De la invenția tiparului cartea a fost un depozitar de informație și experiențe. Cartea a învățat oameni, a detronat regi și a galvanizat mișcări civice. Chiar și imersați în informație, găsim adesea înțelepciunea și direcțiile de care avem nevoie ca să mergem înainte tot între coperțile unei cărți valoroase.
Așa că din toamna asta împărtășim lecturile importante în Clubul de Carte Inclusiv.
De ce Club de Carte?
Clubul de Carte e o inițiativă a membrilor comunității Inclusiv, prin care vrem să deschidem o nouă direcție de discuție și întâlnire. Clubul va fi locul (online sau offline) în care dezbatem temele actuale care ne influențează cotidianul, cărțile care clarifică dileme sau cele care ne dau de gândit.
În ediția pilot din 12 septembrie discutăm pe marginea cărții „Sapiens. Cele mai recente descoperiri“, scrisă de jurnalistul François Savatier și paleoantropoloaga Silvana Condemi. A fost publicată recent de Humanitas, iar traducerea este realizată de Nicoleta Neagoe.
„Capacitatea cognitivă a lui Sapiens – o știm cu toții – îi servește înainte de orice la supraviețuire. Dar unde? În natură, sau în societate? Singur în natură, Sapiens este fragil și moare repede; organizat în grupuri, în cete de vânători, în schimb, devine cel mai mare prădător care a existat vreodată. […] Vom încerca să elucidăm această enigmatică saga evolutivă. Istoria unui animal cultural: istoria dumneavoastră.“ — Silvana Condemi, Francois Savatier
Humanitas e partener al Clubului de Carte și ne oferă o reducere de 15% la achiziția online de pe LibHumanitas. Introdu codul INCLUSIV în câmpul de voucher.
Au contribuit
- Daniel Prindii-Apetrii
Intră în comunitate
Credem în comunități. Credem în solidaritate. Credem că împreună putem face lucrurile mai bine. De aceea, publicația noastră a fost fondată și este susținută financiar exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori. Poți pune și tu umărul la înțelegerea lumii în care trăim cu doar 2 euro pe lună.
Devino membru
Înscrie-te
Îți mulțumim că faci parte din comunitatea Inclusiv
Credem în comunități. Credem în solidaritate. Credem că împreună putem face lucrurile mai bine. De aceea, publicația noastră a fost fondată și este susținută financiar exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori. Invită-ți prietenii în comunitate!
Invită-ți prietenii
Distribuie
Mulțumim că ne citești.
Abonează-te la newsletter.