Înainte de toate, pentru a avea un limbaj comun, să discutăm puțin despre terminologie.
Ecosistemul educațional românesc este un organism mai amplu, complex și totodată mai volatil decat sistemul educațional românesc. Primul se referă la, dar nu numai, Ministere, Inspectorate, ONG-uri, companii, părinți, personal didactic și nedidactic și, actorul central din educație, elevul. Cu alte cuvinte, cel din urmă este inclus în primul.
Ecosistemul are numeroase colaborări între lumea ongistică, instituții publice și chiar agenți economici, direct interesați de a crește generațiile Z și alpha și de a-i pregăti pentru integrarea în societate. Stakeholderii ecosistemului sunt numeroși – aș putea spune că suntem cu toții stakeholderi ai acestui ecosistem, dar nu aș vrea să generalizez.
În acest experiment de mapare am încercat să construim o hartă mentală pentru sistematizarea haosul în care ne-a aruncat pandemia, prin prisma a trei categorii: elevi, profesori și experți în educație.
Scopul nu a fost acela de a trage noi concluziile, ci de a oferi o hartă a perspectivelor diferite, în ideea în care și tu să poți vedea o radiografie mai clară a situației.
Unele perspective, vei observa, au o imagine de ansamblu, iar altele sunt destul de concentrate pe o situație specifică; ce e cert – doar punând la un loc perspectivele tuturor actorilor ecosistemului putem sa ne creăm o imagine cât mai aproape de realitate.
Un lucru care m-a marcat în mod excepțional e că au existat foarte multe asemănări între modul de percepere al realității elevilor și cel a profesorilor. M-a uimit maturitatea adolescenților și faptul că își doresc o relație mai apropiată cu profesorii; online-ul este bun de avarie, dar soluția rămâne, totuși, blended learning.
Chiar dacă sistemul educațional este un colos care se schimba cu greu și nu poate prevedea cum va arăta societatea pentru care îi pregătește pe elevi, un lucru reiese din discuțiile cu aceste trei categorii: educația românească are nevoie să se schimbe, să se pregătească de neprevăzut. Până la urmă, după finalizarea școlii, tinerii vor trebui să rezolve probleme și situații pe care încă nu ni le putem imagina, atât prin prisma evoluției tehnologice cât și a situațiilor neprevăzute (după cum bine am observat).
Există și puncte bune în tot acest tăvălug de schimbări radicale. Acum am realizat că pot fi accesate resurse (umane, tehnologice etc.) atât locale cât și din alte localități/țări, am observat că dezvoltarea abilităților sociale e un punct nevralgic în crearea caracterelor elevilor, dar mai ales am văzut că în situații limita putem sa ne schimbăm mai repede.
Rămâne situația categoriilor de risc în caz de calamitate; și aici nu vorbesc doar de elevii care nu au avut acces la educație (deși acest lucru a reiesit în față într-un mod tragic), sau copiii cu situații școlare defavorizate sau cu cerințe speciale, ci și la creatorii de conținut educațional, la cadrele didactice netehnologizate sau profund înrădăcinate în tehnici ce aparțin secolului trecut, sau chiar materii care în această situație, deși absolut necesare dezvoltării armonioase a individului, sunt greu de realizat online (vezi educație fizică).
Personal îmi este clar că este imperativ necesară o masă rotundă cu o clacă de lucru pe o analiză de risc, pe un redesign al modului de a face educație (atât ca participant la act, cât și ca organizator); ba mai mult, este necesară de ani de zile, dar, în gândirea sistemică, există o axiomă conform căreia schimbarea unui sistem din interiorul sistemului este cvasi-imposibilă fără presiune din exterior.
Aici intri în funcțiune tu, cititorule, jurnalistul, ongistul, compania, individul care simte că poate susține crearea unei mase critice care apoi sa fie early adopters pentru a furniza bune practici și a răsturna curba difuziunii inovației.
În tot acest experiment am pornit de la tensiunea creativă dintre radiografia prezentului și planurile pentru viitor. Cel mai critic aspect fiind acela al creării de procese care să ne oprească să revenim la vechile paradigme, la făgașul educației așa cum a fost până acum. Cert este ca toți cei care au fost în acest experiment simt o schimbare la orizont; cum va arata, ține doar de fiecare dintre noi.
Te invit, cititorule, sa parcurgi etapă cu etapă acest mind-map, făcând pentru tine însuți o paralelă dintre cele 3 categorii; o analiza personală care să te motiveze, poate, să contribui și tu la ecosistem. Până la urmă, educația este cea mai bună asigurare pentru bătrânețe.
Camera de soluții e un atelier de co-creație dezvoltat la Inclusiv, prin care facem un pas mai departe în demersul de a găsi rezolvări pentru problemele comunității noastre.
Camera aduce la un loc, într-un mediu de lucru informal, experți, profesioniști, oameni cu experiență într-un domeniu ca să cercetăm împreună o problemă punctuală cu care se confruntă societatea și să identificăm soluții noi pe care să le documentăm.
