Închide ochii și închipuie-ți că te-ai suit în mașină. Așază-te comod în scaunul șoferului, pornește motorul, pune mâinile pe volan și apoi îndreaptă-ți atenția asupra punctului în care corpul tău se conectează cu mașina – e undeva în josul coloanei lombare. Ați devenit un corp comun, iar tu ai dobândit acum câteva superputeri: te poți deplasa cu viteză mare pe distanțe lungi fără să obosești, poți să vezi șoseaua de la o înălțime mai mare decât cea a corpului tău, poți duce cu tine bagaje grele și alți oameni, și lista poate continua.
În mod independent tu și mașina ta nu puteți face acțiunile pe care le faceți împreună, în modul „avatar”, ansamblul om-mașină pe care l-ați format (nu includem mașinile autonome, iar poza de deschidere explică sensul termenului).
Ați devenit un corp comun – nu sunteți un hibrid, nici cyborg sau „spirit din cochilie”, nu puteți exista fără ambele componente – vă luați proprietățile celor două entități și transportați oameni și bunuri, consumați resurse, poluați mediul în fel și chip, comunicați și multe alte acțiuni cu impact social.
Am fost curioasă să văd cum se creează legătura asta om-mașină, cum transformăm mașina într-o extensie a corpului nostru și am făcut o serie de interviuri cu șoferi din București prin care am încercat să deslușesc conceptele fenomenologiei condusului auto, despre cum memorează corpul nostru experiența condusului și cum dobândim abilitatea de a ne orienta în spațiu la volanul unei mașini.
Automatismele și experiența
Cred că este important să conștientizăm cine/ce suntem/devenim în trafic, astfel putem înțelege mai bine modul în care ne percepem pe noi înșine și cum suntem percepuți de ceilalți. Ai remarcat că ne schimbăm atitudinea în funcție de dimensiunea mașinii pe care o conducem? Suntem mai prudenți într-o mașină mică și riscăm mai mult în una mare. Ai auzit stereotipii de tipul „ai mașină mare, deci ești nesimțit” sau despre cât e de important să te „conectezi” cu mașina „înseamnă mult, să o simt și aud, îmi dă siguranță”? Asta ne ajută să înțelegem de ce avem nevoie de multă experiență la volan pentru a fi un bun șofer și cum se instalează automatismele legate de condus. Aici nu mă refer la o identificare cu mașina în sens psihologic, despre asta poți citi aici.
Când te afli la volan corpul tău nu se poate mișca mult, îți poți schimba doar puțin poziția, te mai dezmorțești și ai doar câteva mișcări de manevră ale mâinilor și picioarelor. Chiar spunea cineva într-un interviu, referindu-se la blocajele de trafic, „corpul meu este inert. Nu se mai opune, este captiv”. Dar tot la volan, îți antrenezi toate simțurile, prin experiențe repetate, pe care corpul tău le va memora și vei fi capabil să poți simți contururi, forme și relația cu mediul de dincolo de pielea ta „metalică”, cum o numește John Urry. Parcarea laterală e un bun exemplu, poți parca cu puține repere vizuale, odată ce te-ai obișnuit cu dimensiunile noului tău „corp cu roți”. Din interviuri, am aflat că timpul necesar să te obișnuiești durează de la câteva minute pentru un șofer experimentat la mai multe zile pentru începători.
Ți s-a întâmplat să conduci mașina corect, pe distanțe mari chiar, minute în șir, fără să-ți amintești că ai făcut în mod conștient acest lucru? Starea aceasta se numește „hipnoza de autostradă“, e stare mentală modificată în care, fie datorită oboselii sau a concentrării asupra unui gând creierul și corpul tău pot conduce, într-o formă de automatism în care faci ceva fără a gândi conștient. Aceste automatisme sunt frecvente, similar este și mersul pe bicicletă.
Dar pentru asta trebuie să ai această relație de conectare la mașină explicată prin faptul că percepțiile tale vizuale sunt corelate și cu mișcarea corpului (1962), adică îți iei repere ale drumului pe care le încorporezi în sistemul tău de percepții, și te orientează dincolo de planul vizual. Sunetul motorului, funcționarea roților, adaptarea la trafic (reducerea vitezei în prezența mașinii de poliție sau în apropierea limitatoarelor de viteză, de exemplu) sunt învățate și mai ales încorporate în urma experienței, devenind astfel o abilitate dobândită.
Cum te schimbă mașina pe care o îmbraci
Răspunsurile șoferilor cu care am vorbit confirmă cele povestite până acum. Când îi întreb despre rolul mașinii, majoritatea zic că o văd ca pe un obiect funcțional, practic și vorbesc despre ea în termeni de eficiență, rapiditate, flexibilitate în transport; bărbații menționează impactul volumului sau al puterii motorului asupra „statutului” lor în trafic: „Dacă e mică te poți strecura, dacă e mare te lasă lumea să treci”, iar femeile spun „în mașina mică mă simt mai smart și vulnerabilă iar în mașina mare mai în siguranță, dar mai „țărancă”. Ulterior, însă, în discuția despre schimbările prin care au trecut cu mașina și cum s-a modificat percepția lor despre rolul ei, apar referințe emoționale: „avem o relație simbiotică”, „ne-am împrietenit”.
Reperele pe care șoferii le încorporează în sistemul lor perceptual pentru orientare sunt foarte diferite și merg de la „îmi desenez harta în minte”, la repere fizice „reperele mele sunt instituțiile, mai nou … benzinăriile” și până la „complet dezorientată, mă uit la Waze”.
rux@inclusiv.ro
Procesul acesta este similar unui antrenament pentru un sport de performanță, are nevoie timp și multe repetări, este cumulativ și antrenează toate simțurile – mirosurile, sunetele și culorile sunt strâns legate de trafic – miros de cauciuc ars sau ferodouri încinse, claxoane, sirene, culorile semaforului etc. Fiecare astfel de informație este memorată și încorporată (embodied) și se clădește într-un bagaj de cunoștințe care au ca rezultat un corp și o minte antrenate să se orienteze în trafic la volanul unei mașini. Comunicarea în trafic cu ceilalți participanți reflectă întocmai natura relației șofer-mașină despre care am povestit astăzi: „claxon ocazional, semne spre pietoni să treacă sau alte mașini”, „ … cu farurile și cu mâna.”; „mă uit în ochii celui cu care vorbesc și vreau să mă asigur ca mă vede, mai dau flash, avarii pentru mulțumesc”.
Mulțumesc că mă citești.
Abonează-te la newsletter-ul meu
Te rog să îți amintești că ai superputeri când ieși în trafic, că te alături unei comunități de „avatare” mai mult sau mai puțin puternice ca tine și că e datoria celor puternici să îi protejeze pe cei slabi. Un studiu din 2011 arată că cei care se identifică și psihologic cu mașinile lor conduc mai agresiv. Ai grijă de partenerii tăi din trafic și mai ales de cei vulnerabili, fără „piele de metal”, pietonii și cei care se deplasează pe bicicletă, trotinetă sau motocicletă.
Obținerea permisului auto după doar 30 de ore de practică te fac deținător de permis, dar nu încă șofer. Pentru asta ai nevoie de experiență în condiții cât mai diverse de trafic. După ce acumulezi ceva experiență e bine să urmezi și cursurile unei școli de conducere defensivă unde poți experimenta, în siguranță, reacția ta și a mașinii în condiții extreme (frânare, derapaj, răsturnare etc).
Am să las aici și un citat din John Urry, sursa multor informații din cele povestite mai sus:
„Corpul mașinii oferă o extensie a corpului uman, înconjurând pielea umană fragilă, moale și vulnerabilă, cu o piele de oțel nouă, deși una care se poate zgâria, sfâșia sau distruge după ce întâlnește alte mașini într-un accident. Mașina este atotputernică și se alimentează simultan la cele mai profunde anxietăți și frământări ale oamenilor, de la frica de accident și de moarte până la frustrarea intensă de a fi blocat în spatele unui vehicul lent, în timp ce încerci să economisești fragmente prețioase de timp. În interiorul coconului acesta privat de sticlă și metal, emoțiile intense sunt eliberate în forme care altfel ar fi inacceptabile din punct de vedere social.” (Urry, 2006: 24)
Dacă te-ai abonat recent, am mai scris și despre:
- Poți conduce în București fără să devii un șofer frustrat?
- „Parcarea nu este un drept constituțional în nicio țară“
Ne auzim în curând!
Ruxandra Mocanu
șofer de București
Susține poveștile care ne ajută să înțelegem lumea în care trăim
Nu știm dacă vom mai exista în 2021. Însă până atunci facem tot ce putem ca să-ți aducem poveștile în care credem, poveștile de care avem nevoie ca să mergem mai departe.
În acest moment, avem o echipă minusculă care operează cu 3.000€/lună. Ca să avem o redacție funcțională și sustenabilă, ne-ar trebui cel puțin 10.000€/lună. În cel mai bun moment al nostru, bugetul a fost de 8.500€/lună.
Munca noastră a fost fondată și este susținută financiar exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori, pentru că am vrut să demonstrăm că un asemenea model poate funcționa și în România. Însă e extrem de greu, așa cum ne așteptam. Poți să ne susții explorările prin această lume mereu în schimbare începând cu doar 3€/lună.
Îți mulțumim că faci parte din comunitatea Inclusiv
Nu știm dacă vom mai exista în 2021. Însă până atunci, facem tot ce putem ca să-ți aducem poveștile în care credem, poveștile de care avem nevoie ca să mergem mai departe.
În acest moment, avem o echipă minusculă care operează cu 3.000€/lună. Ca să avem o redacție funcțională și sustenabilă, ne-ar trebui cel puțin 10.000€/lună. În cel mai bun moment al nostru, bugetul a fost de 8.500€/lună.
Munca noastră a fost fondată și este susținută financiar exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori, pentru că am vrut să demonstrăm că un asemenea model poate funcționa și în România. Însă e extrem de greu, așa cum ne așteptam. Poți să ne susții explorările prin această lume mereu în schimbare invitându-i pe prietenii tăi să devină membri, începând cu doar 2€/lună.
