia, ci un voluntar aflat la sute de kilometri distanță.
Aici intervine încrederea și relațiile pe care ele încearcă să le construiască, dar și efortul de a face învățarea cât mai captivantă. În special pe durata vacanței de vară. „Atunci când vezi că băiatul nu citește prea bine, dar ai aflat de la el cine e fotbalistul preferat, începi să cauți pe Google articole și biografii despre Messi ca să citiți împreună. E mult suflet”, scrie Elena într-o căsuță de chat și acompaniază mesajul cu un emoji care râde.
„Dacă ne gândim pragmatic, este nevoie de internet bun, de echipamente funcționale, dar și de sprijin la fiecare pas, de o rutină de lucru, de o familie care să susțină educația copiilor și să îi încurajeze”, spune Anca Sandu.
Mulțumim că ne citești.
Abonează-te la newsletter.
Participarea la școala online a fost o provocare pentru sute de mii de elevi din România. Din păcate, accesul la echipamentele necesare și adecvate vârstei — de exemplu, tableta e mai potrivită elevilor până la finalizarea ciclului primar, iar ulterior un laptop e mai util — nu e suficient. Elevii au nevoie și de cineva care să-i ajute, pas cu pas, să învețe cum să folosească tehnologia pentru școală. Să-și dezvolte o literație digitală fluentă și completă. Nevoie resimțită și de unele cadre didactice.
„Nu pot lucra cu fiecare în parte; online, mă refer”, spune Mihaela Murgoci, consilier local în sectorul 4 și profesoară de istorie la două școli din mediul rural din Giurgiu, unde lucrează cu 100 de copii.
Spune că ar avea nevoie de încă o persoană, cel puțin, care să o ajute în dezvoltarea claselor online pe partea tehnică.
Pe lângă asta, Mihaela e de părere că nevoile elevilor cu mai puține posibilități ar trebui tratate cu demnitate. Să primească echipamente noi, care să-i încânte și să le fie un instrument de încredere în procesul de învățare, nu unele deja folosite, încetinite și prăfuite de timp, pe care nici noi n-am vrea să le folosim.
În 17 august, premierul Ludovic Orban anunța că a fost pregătit un proiect de lege pentru a sprijini angajarea de personal nou în școli, atât didactic cât și auxiliar.
Anca Sandu spunea în discuția „Școala de acasă în periferia digitală” că abilitatea de a folosi telefonul pentru navigarea online sau prin jocuri nu înseamnă că persoana respectivă are și capacitățile necesare învățării printr-un calculator sau tabletă:
„Am văzut mânuțe pe mouse cum încercau să poziționeze cursorul pe ecran, am văzut copilași care nu știau ce-i un browser… e foarte greu până un copil intră pe KinderPedia sau să înțeleagă cum se intră pe Zoom.”
Experiența ultimelor luni în teren i-au arătat că e nevoie de timp. E un proces îndelungat până ce un copil înțelege că trebuie să fie în fața calculatorului la o anumită oră, cu caietele de școală în față, de a le crea această obișnuință de participare și implicare.
Intră în comunitate
Credem în comunități. Credem în solidaritate. Credem că împreună putem face lucrurile mai bine. De aceea, publicația noastră a fost fondată și este susținută financiar exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori. Poți pune umărul cu doar 2 euro pe lună.
Îți mulțumim că faci parte din comunitatea Inclusiv
Credem în comunități. Credem în solidaritate. Credem că împreună putem face lucrurile mai bine. De aceea, publicația noastră a fost fondată și este susținută financiar exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori. Invită-ți prietenii în comunitate!
Au contribuit
- Bogdan Dincă - fotograf
- Ștefan Mako - editor
- Cosmin Pojoranu - corectură
