fbpx

    Inclusiv se închide. Mulțumim că ne-ai fost alături!

    21/10/2021

    Lectură de 2 minute
    Proiectul se încheie la doi ani de la lansarea platformei.

    Suntem foarte recunoscători de tot sprijinul pe care ni l-ai acordat în acest răstimp. 

    Abonamentele active vor fi anulate automat, iar plătitorii de abonamente anuale vor primi înapoi banii aferenți lunilor rămase din abonament. 

    Din păcate, nu am reușit să facem un produs viabil, de impact; indiferent de cât ne-am încăpățânat s-o scoatem la capăpt, resursele din ultimul an – financiare și emoționale – au fost insuficiente ca să mai salvăm acest proiect jurnalistic.

    Rămân în urma noastră 58 de reportaje și investigații și mai bine de 70 de alte tipuri de materiale semnate de 20 jurnaliști și peste 30 de contributori – fotografi, ilustratori, experți din varii domenii. Materialele vor fi disponibile în continuare pe inclusiv.ro.  

    În cei doi ani și jumătate de activitate – șase luni în 2019 între crowdfunding și lansare, plus doi ani întregi de publicare, activitățile noastre editoriale au însumat venituri de aproximativ 125.000 € și cheltuieli de circa 122.000€ (în medie, cam 4.100 €/lună). Toate veniturile au fost generate prin contribuții și donații din partea publicului. 

    [Poți vedea mai multe date despre finanțele noastre aici, precum și în raportul nostru de anul trecut.]

    În ultimul an am realizat 18 materiale, din care 14 publicate și 4 în curs de publicare, și am trimis 45 de newslettere. Avem în lucru și o investigație transcontinentală finanțată printr-un grant internațional și un proiect în parteneriat, prin fonduri AFCN. 

    Acestea sunt ultimele proiecte la care lucrăm.

    Ne despărțim cu tristețe de Inclusiv, epuizați, dar mândri că am reușit să aducem laolaltă atâția oameni pentru o idee care ne-a vorbit tuturor. Ne pare rău că se încheie așa, însă te asigur că nu ne-am oprit atâta timp cât am avut alte opțiuni. Sperăm ca povestea noastră să rămână o lecție utilă și o amintire pozitivă despre puterea comunităților. 

    Mulțumim din suflet că ai fost alături de noi în această aventură. 

    Multă sănătate!

    Ștefan Mako
    Inclusiv