O echipă din Timișoara lucrează non-stop la un model de ventilator tipărit 3D care poate salva vieți

03/05/2020

Lectură de 15 minute
O echipă de ingineri timișoreni creatori de imprimante 3D și-au pus cunoștințele la bătaie pentru a crea un ventilator open-source. Țintesc să creeze un produs cât mai adecvat, funcțional și ieftin, pentru ca medicii noștri să nu fie nevoiți să aleagă în momente de criză cine trăiește și cine moare din lipsă de aparatură.

VentilaTM (se citește identic cu englezescul „ventilate me“) este un proiect din Timișoara care s-a născut din nevoia de a ajuta medicii. În eventualitatea în care infecțiile cu SARS-CoV-2 se vor împrăștia cu rapiditate, iar oamenii vor avea nevoie de respirație asistată, băieții ăștia și-au propus să vină cu o soluție.

Un aparat medical care te ajută să respiri atunci când nu o poți face natural, ventilatorul a devenit esențial în lupta anti-COVID-19 dar și în general. Conform estimărilor specialiștilor, România ar avea aproximativ 1300 de paturi pentru terapie intensivă dotate cu ventilatoare profesioniste. Pentru toată țara.

Așadar, dacă să zicem că după redeschiderea de pe 15 mai ar apărea subit un val de îmbolnăviți cu simptome respiratorii grave, medicii noștri ar putea ajunge în situația de a decide în câteva secunde cine trăiește și cine nu. Un sistem medical copleșit, nu atât din cauza lipsei medicilor sau a bunăvoinței lor, ci din cauza insuficienței acute de aparatură salvatoare. De-aici și misiunea VentilaTM.


pentru mai multe detalii, citește articolul nostru despre subiect


în acest articol al publicației Bloomberg se vorbește despre situația medicilor spanioli obligați să aleagă între pacienți


Conform ultimelor estimări ale șefului de proiect, un aparat de-al lor va costa între 1.383 și 3.473 de lei. Cu tot cu senzorul de oxigen pe care medicii l-au declarat recent ca fiind necesar, intervalul devine 4.383-6.473 de lei. Toate aceste cifre sunt în funcție de fluctuația prețurilor de pe piața componentelor.

Nu după mult timp, în ajutor le-au sărit companii, medici, electroniști sau pur și simplu oameni cu imprimante 3D pe-acasă.

Deși în general lucrează individual de-acasă și comunică pe net, am reușit să mă alătur întâlnirii lor săptămânale. Am înțeles de ce s-au focalizat pe a crea ventilatoare, care sunt dificultățile în a proiecta și executa unul omologat și care să respecte cerințele medicilor, dar și că toate astea să pot dezvolta într-un mediu relaxat, în care eșecul e un prilej de a învăța ceva nou.

Oengistul pasionat de tehnologie care a făcut apelul

Pe Radu Ticiu l-am cunoscut în 2016, când m-am înscris ca observator la alegerile parlamentare din același an. Deși e unul dintre cei mai vechi oameni care se învârt prin lumea ONG-urilor timișorene, pasiunea pentru știință și tehnologie l-a determinat să înființeze, în 2013, un CoderDojo local. Concret, e un spațiu în cadrul unui business center unde copii (7-14 ani) și liceeni merg să învețe pe gratis alături de educatori din domeniu, în fiecare sâmbătă, cum să facă aplicații și alte chestii mișto prin puterea calculatoarelor. Cam ce făceau generațiile trecute la Palatul Copiilor, dar într-o clădire de oțel-sticlă, și cu dispozitive moderne și limbaje de programare actuale.


poți citi aici despre experiența mea de atunci


 

Radu, în dreapta, privește asamblarea ultimului model al ventilatorului.

Conceptul CoderDojo a fost inventat de niște irlandezi cu doi ani înainte. Radu l-a importat cu succes prin Asociația BanatIT, iar acum se laudă cu peste șapte ani în care a fost un sensei de succes. De aceea, anul trecut a înființat și BioCoderDojo, un proiect-frate, în care cunoștințele IT&C le aplică tinerii ceva mai mari în domeniul medical. 

 

mai multe pe pagina lor de Facebook

Așadar, când Radu a lansat în martie un apel către comunitatea lui, mulți au sărit cu propuneri. Ideea ventilatorului a venit după ce a văzut un aparat asemănător la Hackaday.io. Mai apoi, au apărut prototipurile din Israel și Spania.„No, facem așa ceva și în Timișoara?“, a întrebat el. Până la finalul lunii, ventilatorul bănățean trecea deja primele teste de funcționare.

 

detalii aici

 

citește mai mult despre fiecare dintre aceste două prototipuri aici și aici

„Pe lângă asta, alte soluții la care lucrează echipe din grupul mare VentilaTM sunt viziere de protecție imprimate și măști imprimate 3D, precum și zone de decontaminare anti-SARS-CoV-2 pentru personalul Spitalul Județean Timiș“.

Primul contact l-am avut cu Radu săptămânile trecute, prin Skype. „La nivel global, sunt vreo 50 de proiecte care caută să facă ventilatoare open source, adică tehnologie sau idee cu sursă deschisă care poate fi folosită și prelucrată de oricine. Țintim să ajungem și noi printre primii din lista aia.“

Înainte de asta, am fost curios de ce proiectul ăsta se concentrează pe crearea de aparate de respirat.

„O lecție pe care am văzut-o în primă instanță în China, și ulterior în Italia a fost că va fi mare nevoie de ventilatoare“. Astfel, Radu și echipa pe care și-o forma încet în jur a decis că-i lucrul cel mai bun pe care pot merge, pentru a suplini dotarea tehnică insuficientă la rata de răspândire a bolii, înainte de impunerea măsurilor de distanțare socială.

No photo description available.

 

Modelul cu patru „degete“ la care s-a ajuns la începutul lunii aprilie. Fotografie via Facebook / Radu Ticiu

Poate un ventilator artificial făcut de o echipă mică să salveze vieți?

Pentru a înțelege cum au decurs testările, l-am sunat pe pe Prof. Dr. Dorel Săndesc, șeful clinicii ATI de la Spit. Jud. de Urgență Timișoara.

 

Dr. Săndesc este vice-președinte al Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă (SRATI) și face parte din Comisia anti Covid-19 din Ministerul Sănătății. Jurnaliștii de la Libertatea au semnalat recent un posibil conflict de interese în care s-ar afla medicul timișorean.

„Apreciem foarte mult inițiativa acestei echipe. A reacționat imediat în contextul crizei, și a reușit să-și focalizeze energia spre un obiectiv extrem de important în această perioadă: posibilul deficit de echipamente care susțin funcțiile vitale. În acest caz, ventilatoare mecanice.

E o teamă și o îngrijorare firească, pentru că am văzut sisteme de sănătate mult mai bine puse la punct care au fost copleșite de numărul foarte mare de pacienți critici.

În modul cel mai direct, aparatul de ventilație mecanică e unul care salvează vieți. Organismul uman supraviețuiește cu aer, apă, nutrienți și temperatură. Dintre toate acestea, lipsa de oxigen omoară în timpul cel mai scurt. Așadar, importanța aparatelor de ventilat e primordială.

Din ce e compus modelul de ventilator la care s-au gândit ei? Radu Ticiu îmi răspunde:

„Vorbim de un balon extrem de comun pe care îl întâlnim în mașinile de ambulanță pe care le vezi pe stradă, care se cheamă Ambu bag. Practic, e piesa pe care o folosește orice resuscitator într-o intervenție imediată. Teoretic, orice resuscitare trebuie încercată pentru măcar 45 de minute. Însă, în ciuda aparențelor, e un efort substanțial să pompezi atât. Pe de altă parte, dacă reușești să montezi un astfel de balon într-un dispozitiv mecanic, care să execute mișcările cu pricina, ca salvator te poți ocupa de alte manopere, de genul masaj cardiac extern sau introducerea unei linii venoase. Poți lăsa unui echipament autonom partea asta de respirație.“

 

acest articol Wikipedia explică pe larg conceptul

Radu a văzut o soluție de genul ăsta pe care o propunea un grup de ingineri „din Canada, parcă“, în care balonul era acționat de un motor cu o chingă strânsă în jurul lui. „Wow, ce chestie ingenioasă! Sigur am putea să facem și noi cel puțin ceva la fel de smart“, îmi zice el.

Era acum aproape o lună când i-a arătat dispozitivul lui Călin Brandabur. „Băi, putem face ceva mult mai bun și spectaculos“, i-a răspuns șeful Symme3D, o firmă timișoreană care produce propriile imprimante 3D. De ce Călin? „Pentru că-l știu un om destul de încăpățânat, căruia îi place să-și atingă scopul de cercetare și dezvoltare pe care îl are“, îmi explică Radu.

Pe de altă parte, Călin lucrează foarte bine cu echipa cu care a crescut acea afacere de imprimante 3D. De curând, a trecut la a dezvolta proiecte din zona de bioprinting. Era un domeniu familiar pentru colectivul lui, dar condițiile nefavorabile (de la venirea coronavirusului în România) le-a încetinit operațiunile și i-a pus să se orienteze către soluții biomedicale pentru probleme actuale și arzătoare.

 

poți vedea aici un video care explică tehnologia

Așadar, proiectarea, execuția și omologarea unui ventilator a venit mănușă.

Dar trăim în stare de urgență. Oamenii se întâlnesc foarte rar. Iar Călin, Radu și colegii lucrează mare parte a săptămânii de-acasă, după care se văd și-și asamblează aparatura. Apoi testează, testează, testează.

„Și telemunca e un factor de stres. Nu ai la tine tot ce-ți trebuie ca să testezi. Nu ai la tine Dumnezeu-știe-ce mică piesă care-i critică. Nu poți să bei o cafea cu colegul tău ca să generezi idei și să progresezi în proiect. Plus că a fost entuziasmul din jur, și oameni care s-au alăturat proiectului, care veneau cu o cultură distinctă de lucru sau interacțiune, dar probabil și-au dat seama destul de repede că Brandabur are un stil de muncă destul de autoritar, în unele momente, de conducere a unui proiect.“

Vizita la laborator

La câteva zile, primesc într-o dimineață telefonul mult așteptat. E Radu. „Ești pregătit? Hai!“. Nici nu știu precis cum mănânc un bol de cereale sub duș în timp ce-mi fac declarația de deplasare. Cert e că după vreo oră parchez mașina și-l sun pe Radu.

Ajung după prânz la sediul Symme3D, firma lui Călin și a echipei sale. Îi găsesc aici și pe Radu, Ehab, Adi și Michi. Mai târziu, apare și Bogdan.

Fonic, e o atmosferă jazzy, cu Archie sau Culbertson. La acompaniament, o imprimantă 3D se învârte destul de silențios în spirală, pentru a crea o mască pentru un obiect de tren din Italia.

 

artiști de jazz pe care-i poți asculta aici sau aici

Călin asamblează de zor la ventilator. Ehab e în bluză roșie, la dreapta lui, și îi furnizează chei, patente și alte unelte sau componente. Ocazional, mai trece și Radu pe lângă ei, să inspecteze treaba.

„Cât e ceasul?“, întreabă pe oricine din sală. „Treișpe zero-cinci“, îi răspund, având chiar laptopul în față. „De 20 de minute m-am apucat să asamblez de la zero treaba“, calculează liderul echipei. Are în față ventilatorul MK5.2, adică a doua îmbunătățire a celei de-a cincea variante de braț mecanic care e destinat să pompeze aer pacienților.

Vizual e haos. Birouri pe care domnesc cabluri, ecrane, tastaturi sau componente electronice. Pe jos e un pic de praf și pilă metalică. O cavernă în care oricine a crescut cu seriale animate cu teme științifico-futuriste (ca Dexter’s Laboratory sau The Real Adventures of Johnny Quest) s-ar simți ca acasă. Cum ar zice un concetățean, „deliciu!“.

 

titluri de desene animate de la sfârșitul anilor ’90

Inginerul auto-educat și liderul de echipă care pur și simplu nu vrea să renunțe

Călin e un tip simpatic, informal și rotund la față. Asta pentru că, atunci când proiectezi ceva iar șansele de reușită instantanee sunt scăzute, o înjurătură bună e cel mai bun remediu antistres.

„În VentilaTM suntem trei focare de creiere: primul e de proiectare-product development-executare-testare, unde mă ocup eu; a doua e cea de electronică, condusă de Bogdan; iar pe partea de programare, Cristian Raita conduce treaba cu mare succes“.

Din start, echipa VentilaTM au luat legătura cu medici pentru a-și da seama de sorții de izbândă a proiectului lor. „În fiecare zi discutăm cu medici pe datele pe care le înregistrăm din aparat. Proiectul s-a schimbat de multe ori în baza opiniilor și a experienței lor. Nu facem nimic după ureche, îți dai seama. Facem tot ce trebuie din punct de vedere ingineresc în funcție de informațiile corelate cu medicii“, mi-a spus Călin.

Au ajuns la varianta asta, MK 5.2 (care s-ar traduce din termeni tehnici drept „mark“ sau varianta 5,2) în trei săptămâni. „Pentru fiecare mark am avut câte o sesiune din asta de întâlnit și asamblat mecanic. Apoi urmează testele. Deci trei săptămâni înseamnă proiectare, execuție și testare“, zice Călin. Apoi se evaluează datele și, cel mai adesea, se repetă treaba cu lecțiile trase.

Proiectarea are loc digital, cu programe specializate. Execuția constă în tipărire 3D debitare laser, îndoiri Abkant, routare CNC (tăiere automatizată) sau la strung a materialelor. Adică se lucrează cu plastic sau metal. Apoi, echipa asamblează componentele (împreună cu cele electronice) în ventilator – echipamentul cu care țintesc să obțină, prin testare, rezultatele dorite de doctorii cu care sunt în legătură.

Dintre parametrii importanți ai rezultatelor, presiunea asupra alveolelor, volumul debitat de gaz, cât și ritmul mișcărilor sunt cele mai importante. Asta o spun atât inginerii pe care-i am lângă mine, cât și cei care au rezerve legate de ventilatoarele cu costuri reduse. Pentru că toate astea cumulate pot însemna pentru pacient, la o adică, diferența dintre viață și colaps pulmonar. 

 

una dintre îngrijorările biotehnicienilor și inginerilor este că variantele mai simple de ventilatoare pot distruge alveolele pacienților (barotraumă), vezi video. Băieții spun că designul aparatului VentilaTM evită acest gen de traumă.

Adică stop cardiac.

Din păcate, tot un stop cardiac l-a făcut pe Călin să înțeleagă importanța ventilării mecanice. 

 

„Am primit un telefon într-o seară. Socrul meu nu se simțea bine. Până am ajuns la el, un medic de ambulanță trecuse la resuscitare. Deși nu a avut succes, atunci am înțeles cât de greu e să faci manevrele astea timp de 45 de minute. Că știu că pare ușor din exterior să strângi un balon, dar e o întreagă artă să obții parametrii necesari. De aceea, doar un medic pregătit o poate face corect. Sau un aparat bine pus la punct.“

După ce toate componentele metalice sunt gata, inginerul intenționează să le vopsească cu un strat special din ioni de argint. Îmi explică că astfel aparatul s-ar păstra aseptic, datorită proprietăților biocide ale acestui material.

S-ar putea să te întrebi de ce e important ca aparatul ăsta să fie open source. Până la urmă, de ce fac oamenii ăștia toată această muncă? Faimă, apreciere?

Ca răspuns, Călin îmi dă exemplul oamenilor care-l întreabă, unii în mod suspicios, dacă componentele de plastic pot fi tipărite pe orice imprimantă 3D. „«Da», le răspund, și tocmai spre asta țintim: să facem ceva cât mai ieftin și ușor replicabil“. Așa au ajuns să fie în contact cu sute de deținători de dispozitive din întreaga țară. Ba, mai mult, alții s-au oferit să le creeze componente electronice. „O corporație germană de chimicale, destul de renumită, ne-a trimis și ea ca donație anumiți compuși necesari“.

„Până la urmă, vorbim despre salvarea unor vieți.”

Îmi argumentează în continuare că acela e și motivul pentru care nu au menționat numele firmei pe pagina de Facebook a VentilaTM. Iar share-uri cu video și poze care documentează tot procesul apar doar acolo sau pe profilurile individuale ale membrilor.

Afacerea-i afacere. Voluntariatul e voluntariat.

Imigrantul-mezin al echipei care ne ajută compatrioții

Ehab e un tip solid, cu o barbă de sub care răsare ocazional câte un zâmbet dintr-o ureche-n alta. Nu ai spune din prima că nu-i român, că accentul începi să-l prinzi abia după câteva minute de conversație. Iar greșelile gramaticale din poveștile lui sunt aproape inexistente.

Abia după ce-ți spune numele lui de familie începi să ghicești că vine de undeva din Orientul Mijlociu.

„Prima facultate pe care am terminat-o este de fapt Institutul de Inginerie Electrică, la Universitatea din Damasc“. Avea 22 de ani, dar contextul geopolitic de după Primăvara Arabă l-a trimis nu în câmpul muncii, ci afară din țara natală. „Dar nu a fost prea greu pentru mine să ajung aici, din moment ce sunt norocos să am deja un unchi în România“. Însă româna știută fiind mai mică decât o diodă, Ehab a trebuit s-o ia de la zero cu limba, cultura, și într-un final și facultatea. Din diodă a trebuit să dezvolte o adevărată placă de bază. Acum însă, el e integrat în circuit.

„Erau mulți care veneau din zona aia cu diplome false“, îmi admite el. Așa că prin 2013 s-a înscris la Facultatea de Calculatoare și Informatică Aplicată din cadrul universității timișorene Tibiscus. „Cursurile le-am făcut în română, dar m-au ajutat foarte mult și profesorii de-acolo, cărora le sunt recunoscător. Problema e că, neavând permis de ședere permanent, nu am putut să-mi găsesc un job cu ușurință“.

Așa că s-a pus să facă ba poze la evenimente, ba să predea voluntar programare pentru liceeni care veneau să învețe la CoderDojo-ul condus de Radu.

În acest fel a ajuns să-l cunoască și pe Călin, care l-a luat în echipa Symme3D patru ani mai târziu. Azi e membru de bază în VentilaTM, unde se ocupă de debitări CNC, pentru piesele mai simple. Până atunci, a învățat ba să asambleze electronicele, ba să lucreze la strung.

CNC-ul e un dispozitiv care folosește mai multe motoare care îl ajută să se mute pe axele spațiale cu o foarte mare precizie. „Iar aici e un aparat care frezează, pas cu pas, roțile dințate, cum sunt cele pe care vezi că le folosim la ventilatoare“, îmi arată Călin.

Cele care devin rebuturi, însă, nu le aruncă. „Le păstrăm pentru un Muzeu al Rebuturilor“, zice el. „Niciodată nu va ieși din prima perfect, indiferent cât de NASA rocket scientist ești”. „Iar 73% din ingineri nu cred primul rezultat pe care-l primesc“, îl completează Michi, din fața ecranului.

„Dar asta e bine la noi în atelier. E un proces interactiv și de învățare. Asta ne place nouă, inginerilor: să ne batem cu necunoscutul. Suntem ignoranți și needucați? E bine! Asta ne hrănește setea de educare“, punctează Călin.

Discuția ne e întreruptă de Radu, care-l cheamă pe liderul echipei la o videoconferință cu unul dintre principalii angajatori ai județului din domeniul electronic.

Electronistul care proiectează placa de bază și-a implantat cip și-și controlează casa de la birou

Bogdan Ciubotea are trei monitoare în față. Două clasice și altul atașat unui aparat electronic. În timp ce meșterește pe placa de bază care vine pe robot, îmi povestește că i-a fost ușor să adapteze componenta electronică de la imprimantele lor 3D pentru misiunea pe care o au acum.

„Acum fac partea de testare. Pun driver-ul de la port expander, aici intră controlerul principal, care are adaptor WiFi și tot ce trebe“, îmi arată el cu degetul pe o plăcuță neagră.

Bogdan îmi explică că, înainte de a se apuca să facă imprimante 3D, au pornit ca firmă de sisteme de automatizare a casei. „Biroul nostru e automatizat, nu știu dacă ai observat“, îmi zice el, după care face o demonstrație. Stinge niște neoane direct dintr-un program pe calculator.

Ce-i drept, e drăguț și spectaculos, mai ales pentru un cvasi-jurnalist care a avut informatica drept primă iubire.

Îmi arată și alte date sau sisteme la care au acces băieții din atelier. Unele camere filmează imprimarea, așa încât ei nu trebuie să meargă fizic până la dispozitiv să vadă dacă-i gata sau dacă s-a produs vreo eroare. Au și senzor de umiditate-temperatură prin care se pot controla condițiile atmosferice din interior. Practic, în spațiul ăsta aproape totul se poate porni, modifica ori opri de la distanță. 

Instrumentele folosite sunt o aplicație gratuită făcută oamenii de știință de la CERN. Viitorul e aici și acum, iar el este open source.

 

laboratorul care a creat cel mai mare accelerator de particule din lume

„La fel am făcut și la mine acasă“, îmi zice electronistul, după care îmi arată mușchiul din dosul palmei dintre degetul mare și arătător. Nu văd inițial, așa că se simte nevoit să dezvolte: „da, mi-am pus cip RFID, așa încât nu mai trebuie să scot ecusonul sau vreo cheie când ajung la birou ori acasă”.

Bogdan descrie atelierul drept „the greatest mancave“. Asta pentru că aproape orice idee poate fi transformată din potențial în real. „Ne tre’ ceva soft, ne tre’ ceva electronic, ne tre’ ceva mecanic. Nu-i problemă, avem aproape orice aici încât să le facem. Iar pentru restul, avem colaboratori sau comandăm ieftin din China“.

Atmosfera de familie se vede însă nu doar în muncă. „În fiecare vineri tragem o pizza strașnică la cuptorul de termoformare”, îmi zice Adi Bumb de la biroul său. 

Pe la 15:46, vine și Cristi, pe care Călin îl recomandă drept „creierul din spatele softului“. Cristi e destul de tăcut și muncitor. Softurile pe care-l folosește sistemul este divers, dar are la bază limbajele C și C++. Pe partea de control au gândit-o ca o interfață online. Medicul nici măcar nu trebuie să instaleze vreo aplicație pe telefon, ci controlează totul pe ceva care arată ca un site.

Datele și sistemul sunt găzduite pe serverul Synme3D, așa că spitalele nu sunt nevoite să achiziționeze nimic în plus.

Testarea robotului

Asamblarea primului ventilator e gata. Balonul e plasat în mâna mecanică, iar Călin îi dă drumul.

„Zi-mi P1 Max“, roagă el pe oricine. „Patrușnouă, patruzeci, cinzeci, cinșapte, șaișnouă, optșapte, patruștrei…“, îi răspunde Bogdan, în timp ce primul face diverse teste pe plămânul cauciucat, pentru a simula condiții extreme pentru ventilator.

P1 Max e unul din parametrii care alcătuiesc datele de spirometrie. Astea-s cele care îți arată capacitățile respiratorii pulmonare ale pacientului conectat la aparate. Mai precis, un spirograf îți zice precis cât O2 inspiri și cât CO2 eliberezi din plămâni.

Sunt necesare ajustări, așa că Bogdan scoate voltmetru și se pune să facă modificări pe placa de bază. Băieții sunt în general mulțumiți de rezultat, dar sunt conștienți că gândul de a-l propune spre omologare este posibil abia după ce medicii specialiști își vor oferi opinia avizată, după ce se vor uita peste date.

Plec aproape de ora 18, cu gândul că VentilaTM e pe drumul cel bun.

Câteva zile mai târziu, băieții își duc aparatul pentru testări la Spitalul Județean.

„[…] Nu renunțăm. O zi cu urcușuri și coborâșuri, deznădejde și optimism. O zi bună”, își încheie Călin postarea pe Facebook.

Pentru a afla cum se comportă aparatul, Prof. Săndesc m-a lămurit tot la telefon:

„Când au trecut cu prototipul la mine la testare, l-am găsit drept o soluție promițătoare. E greu să identifici un model care să se poată realiza relativ rapid, fără costuri prea mari și care să poată fi folosit atunci când echipamente standard, mult mai complexe nu mai sunt disponibile. Criza a venit într-un moment în care totuși stăm cu dotarea mai bine ca acum 8-10 ani, când aveam echipamente și mai puține, și de calitate mai proastă. Azi însă avem 1750-1800 de aparate de ventilare artificială.

Șeful ATI mi-a mai explicat că necesarul e mult mai mare. Dumnealui consideră că ideal ar fi ca România să dispună de-un număr cel puțin dublu de aparate de ventilație, așa încât să fie unul lângă fiecare dintre paturile ATI existente. Săndesc militează și pentru o extindere a secțiilor de terapie intensivă, așa cum a făcut-o în această perioadă Germania, de exemplu. 

„Practic, deși au ajuns la numărul cel mai mare de paturi de acest fel raportat la numărul de locuitori, și-au propus să-l dubleze față de numărul inițial. Așadar, după mine ar trebui ca România să crească cu 30% numărul de paturi destinate terapiei intensive, cu dotări și finanțări adecvate cu tot.”

Zilele trecute, chiar asta au documentat colegii mei – gradul de pregătire al sistemului sanitar românesc în fața COVID-19. Spusele profesorului vin exact ca un ecou care întărește vocile lor. 

Despre omologarea aparatului VentilaTM, profesorul crede că deja se pot purcede formalitățile de omologare. După explicațiile lui, faza cea mai importantă a realizării proiectului final e testarea lui în practică, „care trebuie să fie făcută cu seriozitate și atenție, pentru a produce feedback-urile necesare ameliorării performanțelor sale”.

„Eu-l văd ca un aparat cu potențial. Atât pentru suplimentarea ventilatoarelor standard, cât și – datorită manevrabilității, a masei și a mobilității sale – drept un aparat care ar putea face parte, în viitor, dintr-un complex care să asigure resuscitarea pacienților. Ar putea fi pus, de exemplu, pe ambulanțe, și s-ar putea configura cu rezultate bune împreună cu un aparat de masaj cardiac“, mi-a mai spus președintele comisiei ATI de la Ministerul Sănătății.

La telefon, Radu îmi spune însă că nu se grăbesc. „Acum, procesul de omologare s-a transferat de la Agenția Națională a Medicamentului la Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare. Avem de gând să facem asta când totul e calibrat și măsurat, când sunt sigur că totul e în linie cu senzoristica ventilatoarelor medicale oficiale“.

Momentul ventilatorului gata să fie pregătit pentru omologare pare atât de aproape. Însă până să ajungă în spitale, aparatul echipei va trebui să treacă printr-un proces birocratic complicat.

 

Au contribuit

  • Fotografii de autor
  • Călin Brandabur - Fotografia de deschidere via Facebook
  • Mihnea Mihalache-Fiastru - Editor