Bine ai (re)venit! Dacă ai prins și prima ediție, îți mulțumesc că-mi faci în continuare loc în inbox.
Am scris atunci despre vot, mai exact despre problema excluderii de la vot a peste 6 milioane de oameni, cu accent pe condamnații pentru infracțiuni grave. Newsletterul a fost urmat de un material lung pe aceeași temă, publicat pe Inclusiv.
Azi mi-am înfipt tastatura în subiectul mișcărilor protestatare de stânga care, de vreo 15 ani încoace, suscită emoții vii zecilor de milioane de cetățeni angajați în aprigele războaie culturale americane. Printre ei, și eu, în triplă calitate: de jurnalist, de angajat al unei universități din Nord-Estul sexomarxist al Americii și de simplu cetățean cu familie, păreri și cont de Facebook.
Confluențe
În 2011, când protestatarii Occupy Wall Street și-au instalat corturile și bucătăriile ambulante într-un mic parc din Manhattan (la doi pași de Wall Street), am intervievat două zile-lumină fel de fel de activiști încruntați, simpatizanți în pauza de masă și gură-cască despre cauzele și scopurile protestelor.
Azi n-a mai trebuit să merg până-n New York ca să vorbesc cu protestatarii: au venit ei la mine, așa cum au venit cam peste tot în America. Mișcarea Black Lives Matter a depășit demult stadiul de meci jucat de-o mână de profesioniști; după unele măsurători este cea mai mare mișcare socială din istoria Americii și se bucură acum (în cea de-a doua sa întruchipare, de după uciderea lui George Floyd) de o popularitate substanțială, inclusiv în rândurile albilor care participă activ și în număr mare la proteste.
Ce unește și ce desparte mișcările Dreamers, Occupy Wall Street (OWS), #MeToo și Black Lives Matter (BLM)?
Am pus aceste întrebări unui organizer cu state vechi, precum și unor profesori universitari care s-au specializat pe studiul mișcărilor protestatare contemporane. Îți spun azi câteva dintre ideile principale din documentarea pe care am făcut-o pe subiect. Restul îl vei găsi în curând într-un articol.
Studiul sociologic
Acum trei ani, socioloaga Ruth Milkman de la City University of New York (CUNY) a publicat un studiu în American Sociological Review (o revistă academică a Asociației Americane de Sociologie) în care compara patru mișcări progresiste din ultima decadă:
- Dreamers – Cu câteva luni înainte de atacurile de la 11 septembrie 2001, un senator Democrat a înaintat o propunere legislativă prin care li se oferea rezidență permanentă imigranților aduși ilegal în State pe când erau copii. Legea nu a fost votată, însă unii Dreamers (cum au fost botezați de presă) s-au organizat și au început acțiuni susținute de protest și lobby. În 2012, exasperat de inabilitatea Congresului de a vota reforma sistemului de imigrație, Obama a dat o ordonanță prin care îi proteja pe cei aproximativ 800.000 de Dreamers de deportare și le dădea posibilitatea să se angajeze legal.
- Occupy Wall Street – Pe fondul crizei financiare din 2007-2008 care a dus la 15% rata șomajului la tineri, nu mai puțin de 2,000 de protestatari s-au înființat într-o zi cu soare din septembrie 2011 într-un părculeț din Manhattan. Au stat aproape două luni în corturi, sub prelate și sub cerul liber, perioadă în care au reușit să capteze atenția întregii lumi. Pe 15 noiembrie, poliția newyorkeză a intrat în forță în parc și i-a mătrășit pe protestatari.
- #MeToo – Mișcarea de contestare a „culturii violului“ care legitimează puterea bărbatului de a hărțui și abuza sexual femeile s-a închegat în anul 2009 în campusurile universitare americane, odată cu o serie de procese care au făcut valuri în presă. Începând cu anul 2017, când The New York Times a publicat o serie de acuzații la adresa producătorului Harvey Weinstein, fenomenul #MeToo a ajuns în mainstreamul american, făcând mai apoi saltul la nivel internațional.
- Black Lives Matter – Și-a făcut loc în discursul public în 2012 când un adolescent afro-american, Trayvon Martin, a fost împușcat de către un bărbat alb căruia prezența sa într-o comunitate închisă din Sanford, Florida i s-a părut suspicioasă. În 2013, atacatorul a fost achitat și comunitatea afro-americană a explodat în proteste. Hashtagul #BlackLivesMatter a început să circule tot mai mult și a devenit cu adevărat simbolul mișcării de protest în 2014, când alți doi afro-americani, Eric Garner și Michael Brown, au fost uciși de către polițiști în New York City și Ferguson, Missouri. Mișcarea părea a fi slăbit în ultimii ani, pe fondul altor probleme majore ce au năvălit spațiul public, însă cu moartea lui George Floyd sub genunchiul unui polițist nonșalant, BLM a revenit în forță. Acum, practic în fiecare zi, undeva într-o metropolă americană, mii de demonstranți, de culoare și albi laolaltă, protestează (în general pașnic, dar uneori violent) împotriva brutalității poliției și a rasismului instituționalizat.
Mulțumesc că mă citești.
Abonează-te la newsletter-ul meu bilunar.
Iată concluziile principale ale analizei sociologului de la CUNY:
- Motorul tuturor celor patru mișcări este generația milenarilor (millenials – tinerii născuți după 1980) care este mai educată decât generațiile precedente, se organizează ușor prin intermediul rețelelor sociale, are în general convingeri progresiste, nu are încredere în partidele politice și, cel mai important, este profund nemulțumită de lipsa oportunităților economice, politice și socioculturale cu care se confruntă de mai bine de 10 ani.
- Spre deosebire de „Vechea Stângă“ (anii 1930, preocupată de drepturile clasei muncitoare) și de „Noua Stângă“ (anii 1960 și 1970, preocupată de politicile identitare), „Noua Stângă Nouă“ a adoptat o politică explicită de intersecționalism (adică e preocupată și de drepturile precariatului, și de politicile identitare).
- Activiștii Dreamers și BLM sunt de obicei outsideri – tineri de culoare, femei și persoane LGBTQ+. Occupy și #MeToo sunt cu precădere mișcările tinerilor albi, bărbați, heterosexuali și de clasă mijlocie.
- Dreamers și #MeToo au obiective legislative clare, pentru care depun eforturi serioase de influențare a politicienilor. Occupy și BLM se ocupă mai mult cu criticarea întregului ansamblu ideologic care duce la desconsiderarea radicală a săracilor și, respectiv, a vieților afro-americanilor, și refuză alianțele cu vechile instituții de centru-stânga (Partidul Democrat, sindicate, organizații-umbrelă finanțate de către miliardari cu convingeri progresiste etc.).
- Dreamers și #MeToo au lideri ușor identificabili, care pot fi intervievați și cu care se poate negocia. Occupy și BLM au adoptat o organizare “pe orizontală” (anti-piramidală), descentralizată, radical participatorie și consensuală care le permite să-și păstreze mesajul ideologic relativ liber de interferențe personale.
- Dreamers și #MeToo fac uz constant de storytelling, producând mărturie după mărturie (pe Facebook, la televizor sau în alte canale media), cu un puternic efect cumulativ. Deși se folosesc și ei constant de noile tehnologii ale comunicării, activiștii Occupy și BLM nu au o strategie clară de inundare a spațiului mediatic cu istorisiri emoționante.
„Răsturnarea capitalismului“ și dezamăgirea Obama
Observațiile lui Milkman se susțin în mare parte și în interviurile pe care le-am făcut eu – atât acum nouă ani cu demonstranți OWS, cât și de curând cu protestatari BLM.
„Ce-mi doresc eu să văd este răsturnarea sistemul capitalist. Asta e o doleanță majoră. Nu cred că am ajuns deocamdată în punctul acela. Dar ce-ar putea totuși să iasă de-aici este începutul unei mișcări.“ Asta mi-a spus studenta din Zuccotti Park al cărei interviu îl puteți viziona mai jos. Nici n-a vrut să audă de vreo alianță cu Partidul Democrat. Era optimistă în legătură cu șansele inițiativei OWS de a ajuta publicul larg să conștientizeze dimensiunile inechităților economice din America, însă nu-și făcea iluzii referitoare la unirea-n cuget și simțiri a pestriței adunări de protestatari din parc.
Între OWS și BLM mai există un fir de legătură: Barack Obama. Însă despre asta o să vorbesc pe larg în următorul articol pe inclusiv.ro, unde voi introduce mai multe fragmente din interviurile pe care i le-am luat lui Ruth Milkman, Chenjerai Kumanyika (activist BLM, producător media, și profesor universitar de Jurnalism și Studii Mass-Media la Rutgers University din New Jersey), și altor câțiva experți și activiști.
De citit
Dacă vrei să citești niște texte deștepte (în engleză) despre mișcările de protest americane, îți recomand următoarele resurse:
- “This is not a riot!” – Zeci de articole, videouri și podcasturi, unele recente, altele vechi, în care se discută istoria, miturile, strategiile și principiile protestului american.
- “Mapping American social movements” – O mini-enciclopedie a mișcărilor de protest americane de la mișcările socialiste din a doua jumătate a secolului XIX și până la mișcările pentru drepturi civile ale afro-americanilor (Student Nonviolent Coordinating Committee, Black Panther Party, NAACP, CORE, etc.).
- “Black Lives Matter Syllabus” – O programă amănunțită de curs despre BLM, creată de către un profesor de la New York University.
- “A herstory of the #BlackLivesMatter movement by Alicia Garza” – Povestea originii hashtagului #BlackLivesMatter care a facilitat coagularea a mii de activiști și sute de organizații într-o redutabilă mișcare de protest.
- “The 1619 Project” – O inițiativă marca New York Times Magazine în care se regăsesc eseuri despre istoria SUA care pornesc de la instituția sclavagismului american, considerată de către autori drept adevăratul act fondator al țării. Introducerea proiectului, scrisă de către jurnalista Nikole Hannah-Jones, a câștigat un Pulitzer acum câteva luni. La mijlocul lui septembrie, Trump a catalogat proiectul drept „otravă ideologică“ menită să îndoctrineze tinerii americani cu idei nepatriotice de extremă stânga.
Cumva – nici eu nu știu prea bine cum – am ajuns să trăiesc cu-n picior în America și c-o ureche în România și să mă simt ca acasă în cultura și limba majoritare din ambele țări. Dacă te interesează vreun aspect anume al mecanismelor care fac din America o țară cu totul aparte, scrie-mi un email cu întrebări sau sugestii. Voi căuta cărți, studii, rapoarte și mărturii relevante și voi intervieva experți și oameni de rând ale căror experiențe de viață ne pot ajuta să înțelegem mai bine subiectul.
În mod special m-aș bucura să primesc sugestii și recomandări pentru subiectele pe care le am acum în lucru: româno-americanii fani Trump, rolul violenței în mișcările de stradă, debugetarea poliției, defecțiunile sistemului de imigrație american, și propunerile de direcționare a unor resurse financiare importante către populația de culoare a țării drept despăgubire pentru secolele de sclavagism și rasism instituționalizat.
Mulțumesc!
Răzvan
corespondent Inclusiv
Amherst, Massachusetts, SUA
