Că americanii dețin de departe cele mai multe arme din lume știe toată lumea. Că americanii sunt principalii exportatori de arme pentru cartelurile și bandele din toată America Latină și din Caraibe nu știe chiar toată lumea, dar știu totuși îndeajuns de mulți încât discursul rasist al „criminalității Lumii a Treia“ să fie ocazional îndulcit cu niscaiva referințe la complicitatea evidentă a armurierilor americani la violențe.
Ce știe mult prea puțină lume, însă, e că un segment considerabil al traficului american cu arme își are originea în România. Prin intermediul importatorilor și comercianților americani, puștile și pistoalele fabricate pe bandă rulantă la Cugir ajung extrem de ușor în mâinile narcotraficanților sud-americani care apreciază mult produsele acestei țări mici și pașnice care „nu a invadat niciodată pe nimeni“.
Din America, cu drag
Legătura dintre fabrica de la Cugir (aflată în proprietatea Romarm, al cărui acționar unic e statul român) și cartelurile mexicane a fost scoasă în evidență recent într-un proces civil intentat de către guvernul mexican împotriva a 10 companii americane care manufacturează și/sau comercializează arme. Mexicanii spun că aceste companii știu cât se poate de bine că o mulțime dintre armele lor ajung la killerii cartelurilor care își omoară compatrioții cu ele. Și dacă ar fi vorba doar de o neglijență criminală ar fi una, spun mexicanii, însă mașinăriile de marketing ale companiilor americane își caută pe față clienți la sud de graniță. Faimoasa companie Colt, de exemplu, vinde un pistol pe care e gravată imaginea revoluționarului mexican Emiliano Zapata.
Guvernul mexican estimează că mai bine de 200.000 de arme trec ilegal granița dintre SUA și Mexic în fiecare an. Între 2007 și 2019, mai bine de 184.000 de cetățeni mexicani au murit împușcați, într-o țară care are un singur magazin legal de arme. În 2018, statul mexican a trimis omologilor americani 16.343 de arme recuperate în raiduri și arestări; 70% din ele au fost identificate ca provenind din America.
Nu mai există demult vreun dubiu cum că Statele Unite este principala sursă a armelor cu ajutorul cărora narcotraficanții, bandele de cartier și gherilele mexicane și central-americane își asigură supremația în țările lor. Iar această supremație asigură, la rândul ei, continuitatea negoțului cu droguri – în Statele Unite și pe tot restul continentului american – și continuitatea fluxului de refugiați care pune presiune pe granița sudică a Americii. Cu alte cuvinte americanii își fură singuri șapca. Și-apoi, supărați că nu mai au șapcă, le mai și trag una după ceafă imigranților mexicani, salvadorieni, guatemalezi, hondureni și haitieni pentru că nici ei n-au șapcă.
Kalașnikovul sportiv
Una dintre cele 10 companii vizate de procesul guvernului mexican este Century International Arms, cu sediul în Vermont. Century International Arms este principalul partener de afaceri american al Romarm, de la care cumpără cea mai mare parte a producției de WASR-10, o versiune semiautomată a faimosului „Kalașnikov românesc“ (dezvoltat la Cugir după licență sovietică în anii ’60). Între 2002 și 2012, volumul vânzărilor Romarm către Century a trecut de 55 de milioane de dolari. Conform Profit.ro, în 2017, America era principala piață de desfacere a exporturilor marca Romarm, care trimite în Statele Unite zeci de mii de puști an de an.
În plângerea înaintată tribunalului federal din Massachusetts, avocații guvernului mexican acuză Century și Romarm că fentează legea americană care interzice importul armelor de foc (Gun Control Act din 1968) folosindu-se de un loophole convenabil conform căruia puștile și pistoalele de uz sportiv pot intra legal în America.
Mexicanii descriu procedura prin care cele două companii transformă un WASR-10 într-o pușcă care teoretic ar putea fi folosită la tir sportiv. Mai întâi românii se asigură că mărfii pe care o trimit americanilor îi lipsesc niște componente de bază. Și asta pentru că instrucțiunile cele mai recente de la guvernul american spun că o armă poate fi importată dacă are în componența sa cel mult 10 piese de proveniență străină.
Century dezasamblează Kalașnikoavele și apoi le reasamblează, având grijă să introducă în ansamblu îndeajuns de multe piese made in the U.S.A. Apoi vinde aceste arme miilor de distribuitori, mai mici sau mai mari, de pe tot întinsul Americii, de unde multe sunt cumpărate de către persoane private care apoi ori le „pierd” ori le vând pur și simplu reprezentanților mexicanilor. Acești straw buyers sunt arestați din când în când, dar sunt înlocuiți rapid de alții, iar conservatorii americani pro-arme s-au asigurat că sentințele date în aceste cazuri sunt mici.
Reclamantul mexican spune că Romarm știe că Century le vor modifica armele pentru a le face funcționale în scop militar, nu sportiv. Iar Century știe că narcotraficanții le vor cumpăra produsele românești. WASR-10, spun mexicanii, a ajuns „una dintre armele preferate ale cartelurilor“, fiind ieftin și împroșcând spectaculos o grămadă de gloanțe într-un timp foarte scurt.
"Blood Gun Money"
Plângerea mexicanilor face referire la investigațiile jurnalistului Ioan Grillo, colaborator al New York Times, TIME magazine și multe alte instituții prestigioase de presă și autorul a câtorva cărți despre cartelurile mexicane. Britanic de origine („Ioan“ e un prenume galez), Grillo trăiește de mai bine de 20 ani în Mexic, documentând războaiele guvernelor mexicane cu narcotraficanții.
În „Blood gun money: How America arms gangs and cartels“, publicată în acest an, Grillo a urmărit traseele prin care tot felul de arme sosesc în America din țări precum România, Bulgaria și Germania, unde se adaugă unui număr imens de arme americane pentru a fi mai apoi traficate în Mexic.
Cartea lui Grillo începe cu o anecdotă despre procesul din 2019 al lui Joaquín „El Chapo“ Guzmán, în care acuzarea aduce în sala de judecată zeci de Kalașnikoave confiscate de la Cartelul Sinaloa al lui El Chapo. Toate plecaseră din Statele Unite. În mod previzibil, unele veneau de și mai departe: România.
Încercând să documenteze pe unde curge așa-zisul „râu de fier“ care pune un pistol în mâinile fiecărui șmecher și psihopat nord- și sud-american, Grillo vizitează o mulțime de companii, agenții și persoane particulare care se ocupă cu manufacturarea, comercializarea sau controlul armelor de foc. Evident, n-are cum să evite România, unde îi intervievează pe un fost șef al Romarm, un muncitor de la fabrica de armament din Cugir și designerul-șef al fabricii, „tatăl“ unui Kalașnikov scurt comercializat sub brandul de „Draco“, un alt produs la mare căutare în Mexic. Bineînțeles, niciunul nu e bântuit de fantomele nenumăratelor victime ale AK-47-urilor românești.
Etica businessului cu arme
L-am intervievat pe Grillo pe tema comerțului internațional cu arme în general și a fructoasei colaborări româno-americano-mexicane în special. L-am întrebat ce a aflat intervievându-i pe români.
„Am fost la Cugir și am vorbit cu oamenii care lucrează acolo. E fascinant… Poți vedea distanțarea acolo. Adică vezi cum cineva care muncește într-o fabrică de armament din Cugir nu simte că are vreo legătură cu violența armată. Ar trebui să încercăm să găsim modalități de a ne conecta etic la aceste lanțuri cauzale“, spune Grillo.
„Știu că aceste țări – România, Bulgaria, Serbia – au probleme economice și că AK-47-ul este unul dintre cele mai căutate produse ale lor. Această industrie crează locuri de muncă. Dar nu totuși chiar atât de multe locuri de muncă… Când ai un orășel care produce milioane și milioane de arme de-a lungul anilor care ajung să omoare o mulțime de oameni – ar trebuie să se găsească o asumare a resonsabilității acolo“.
„Cum ajungem la o industrie a armamentului care e etică? E cumva o contradicție în termeni… În carte, îl intervievez pe un german care a dat în judecată compania de armament Heckler & Koch. El e pacifist și consideră că n-ar trebui să existe arme în lume și că ar trebui să trăim toți în pace și iubire. Eu nu sunt atât de optimist. Cred că vor exista întotdeauna arme. Cred că avem nevoie de polițiști și de soldați. Dar trebuie totuși să ținem lucrurile astea sub un oarecare control. Cantitatea de arme pe care o exportă acum Europa de Est în Africa – e sănătos acest lucru?“ întreabă retoric Grillo.
Soluția trebuie să vină de la populație – de la plătitorii de taxe în numele cărora se face comerțul cu arme, spune jurnalistul britanic. Oamenii trebuie să pună presiune pe companii să-și revizuiască prioritățile. Așa cum Apple se simte acum nevoit să dovedească clienților că fabricile sale din China nu exploatează muncitorii, companiile de armament pot fi silite să dovedească că fac tot posibilul ca produsele lor să nu cadă în mâinile unor ucigași.
Altfel, rămâne cum am stabilit. Parafrazând pe invers argumentul preferat al activiștilor pro-arme americani, „statul român nu te omoară; doar armele lui te termină“.
Fără discriminare
Înainte de ’89, Kalașnikoavele românești au aprovizionat o mulțime de armate naționale, forțe militare rebele și gherile africane și asiatice, România fiind al cincilea exportator de arme din lume. În timpului războiului dintre Iran și Irak din anii ’80, România a vândut arme ambilor combatanți – pe modelul Americii contemporane care aprovizionează și guvernele latino-americane și oponenții lor.
Într-un raport dat publicității în 2017, Conflict Armament Research, o organizație britanică care se ocupă cu identificarea armamentului folosit în diverse conflicte, a arătat că România constituia la acea vreme cea de-a doua sursă principală a armelor aflate în posesia Statului Islamic. (Primul furnizor era China. După România, veneau Rusia, Ungaria, Bulgaria și Serbia). În Siria, 15% dintre armele confiscate de la luptătorii ISIS fuseseră produse în România. După 2010, peste 30% din muniția folosită în Iraq era made in Romania, cu mult peste muniția americană și cea rusească (sub 20% fiecare). Bineînțeles, armele și muniția Statului Islamic erau în cea mai mare parte cucerite de la armata irakiană și cea siriană.
Conform unui articol recent publicat pe pagina românească a site-ului Europei Libere, o bună parte din Kalașnikoavele și muniția vândute armatei afgane din 2001 și până acum (deseori cu mijlocirea Statelor Unite) a ajuns în mâinile talibanilor. Ca de obicei, toți combatanții sunt familiari cu armele românești, care trec din mână în mână supraviețuindu-le multor proprietari temporari.
Williams v. Romarm S.A.
Procesul intentat de către guvernul mexican nu se va bucura, probabil, de succes (decât eventual din punct de vedere al publicității) pentru că politicienii americani pro-arme au trecut prin Congres o lege în 2005 („Protection of Lawful Commerce in Arms Act“) care face practic imposibilă condamnarea manufacturierilor de arme atunci când produsele lor omoară oameni nevinovați.
Asta însă nu înseamnă că această imunitatea nu e constant încercată în tribunale, avocații victimelor apelând la tot felul de strategii legale pentru a-i sili pe armurieri să-și asume responsabilitatea pentru crimele comise cu armele lor. Dată fiind popularitatea de care se bucură armele românești în America, Romarm este și el din când în când luat în cătare în astfel de procese.
Williams v. Romarm S.A. este de departe cea mai longevivă încercare de a-i responsabiliza pe români într-un tribunal american. Evenimentele care au dus la seria de procese intentate companiei române au avut loc în martie 2010 în Washington, D.C., când cinci tineri au împușcat o mulțime de persoane din motive cât se poate de stupide, ucigând cinci și rănind opt cu ajutorul unui WASR-10 comercializat de către Romarm. Părinții uneia dintre victime – Jordan Howe, 20 de ani – au dat în judecată Romarm și au cerut „cel puțin“ 10 milioane de dolari, lor alăturându-se mai târziu doi dintre cei care fuseseră răniți în incidente.
Odiseea acestei spețe a început cu o chemare în judecată în 2011 într-un tribunal din Washington, D.C. Procesul s-a mutat apoi la un tribunal federal, tot din D.C., unde cele două părți s-au luptat în principal pe chestiunea jurisdicției tribunalului asupra acțiunilor unui stat străin (Romarm având ca acționar unic statul român). Romarm a câștigat acea rundă, judecătorii considerând că legea americană nu le permite să se atingă de compania străină.
Reclamanții nu s-au dat bătuți, intentând noi și noi procese pe unde au putut (inclusiv în Vermont unde e înregistrat distribuitorul Romarm, Century International Arms). În total au pornit până acum nouă procese, pierzându-le pe toate. Cea mai recentă iterație a avut loc la începutul acestui an, când nu numai că Romarm a câștigat din nou dar reclamanților le-a fost interzis de către judecător să mai intenteze un proces civil cu același subiect fără permisiunea Curții.
Amprentele românești
- Anul 2008 a fost unul dintre cei mai sângeroși ani din istoria recentă a statului mexican Sinaloa, cetățenii având parte de adevărate războaie de stradă purtate de către autoritățile mexicane, cartelul lui El Chapo și cel al fraților Beltrán Leyva. Au murit mulți de toate părțile, inclusiv polițiști. La scenele multor bătălii, agenții mexicani au găsit arme și cartușe confecționate la Cugir. Un raid la un depozit de arme al cartelului Sinaloa a îmbogățit statul mexican cu cinci puști WASR-10, importate din România de către Century și traficate în Mexic de către straw buyers în Phoenix, Arizona.
- În februarie 2011, Jaime Zapata, un agent special al ICE (agenția americană care se ocupă cu infracționalitatea legată de imigrație) a fost ucis în Mexic de către killerii organizației Los Zetas, renumită pentru apetitul său pentru violența extremă. Cartușele găsite la locul crimei proveneau de la un WASR-10 și de la un Draco. Ambele fuseseră produse la Cugir.
- În august 2019, un tânăr de 21 de ani a intrat într-un Walmart din El Paso, Texas și a împușcat mai bine de 40 de oameni, din care 23 au murit. A fost unul dintre cele mai urâte masacre civile din America. Arma folosită? Un WASR-10 de la Cugir. Ucigașul a declarat poliției că a comandat arma pe Internet, lucru perfect legal.
- Conform WikiLeaks, în 2007, ambasadei Americii de la București i s-a cerut să verifice o informație cum că Romarm/Cugir ar fi importat hardware sau tehnică de armament din America (via Century Arms și o altă companie, Tennessee Guns) în România în contravenție cu legea americană. Reprezentanții ambasadei s-au întâlnit cu reprezentanții Departamentului pentru Controlul Exporturilor din cadrul Ministerului Afacerilor Externe care i-au lămurit că Romarm nu este în posesia tehnicii militare americane – și nici n-ar avea de ce să fie, din moment ce e perfect capabilă de una singură să producă Kalașnikoave.
- În 2018, New York Times a dezvăluit că Elliott Broidy, unul dintre cei mai dubioși lobbyști [cică așa se scrie] din orbita fostului președinte Donald Trump, i-a cerut altui lobbyst dubios, Rick Gates (prins ulterior în plasa lui Robert Mueller) să-l ajute să determine Ministerul Comerțului să garanteze pentru compania sa în vederea câștigării unui contract cu Romarm.
Recomandări
- În 2011, Centrul pentru Integritate Publică, un nonprofit american de investigație, a publicat în colaborare cu Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație, FRONTLINE și alți parteneri un raport intitulat „Armele românești modificate în Statele Unite au ajuns flagelul războiului împotriva drogurilor din Mexic“. Raportul, actualizat în 2014, confirmă faptul că WASR-10 este una dintre armele preferate ale cartelurilor mexicane. Între 2006 și 2011, conform statisticilor ATF, mai bine de 500 de Kalașnikoave românești care au călătorit pe ruta România-SUA-Mexic au fost recuperate de la infractorii mexicani, WASR-10 fiind marca „americană“ cea mai frecvent întâlnită de către oamenii legii din Mexic.
- O investigație multimedia marca FRONTLINE-PBS centrată pe traseele parcurse prin lume de către WASR-10.
- Un articol pe aceeași temă (minus conexiunea română) pe care l-am scris pentru Daily Hampshire Gazette, ziarul meu local în care am o rubrică lunară pe temele imigrației și încarcerării.
How the sausage is made
Pentru acest articol, am solicitat un interviu reprezentanților fabricii de la Cugir și ai Romarm. De la Romarm nu mi-a răspuns nimeni. De la Cugir, am primit inițial un email în care asistentul directorului general mi-a spus așa: „Bună ziua. Vă informăm că salariații societății se află în concediu de odihnă în luna august. Veți primi un răspuns la solicitarea dvs. când vom reveni la serviciu“. N-am mai primit niciun răspuns, deși le-am mai trimis mai târziu încă o solicitare.
Pe Ioan Grillo l-am intervievat de două ori prin Whatsapp. Îi citisem de câțiva ani articolele din New York Times și acum i-am citit integral ultima carte, „Blood gun money“, precum și fragmente din celelalte cărți ale sale, „Gangster warlords“ și „El Narco“.
Am vorbit prin telefon și cu un purtător de cuvânt al ATF (Bureau of Alcohol, Tobacco, Firearms and Explosives), care a spus că agenția nu are o echipă dedicată special României (cum avea pe vremuri FBI-ul una dedicată hackerilor români). M-a îndrumat către statisticile pe care ATF le publică anual.
Am contactat și Ministerul de Externe mexican, fără niciun rezultat. Pe acesta însă îl voi mai încerca și-n viitor pentru că povestea asta cu intentatul de procese companiilor de armament are potențial serios.
Am citit o grămadă de articole de presă, investigații și rapoarte de onegeuri despre traseele armelor româno-americane. Am pigulit zeci de documente judiciare în care Romarm era dat în judecată în America sau agenții ATF cereau curții confiscarea unor arme românești de la infractorii americani.
Dacă vrei să revezi
- Verișorii insulari ai Americii
- Un interviu cu Mihail Neamțu
- Cine îi judecă pe americani
- “Mitologia” Primului Amendament
- O națiune de voluntari și asociații
- Un alt fel de mineriade
- Independenta, verzii și piratul
- Ceilalți candidați la președinție
- Identitatea transgender
- Cât de ‘obiectiv’ trebuie să fie un jurnalist?
- Creștinii de stânga
- Cum e să fii transgender la închisoare în SUA
- Analfabeții de americani
- Ce cred acum susținătorii româno-americani al lui Trump?
- Despăgubiri pentru sclavie
- Violențele de la proteste și nesupunerea civică
- ‘Debugetați poliția!’ – strigătul de luptă al Black Lives Matter
- De ce votează mulți româno-americani cu Trump?
- O simfonie progresistă în patru mișcări de protest
- Cine n-are voie să voteze în America
- Închisoarea și dreptul la vot la americani
- Alegerile, ‘the American way’
Statele Întortocheate ale Americii este un newsletter bilunar produs de colegul nostru Răzvan Sibii, jurnalist și prof de jurna în Amherst, Massachusetts, SUA. Poți să te înscrii la newsletterul lui aici.
Autorul
Răzvan Sibii
Au contribuit
- Fotografie de copertă: Insulele Virgine Americane [Sursă: Alex Perez pe Unsplash]