Feature

Fă cunoștință cu Adina Florea, cea mai nouă membră a redacției

Sunt Adina și de câteva săptămâni sunt o mică rotiță în cea mai mare redacție din țară.

publicat pe 20.10.2019

lectură de 4 minute

hero

Sunt Adina și de câteva săptămâni sunt o mică rotiță în cea mai mare redacție din țară. Rog să mi se scuze panica interioară, care mă macină zilele astea. Nu-mi știu menirea, dar momentan m-am angajat să fiu reporter Inclusiv.

Și pentru că e cea mai mare redacție, mi-ar plăcea să lucrăm împreună, căci jurnalismul e despre subiect, nu despre ziarist.

Scriu despre viața muncitorilor străini, tot mai mulți, a invizibililor care ne țin restaurantele deschise, ne izolează blocurile și ne umplu magazinele.

Aștept să-mi scrii la adina@inclusiv.ro dacă ai văzut și tu brațele de muncă asiatice la treabă, ai o poveste cu oamenii ăștia ori te numeri printre antreprenorii care s-au văzut nevoiți să angajeze din Orientul Îndepărtat. 

Dar mai întâi ar trebui să știi cine sunt.

M-am născut la mijlocul anilor ‘90 într-un oraș de provincie, al cărui nume e pe buzele multora - Vaslui.

În ciuda zecilor de glume nepotrivite care ți-ar putea trece acum prin minte, nu am crezut niciodată că-i un blestem să fiu din, probabil, cel mai infam județ al țării.

E unul dintre acele locuri în care vocea celor mulți nu se aude de zgomotul celor puțini.

Și oricât de prezenți ar fi în titlurile presei, vasluienii sunt mai invizibili ca oricând, prizonieri ai știrilor de la ora 5.

La București am ajuns fix acum cinci ani, când am intrat la Jurnalism. M-am apucat de muncă jumătate de an mai târziu, la Hotnews.

Credeam că știrile sunt viața mea, așa că am plecat într-o agenție de presă, la News.ro, iar apoi la Digi24. Dar nu am reușit să mă împac cu marea tragedie a actualității. Ceea ce scriam murea în aceeași zi, și eu încet, încet.

Așa că, mi-am luat inima-n dinți și am demisionat. Șapte ore mai târziu m-am trezit cu un job la VICE România

Aici am trăit experiența mitingului PSD alături de vasluienii cărați cu autocarele de Dragnea și am intrat în cocinile rămase fără porci din județul Ialomița. Am învățat numele lui Ilie Gâzea, eroul improbabil al Diasporei. Și am trăit cele mai grele două luni din viața mea alături de muncitorii vietnamezi, care au rămas demni în ciuda tuturor abuzurilor. Nu am putut să-i salvez pe cei despre care am scris, pentru că nimeni nu știa cum arată un colac de salvare.

După șase luni, mi-e frică să vorbesc despre cât de jos m-a adus deportarea muncitorilor vietnamezi. Căci presa e despre subiect, nu despre scribi. Și poate ăsta-i un păcat al jurnaliștilor: ne e teamă să ne expunem anxietățile, dar vrem ca alții să ni le povestească cu inima deschisă pe ale lor. La Inclusiv o să explicăm mai mult cum lucrăm la subiecte, dar și cum ne lovesc ele pe noi. E important ca oamenii să afle că vulnerabilitatea există și în spatele lupei, suntem și noi tot oameni. 

Simt că nu prea am trăit în ultima jumătate de an, dar în vârtejul care m-a înghițit, am dezvoltat o iubire nesperată pentru Parcul Natural Văcărești. Mai devorez un podcast despre știri nefirești, numit No Such Thing As A Fish, încerc să termin de citit o carte de Llosa și mănânc mici din Obor. Sincer, îi preferam pe cei din Berceni, dar primarul a intrat cu buldozerul în terasa de la Piața Sudului.

La Inclusiv scriu despre unii din cei peste 16.000 de migranți care au primit în primele opt luni ale anului aviz de muncă în România, dar și despre abuzurile cărora acești oameni le cad uneori victime. În zgomotul celor care se plâng că nu mai există forță de muncă din cauza migrației spre Occident, una dintre soluții e importul de muncitori din Asia. Dar oamenii ăștia nu sunt doar cifre în rapoartele anuale ale celor de la Imigrări. 

Vocea lor trebuie să fie auzită mai tare. Merită să înțelegem mai bine cum e să fii vulnerabil într-o țară străină, a cărei limbă nu o înțelegi. Nu doar birocrația îi leagă de glie pe acești oameni, ci și sacrificiile pe care le fac pentru a trăi visul românesc. 

Totuși, interesele mele nu se opresc la migranți. Aș vrea să documentez și subiecte legate de reciclare, educație și oameni care schimbă lumea, în loc să aștepte după fundul autorităților. Dacă ai vreo idee, te macină vreo curiozitate, cauți un răspuns ori vrei să colaborăm la un subiect, mă găsești mereu la adina@inclusiv.ro.

*Text trimis inițial abonaților la newsletter. Vrei să afli înaintea tuturor? Abonează-te și tu

Contribuie la discuție
0 contribuții

Salut! Respectăm intimitatea, așa că nu îți traficăm datele. Citește Politica de confidențialitate pentru detalii.