Istoricul educației românești, de la Cuza la Coronavirus

25/06/2020

Lectură de 10 minute
Când vânam pentru supraviețuire, învățarea era un proces liber, trăit prin observare și imitare. Cu timpul însă a devenit stratificată, adesea fiind un privilegiu destinat celor cu resursele materiale necesare pentru a-l cumpăra. Astăzi, educația e un drept universal.

În viziunea Organizației Națiunilor Unite (ONU), ea are scopul de a dezvolta personalitatea indivizilor și de a le spori respectul pentru drepturile omului. 

Instituționalizarea educației are abia câteva sute de ani în spate, iar educarea în masă a populațiilor este chiar mai tânără. 

Până prin secolul XIX, copiii din familii sărace erau exploatați prin muncă (practică care continuă, din păcate, și în prezent, când milioane de copii sunt exploatați).

Introducerea instrucției în masă la nivel european a fost răsfirată până la începutul secolului al XIX-lea, excepție făcând țările scandinave care experimentau asta de două-trei secole.

Obligativitatea învățământului, indiferent de gen, clasă, etnie și rasă, a fost promulgată în majoritatea statelor europene ca să asigure o educație de bază populației generale.

Dacă până în urmă cu câteva decenii, educația instituționalizată avea un rol mai degrabă utilitar, cea a prezentului-viitor se concentrează pe cunoaștere, aptitudini, atitudini și valori.

Explorarea cronologică de mai jos e construită în jurul a cinci piloni de schimbare din învățământul românesc modern: 1864, 1948, 1978, 1995, 2011. În fiecare dintre acești ani au apărut modificări legislative importante, care au modelat semnificativ mersul societății. Pentru a explora aceste momente, ne-am consultat cu cercetătorii Ciprian Fartușnic, cadru didactic asociat al Universității București, cercetător în Unitatea de Politici și Evaluarea în Educație și fost director general ISE, Bogdan Florian, lector universitar în cadrul Facultății Politice, SNSPA și Marian Ilie, Director al Centrului de Dezvoltare Academică al Universității de Vest din Timișoara și Conf. universitar doctor în cadrul Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic. 

Sistemul educațional românesc s-a inspirat din curente internaționale. În perioada interbelică ne ghidam după Școala Franceză, cu focus înspre artă, literatură, istorie, democrație, filosofie etc., între 1930-1944 din Școala Germană, în special în ceea ce înseamnă domeniul tehnic, iar după al Doilea Război Mondial școala sovietică rusă ne îndrepta către matematică, fizică, chimie etc. În prezent, sistemul nostru educațional nu are o influență clară, ci este un hibrid între școlile americane, englezești și cele europene.

Intră în comunitate

Credem în comunități. Credem în solidaritate. Credem că împreună putem face lucrurile mai bine. De aceea, publicația noastră a fost fondată și este susținută financiar exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori. Poți pune umărul cu doar 2 euro pe lună.​

Îți mulțumim că faci parte din comunitatea Inclusiv

Credem în comunități. Credem în solidaritate. Credem că împreună putem face lucrurile mai bine. De aceea, publicația noastră a fost fondată și este susținută financiar exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori. Invită-ți prietenii în comunitate!

1864 - 1948

În Principatele Țării Românești și ale Moldovei, Legea Instrucțiunii din 1864 prevedea obligativitatea și gratuitatea învățământului primar pentru fete și băieți, pentru patru ani. Diferențele dintre pregătirea fetelor și a băieților erau parte din viața de zi cu zi, iar asta a fost un impediment în accesul multor femei la studii universitare. La Marea Unire din 1918 existau patru sisteme de învățământ (rezultatul unirii Principatelor cu Transilvania, Bucovina și Basarabia) care trebuiau integrate.

1864

Legea Instrucțiunii Publice

Programul legislativ din perioada Regatului Românesc propune generalizarea educației cu scopul de a crește alfabetizarea populației. Învățământul de patru clase devine obligatoriu pentru toți copiii cu vârste cuprinse între opt și doisprezece ani. Articolul 61 prevede înființarea unui număr egal de școli și pentru fete și pentru băieți, atât la orașe, cât și la sate. Conform legii, părinții care nu trimit copiii la ore sunt amendați sau sunt obligați să muncească în folosul comunității.

1864
1864 – 1898

Extinderea învățământului vocațional profesional

Nu există destule școli la nivel național, iar repartizarea favorizează zonele central urbane, în defavoarea periferiilor și a zonelor rurale. Așa că după 1864 sunt promulgate mai multe legi pentru crearea de școli profesionale. În 1870 apare o lege care prevede înființarea a câte trei asemenea instituții de învățământ în fiecare județ.

1864 – 1898
1898 – 1899

Dezvoltarea școlii la sate și reorganizarea universitară

Reforma de la sfârșitul secolului XIX imaginează o școală democratică care respectă cunoașterea și individualitatea copilului prin împletirea curentelor umaniste cu cele realiste și încurajează activitățile extrașcolare. Învățământul de opt clase devine obligatoriu și este răspândit în rural. Reorganizarea învățământului universitar începe în 1900 și se introduc cursuri, conferințe, lucrări practice de seminar și laboratoare, iar în cadrul corpului didactic universitar apar asistenții, preparatorii și docenții (i.e conferențiarii). Facultățile pot elibera și diplome de doctorat, pe lângă cele de licență.

1898 – 1899
1918

Marea Asamblare

Odată cu Marea Unire, România trebuie să integreze patru sisteme diferite de învățământ și să crească alfabetizarea unei populații a cărei școlarizare în limba maternă a fost fragmentată. Ca primă măsură, în 1924 este adoptată legea pentru învățământul primar al statului, iar învățământul obligatoriu e de șapte ani. Învățământul primar e considerat liantul prin care statul poate aduce oarecare coerență în toate regiunile alipite. Profesorii din teritoriile noi au și responsabilitatea asimilării culturale a celor uniți, fiind remunerați mai bine decât în alte regiuni. Bugetul educației e 12% din PIB, uneori chiar și 16%, dar sistemul burselor pentru susținerea copiilor performanți din rural nu este reglementat. Ponderea elevilor de la țară care continuă studiile în urban este de doar 1%. În 1925 este introdus pentru prima dată „examenul de maturitate”, echivalentul examenului de bacalaureat.

1918

1948 - 1989

În dictatura legionar-fascistă profesorii universitari sunt uciși sau forțați să se pensioneze, lucru repetat și de regimul socialist. Educația trece de la un sistem de inspirație francez-liberal, la unul stalinist, centralizat și ierarhic. În 1930, rata de alfabetizare a Regatului României este 57%, ceea ce determină regimul comunist să concentreze prima reformă pe reducerea analfabetismului. „E adevărat, pe de altă parte, că nu era chiar pentru toată lumea. Dacă aveai ceea ce se numește „origini nesănătoase”, dacă existau orice fel de probleme ideologice cu tine, nu aveai acces la acest parcurs,” spune Bogdan Florian. 

Alfabetizarea trece de 90% în timpul comunismului, sunt realizate campanii de educare pentru adulți și educația în limbile minorităților este reintrodusă. Sociologia e aproape interzisă, iar filosofia, psihologia și dreptul sunt reformate astfel încât să corespundă doctrinei. Școlile private și cele religioase sunt închise și preluate de stat, iar multe universități devin institute tehnice. Bugetul alocat educației oscilează între 4,78% și 7%, fiind în medie în jurul a 6% din PIB.

1948

Uniformizarea sistemului educațional

Decretul nr. 175/1948 naționalizează sistemul educațional. Sunt introduse manualele unice, care devin răspunderea Comisiei de Învățământ a Direcției de Agitație și Propagandă a Comitetului Central al PCR. Admiterea în învățământul superior se face pe baza dosarului politic și mulți profesori sunt înlăturați de la catedră.

1948
1955

Restructurarea învățământului secundar

Scopul este de a potrivi nevoile planului cincinal cu sectorul agricol și cel industrial. Școala primară și secundară sunt unite într-un sistem general de educație, cu opt clase obligatorii. Liceele și universitățile sunt organizate conform nevoilor economiei. Neajunsurile acestor măsuri devin vizibile la începutul anilor ‘60 când sistemul devine supra-centralizat și nu ține pasul cu dezvoltările tehnologice din societate. Este nevoie de extinderea studiilor în domenii precum: cibernetică,  automatizare, genetică și sociologie. 

1955
1966

Decretul 770 – Interzicerea avortului

Actul legislativ brutal care interzicea practicarea avorturilor și a omorât zeci de mii de femei, a dus automat la creșterea natalității la nivel național. Lectorul Bogdan Florian spune că decretul avea rolul de a genera forță de muncă mai numeroasă pentru construirea industriei românești. Iar fiindcă statul totalitar trebuia să se pregătească pentru școlarizarea copiilor care urmau să fie născuți, a început o dezvoltare a infrastructurii școlare, care a durat până pe la mijlocul anilor 70.

1966
1968

Eficientizarea forței de muncă

Legea nr. 11/1968 propune îmbunătățirea forței de muncă și completarea lipsei de abilități de pe piața muncii, de a mări calitatea producției cu dorința de a concura pe piețele internaționale. Învățământul devine obligatoriu pentru zece ani.

1968
1973

Integrarea sistemului educațional

Este creat un plan pentru dezvoltarea forței de muncă și a învățământului pe termen lung, iar educația e integrată cu pregătirea practică a producției la toate nivelurile. Scopul este de a avea un traseu clar de învățare începând cu educația timpurie până la facultate. Învățarea permanentă este încurajată prin dezvoltarea unor noi programe de instruire, inclusiv pentru femei.

1973
1978

„Ingineria“ educației

Legea educației din 21 decembrie permite o aparentă deschidere la nivelul universitar, cum ar fi colaborarea științifică cu alte state, și altele decât cele incluse în Tratatul de la Varșovia, ne spune Bogdan Florian. Legea prevede pregătirea studenților într-o manieră multilaterală, prin instruirea studenților în științe exacte, dar și o inducere mai puternică a naționalismului socialist. Se normalizează și munca în „folosul comunității” (fie în agricultură sau în fabrici) atât pentru studenți, cât și pentru cadrele didactice. Este o perioadă în care învățământul se concentrează înspre pregătirile inginerești.

1978

Mulțumim că ne citești.

Abonează-te la newsletter.

După 1989

Spectrul educațional al anilor ’90 e dinamic și fragmentat, iar măsurile adoptate sunt mai degrabă reactive. Educația de după revoluție a fost remodelată prin acțiuni punctuale, iar o perspectivă uniformă a apărut abia în 1995. Până atunci sistemul educațional a funcționat conform cadrului legislativ din 1978, promulgat în Republica Socialistă România.

Pentru dezvoltarea educației am primit sprijin financiar, dar și de expertiză de la diferiți actori internaționali. Discuțiile despre modificarea educației sunt multiple, de la autonomia școlilor și descentralizarea sistemului, la introducerea manualelor alternative, unirea ariilor de curriculum pentru a genera abordări multidisciplinare și încuraja colaborarea profesorilor,  la formarea profesorilor care trebuie familiarizați cu un nou mod de raportare față de învățare și regândirea sistemului managerial al școlilor. Un subiect important din 1989 încoace este învățământul profesional, care deși a trecut prin multiple modificări, încă nu este corelat eficient cu piața muncii, greutate la care i se mai adaugă și preconcepțiile noastre față de școlile profesionale. 

Ca perspectivă centrată asupra dezvoltării didactice, cercetătorul Ciprian Fartușnic spune că era o perioadă entuziastă fiindcă noul curriculum era mai puțin rigid, însă fiindcă sistemul educațional era crescut într-o manieră centralizată, noua libertate de decizie prezentată profesorilor a fost învățată treptat. „Schimbările, pentru vremea asta par simple, dar pentru vremea aia erau mari pietre de încercare pentru că pur și simplu treceai ușor la o nouă etapă și la un nou mod de a înțelege cum predai o disciplină.”

1990

Încropirea unui nou sistem

În primii ani de după revoluție, intervențiile sunt mai degrabă structurale decât sistemice – se acționează pe bucăți, nu dintr-o perspectivă de ansamblu. Între ’90 și ’91 sunt introduse măsuri ca reducerea învățământului obligatoriu de la zece la opt ani, educația politehnică nu mai este percepută ca bază a politicilor publice de educație, asigurarea autonomiei universităților, eliminarea examenelor de treaptă, introducerea garantării accesului la educație în limba maternă a minorităților (prevăzut în Constituția din 1991), reintroducerea limbilor străine precum franceza, engleza, germana etc., revenirea materiilor umaniste (sociologie, psihologie, filosofie și educație civică) și reapariția școlilor private cu predare alternativă.

Ca primă tentativă de reglementare a fost Hotărârea nr. 521/1990. Tot atunci, are loc o dezbatere publică despre evoluția educației și sunt depuse peste 2000 de amendamente din partea profesorilor, părinților și a ONG-urilor.

1990
1993

Improvizarea unui sistem universitar privat

Legea 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior are scopul de a opri fenomenul universităților private. În cadrul Parlamentului se înființează Comisia Națională pentru Evaluare și Acreditare Academică (ARACIS), care reușește să închidă și să limiteze funcționarea acestor universități private, care nu ofereau nimic din punct de vedere al pregătirii, doar o diplomă în schimbul unei sume de bani, spune Bogdan Florian.

1993
1995

Învățământul, prioritate națională

Conform articolului doi din Legea învățământului nr. 84/1995 învățământul este o prioritate de țară. Se încearcă trecerea de la un sistem de învățământ descentralizat, cu valori occidentale. Discuțiile despre reforma educației includ și experți externi de la diferite instituții internaționale, cum ar fi de la Banca Mondială, Uniunea Europeană, Open Society, UNICEF etc., care oferă asistență, dar și suport financiar de sute de milioane de dolari.

Reforma propune restructurări administrative, de curriculum, introducere a instrumentelor de evaluare sistemică și pregătirea profesorilor (reglementarea statutului didactic având loc în 1997), dar și accesul gratuit la educație pentru toți, indiferent de grupul social de apartenență și introducerea pregătirii elevilor cu nevoi speciale. Începe un proiect de creștere a corelării pregătirii tinerilor cu standardele UE, în învățământul profesional.

1995
2001-2009

Învățăm competențe

Introducerea competențelor, care înlocuiesc obiectivele educaționale, ca scop final ale curriculumurilor școlare.  Competențele urmăresc abilitatea unui elev de a selecta, a combina și utiliza, cunoștințe, abilități, valori și atitudini (aceștia fiind cei patru piloni ai educației contemporane) pentru a realiza eficient învățarea. Competențele au apărut după ce Tratatul de la Lisabona puncta educația ca prioritate pentru a transforma Europa într-o economie dinamică. În 2006 Uniunea Europeană îndeamnă guvernele să se concentreze pe dezvoltarea a opt competențe cheie pentru o învățare pe tot parcursul vieții. 

2001-2009
2005

Europenizarea sistemului universitar

Învățământul superior din România devine parte a Procesului Bologna, un sistem transeuropean care pune accentul pe deschiderea și accesibilizarea învățământului superior. Sunt introduse trei cicluri de învățământ superior: licență, masterat, doctorat. Scopul este de genera o mai mare recunoaștere internațională a calificărilor studenților pentru a încuraja și ușura colaborările internaționale.

2005
2007

O analiză a sistemului educațional

Un raport al comisiei prezidenţiale subliniază patru aspecte ale sistemului educațional: „este ineficient, nerelevant, inechitabil şi de slabă calitate.”

Ca răspuns, apare Pactul pentru educație, un angajament colectiv, fără implicații legislative, semnat de partidele vremii, împreună cu 22 de asociații, în care agreează asupra opt obiective esențiale pentru modernizarea învățământului. 

2007
2011

O nouă lege a educației

La fel ca în legea din 1995, învățământul constituie o prioritate naţională.

Legea propune o viziune aliniată cu obiectivele internaționale care pun accentul pe un învățământ bazat pe cunoștințe, aptitudini, atitudini și valori, așa că legea își propune formarea „infrastructurii mentală a societății românești”.

Un exemplu este flexibilizarea catedrei didactice în sistemul universitar. Angajarea și avansarea cadrelor se face în funcție de competențe, nu de vechimea petrecută în sistem.

2011
2015-2020

Agenda Europa 2020: Pachete de strategii 

Se propun strategii în conformitate cu Europa 2020: pentru învățarea pe tot parcursul vieții, pentru învățământul terțiar, a formării profesionale, a modernizării infrastructurii educaționale și reducerii părăsirii timpurie a şcolii în România

Conform datelor, doar 1,6% din adulţii din România au participat la activități care încurajează învățarea pe tot parcursul vieții, comparativ cu media UE de 8,9%, în 2011. Obiectivul României de a creşte participarea la 10% până în 2020 a fost ratat. Ținta pentru învățământul terțiar pentru 2020 era 26,7%, iar până în 2018 România înregistra 24.6%, fiind cea mai scăzută creștere din UE.  Valoarea actuală a indicatorului PTȘ rămâne departe de ținta națională de 11,3% fixată pentru anul 2020, aceasta fiind practic egală cu cea de acum 10 ani (16,6% în 2009).

2015-2020
2016

Desegregarea școlară

Un ordin de ministru aprobat în 21 decembrie interzice segregarea școlară (din motive etnice, a cerințelor educaționale speciale, al nivelului socio economic etc.) în unitățile de învățământ preuniversitar.

Înaintea acestui ordin au mai fost emise două acte similare în 2007 și în 2004. În 2019 este publicată metodologia de monitorizare a segregării, iar acum se află în pilotare în trei județe.

2016
2016 – 2020

„România educată“

Inițiativa administrației prezidențiale „România educată” are scopul de a dezvolta o nouă strategie de îmbunătățire a învățămâtnului dezvoltat pe trei etape.

Președintele Klaus Iohannis include proiectul în Strategia Națională de Apărare pentru perioada 2020-2024, unde educație este prezentată ca o vulnerabilitate la adresa siguranței naționale.

2016 – 2020
2019

Imaginarea viitorului

Educația ne unește”  este un program de țară, inspirat de Obiectivele de Dezvoltare Durabilă asumate pentru 2030 de către ONU.

2019
2020

Școala de acasă

Educația online devine obligatorie din cauza pandemiei. Asigurarea resurselor necesare accesării școlii pe net (ex: laptop, PC, tabletă, telefon) este responsabilitatea părinților, încurajând astfel creșterea inechității educaționale.

2020
2020

Prezent

Programul național de reformă continuă strategiile anterior menționate, cu un focus pe învățământul terțiar, dezvoltarea educației antreprenoriale, creșterea calității învățământului, corelarea lui cu piața muncii și îmbunătățirea accesibilizării educației.

2020

Ținte pentru zece ani

Strategia națională pentru o dezvoltare durabilă, adoptată în 2018 își asumă mai multe ținte educaționale până în 2030, printre care: reducerea ratei de părăsire timpurie a școlii; dezvoltarea unui învățământ axat pe competenţe și centrat pe nevoile elevului, căruia îi este oferită o mai mare libertate în definirea priorităților de studiu; concentrarea asupra educației civice, a principiilor şi noţiunilor despre o societate durabilă pașnică, incluzivă, în care învățăm despre valorile democrației și ale pluralismului.

Antropologul Vintilă Mihăilescu scria în „De ce este România astfel?” că modele de guvernare românești au un obicei de a se axa pe partea rațională, a dezbaterilor de idei, față de cea empirică, adică practica implementării lor.

Probabil ultimele luni ilustrează asta mai bine ca oricând. Introducerea perspectivei TIC (tehnologia informației și a comunicațiilor) în școlile românești a început, la nivel de discuții, încă din anii ’90, iar Ministerul Educației declara competențele tehnologiei și a comunicațiilor ca priorități încă din 1998.

Deși până în prezent au fost derulate multiple proiecte de digitalizare, precum Elearning.Romania, portal.edu.ro sau eTwinning, sau CRED, în ultimele luni aproape un milion de copiii au avut fie un acces limitat limitat la școala online în timpul pandemiei, fie au fost off the grid.

Desigur că aici se suprapun mai mulți factori, însă pe lângă echiparea școlilor și a cadrelor didactice cu cunoștințele și tehnologiile necesare, e necesară și accesibilizarea acestor instrumente către beneficiarii lor principali: elevii. 

Înțelegi. Te implici. Schimbi.
Contribuie la jurnalismul nostru constructiv în Newsroom

Toate materialele pe care le publicăm sunt accesibile gratuit publicului larg. Însă în platforma dedicată membrilor avem discuții care nuanțează și îmbogățesc subiectul, înregistrări ale Camerelor de soluții și resurse pentru o înțelegere aprofundată a temei. Intră și tu în comunitate.

Autorul