Anxietate, nesiguranță și frică
Sanda Ilieș
absolventă clasa a XII-a
„Anxietate, nesiguranță și frică: acestea sunt sentimentele pe care le-am trăit după ce am realizat cât de incert îmi este viitorul academic. Sunt elevă în clasa a XII-a. Dacă mă întrebai în februarie cum îmi doresc să termin anul, aș fi spus cu sclipiri de fericire în ochi, că îmi doresc să dau bacul, să îmi depun dosarul la facultate și, cea mai mare dorință dintre toate, să mă mut în București. Visam la o vară plină de hoinăreli pe oriunde m-ar fi dus trenul sau prietenii.”
Clasa a XII-a e un ritual de trecere. Sanda Ilieș, elevă în an terminal la un liceu din Bacău, abia aștepta să încheie această etapă a vieții ei, dar pandemia i-a încurcat planurile.
În 28 aprilie, a împărtășit trăirile de mai sus pe profilul personal de Facebook.
În primele două săptămâni de stat acasă n-a simțit neapărat nesiguranța asta, însă acțiunile incoerente ale ministerului și incertitudinea cu care opera au făcut-o să-și piardă încrederea că „se lucrează foarte atent la un plan”, zice ea.
Rutina ei de învățare era afectată, iar asta o neliniștea, fiindcă, ca și alți tineri cu care am povestit, nici ea nu știa cum să-și organizeze timpul și învățarea de una singură.
Cum să învețe dacă nu la școală sau îndrumată de profesorii ei? „Orele online erau doar un „sfat”, perioadă în care s-a văzut cine îmi sunt adevărații profesori. În această „pauză mare” trei doamne profesoare au continuat să ne ajute, să tragă de noi, să ne calmeze practic, să nu ne lase de izbeliște (…)
Am vorbit cu mai bine de 15 elevi pentru a afla cum au experimentat ei școala online. Mi-au povestit despre stările lor, dorul de colegi și uneori de profesori, dar mai ales despre cât de nouă li s-a părut responsabilitatea de a-și organiza singuri timpul și învățarea. Nu se așteptau să zică că uneori le lipsește disciplina școlii.
Discuțiile cu ei m-au făcut să înțeleg câtă nevoie avem să învățăm cum să învățăm, nu doar ei, elevii, ci noi toți.
Școala, așa cum o știam până în 11 martie, nu mai există. În ultimele luni educația a devenit un hibrid între metode de învățare bătătorite și altele noi, în formare. Cum zicea unul dintre elevii cu care am povestit, trăim o „perioadă de testare”.
O învățătoare tânără din București spunea încântată că nu crede că „se va mai face învățământ cu roata pătrată” fiindcă acum „suntem blocați în online cu elevii și trebuie să ne adaptăm lor”.
Pentru mulți dintre elevi lunile astea au însemnat timp de descoperire, au descoperit cum să învețe singuri, dar și să observe care profesori sunt cu adevărat dedicați și deschiși adaptării.
Cei cu care am discutat speră că pandemia e furtuna care obligă sistemul educațional să schimbe paradigma cu care se raportează la învățare. Să depășească perspectiva de putere și forță dintre profesor și elev, către una de colaborare sau chiar facilitare între cei implicați.
Pe când Sanda scria rândurile de mai sus pe social media, orele online erau deja obligatorii, iar următoarea zi avea să fie prima în care liceul ei începea școlarizarea pe net.
Înainte de primele ore, Sanda și colegii ei au primit un mesaj cu instrucțiunile procesului de educare online: orele vor începe la ora nouă, durata unei întâlniri dintre elevi și profesori va fi de 20 de minute, separate de pauze a câte zece minute, recomandarea ca durata implicării a unui elev pentru munca la o disciplină (întâlnirea online cu cadrul didactic, teme și sarcini de lucru) să nu depășească 60 de minute pe zi, iar profesorilor care au clase de a VIII-a sau a XII-a, și nu predau materii necesare examenelor naționale, li se recomanda să nu încarce elevii cu un volum mare de muncă.
Totuși, pentru Sanda, aceste măsuri, deși bine primite pentru că au ajutat-o să se structureze, au venit târziu.
Cele trei profesoare despre care scria în statusul ei pe Facebook i-au predat disciplinele de examinare ale profilului filologic, adică limba și literatura română, logica și istoria.
Când vorbește despre ele are o oarecare mulțumire în voce, fiindcă, spune ea, pe lângă faptul că au continuat învățarea, orele cu ele erau și un sprijin moral prin acele zile încâlcite. Zice că profa de istorie i-a întrebat cum se simt și i-a încurajat „să-și dea jos sentimentele de pe suflete”, iar asta a fost o surpriză plăcută – să vadă o profesoară aproape de elevi.
Odată conectată, făcea câteva ore în plus pe Google Classroom, combinat cu Meet, plus Whatsapp pentru comunicare și teme, dar tot era frustrare.
Sanda nu crede că vina e doar la profesori, le poate reproșa că au acceptat să facă parte dintr-un sistem nepregătit, pe care n-au încercat să-l schimbe. Dar mai mult de atât, crede că situația prezentă e o problemă la care am contribuit colectiv.
Discuțiile purtate cu aproape 20 de elevi mi-au indicat nevoi similare, indiferent de vârstă sau mediul de proveniență: își doresc un sistem mai elastic, capabil să se adapteze din mers, dacă nu din timp, generațiilor pe care le servește; să-i asculte pe cei pe care-i pregătește și să creeze acest univers al învățării împreună cu ei pentru a le satisface cu adevărat nevoile de dezvoltare pentru societatea viitoare.
Toți cei cu care am vorbit experimentau un alt mod de școlarizare online, ca într-un exercițiu improvizat de descentralizare și experimentare.
Minutele petrecute pe internet la o disciplină variau, crearea unui orar sau adaptarea lui la nivel instituțional era alta; aplicațiile folosite se mai asemănau fiindcă Ministerul a făcut o serie de recomandări, iar interacțiunile dintre elevi și profesori erau destul de aleatorii și ele, cel puțin până în luna aprilie.
Două dintre nevoile lor principale sunt organizarea timpului și a învățării, adesea oferite de ceea ce ei încadrează ca presiunea sau disciplina școlii și implicarea profesorilor în legături directe cu ei.
Pe unii dintre elevi simpla primire a temelor nu făcea decât să-i demotiveze, să se simtă mai înstrăinați, în special dacă acestea veneau fără o lecție sau o discuție în prealabil și erau trimise impersonal pe Whatsapp.
Au simțit nevoia unui program în viața lor care să-i prevină din a aluneca pe panta lehamitei și a descurajării, dar mai mult decât atât, aceea a unei persoane care să le fie alături, cu care să întărească o relație bazată pe încredere și sinceritate, în loc de obligativitate, condiționare sau frică.
Unul dintre elevi a spus că a contat să vadă că profesorii „se străduiesc să predea online, chiar dacă poate fi greu, că pare că vorbești cu un ecran, că stai acasă și vorbești singur multe ore. Mare parte dintre profesori chiar depun mai mult efort în perioada asta. Ne-au dat numărul lor de telefon, în cazul în care avem nelămuriri, să-i putem suna în timpul liber. Chiar mă bucur să văd că profesorii își dau silința”.
Din discuțiile din Camera de Soluții am înțeles că elevii își doresc provocarea relației actuale cu profii și transformarea ei într-una bazată pe colaborare.
Un sistem în care profesorii au confortul și încrederea necesară pentru a se dezbrăca de pelerina autorității didactice, de a-și recunoaște limitele tehnologice și didactice și de a căuta soluții împreună cu partenerii lor în procesul de învățare, elevii.
Intră în comunitate
Credem în comunități. Credem în solidaritate. Credem că împreună putem face lucrurile mai bine. De aceea, publicația noastră a fost fondată și este susținută financiar exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori. Poți pune umărul cu doar 2 euro pe lună.
Îți mulțumim că faci parte din comunitatea Inclusiv
Credem în comunități. Credem în solidaritate. Credem că împreună putem face lucrurile mai bine. De aceea, publicația noastră a fost fondată și este susținută financiar exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori. Invită-ți prietenii în comunitate!
Anastasia Piperea are 17 ani și a terminat clasa a XI-a la un liceu privat din București. În lunile de carantină, rutina ei se împărțea între pat și birou.
Într-una din zile, încerca să fie cât de atentă posibil la ora de română. În timpul apelului, se aude o casă de marcat. Profesoara de limba română își întrerupe discursul și întreabă: „cine-i la Mega?”.
Îi pune pe toți să pornească camerele de filmat să vadă unde sunt, dar un coleg scapă de inspecție.
Profa vede fețele elevilor pe ecran și-și dă seama cât de mult îi lipsesc. Anastasiei îi spune că i-a fost dor de zâmbetul ei.
Unui coleg i se vede doar tavanul în imagine. „De unde știu eu că ăsta nu e tavan de Mega?”, glumește profa. După câteva minute, Anastasia vede pe grupul clasei un selfie din supermarket, de la colegul chiulangiu.
Școala Anastasiei s-a mutat pe net din 16 martie, la cinci zile după ce Ministerul Educației și Cercetării a impus închiderea școlilor.
Situația ei e una norocoasă și privilegiată fiindcă învață în sistemul educațional privat, cu destule resurse, clase mai puțin numeroase, ceea ce înseamnă și profesori mai implicați. Însă tensiunile interioare sunt similare cu ale noastre, ale tuturor.
„Carantina, pentru mine a fost foarte ciudată, dar cred că asta s-a observat la foarte multă lume de vârsta mea. Nu am putut să discut cu prietenii mei, cu persoanele apropiate, asta clar nu e foarte bine, […] e altceva când vorbești cu o persoană față în față, nu online. Am avut perioade în care eram total demotivată”.
Anastasiei îi e dor de pfori și deși, spune ea, organizarea lor a fost destul de ad-hoc, apreciază eforturile pe care le-au depus în acele zile.
La începutul pandemiei, ora lor online era și video, dura cam 20 de minute, dar nu apucau să facă mare lucru fiindcă logarea tuturor și potrivirea aparaturii dura cam jumătate din timpul alocat unei discipline. Ulterior le-au extins la 50 de minute, cu pauze de câte zece minute și au eliminat din orar unele materii.
După vacanța de Paște au schimbat din nou formatul unei zile de școală, cu „o oră” de 40 de minute și 20 de minute pauză între discipline.
Avantajul școlii ei private e că se discută, cât de cât, deschis despre cum ar trebui să arate învățarea acum, cel puțin elevii simt că se pot exprima și o fac pe grupurile cu profesorii. Unele cadre didactice le cer individual pentru orele lor, așa cum prevede o instrucțiune ministerială din 21 aprilie, însă Anastasia spune că nu e o practică comună la nivelul întregii școli.
Deși s-a bucurat de interacțiunea cu profesorii față de care se simte apropiată, Anastasia spune că școala online i-a fost destul de indiferentă. Îi înțelege necesitatea, dar pentru ea ar fi fost ok și dacă pur și simplu nu se mai face.
Crede că uneori fluxul de lucru e prea mare, că se cer de la ei lucruri neimportante, și, cu atât mai mult în situația dată, i s-ar părea normal ca ele să fie opționale (opt-in), în special dacă elevii au deja note suficiente.
„Asta este în general rugămintea mea și în afara pandemiei. Ți se lungește programul școlar uneori atât de mult că e extenuant. Pe mine personal m-a deranjat să văd că și pe timp de pandemie încearcă să facă asta când nimeni nu are chef de nimic”.
Învățarea a peste un miliard de elevi din întreaga lume a fost întreruptă de pandemie. Conform datelor publice de la Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), în 28 iunie erau 114 țări care aplicau o închidere totală a școlilor la nivel național, printre care și România.
Aproape trei milioane de elevi români sunt afectați de modificările cu care se confruntă sistemele educaționale la nivel mondial, dintre care în jur de un milion nu au acces la tehnologia necesară învățării online.
Închiderea școlilor, deși justificabilă, vine cu o mulțime de costuri pentru societate: de la întreruperea învățării pentru elevi, stresul provocat de incertitudine care afectează atât profesorii, cât și elevii și părinții acestora, accesul la un sprijin alimentar pentru cei a căror nutriție depinde și de școală, părinți care sunt nevoiți să-și regândească timpul pentru a putea fi alături de copiii lor, costuri economice pentru familiile care nu pot lucra de acasă și trebuie să renunțe la serviciu pentru a sta cu copiii sau a fi nevoiți să aleagă între copii și serviciu, abandonul școlar, expunerea unui nivel crescut de violență domestică, izolare socială și multe altele.
În Europa, abordările față de deschiderea școlilor variază, de la una parțială pentru examinare (cum e cazul României), la una care se concentrează pe o deschidere treptată pe grupe de vârstă (cum e cazul Spaniei), la una totală (cum se întâmplă în Danemarca).
Deschiderea școlilor pentru elevii din anii terminali pare o practică comună, însă doar cu măsuri clare de protecție, detaliate de MEN sau UNESCO.
Mulțumim că ne citești.
Abonează-te la newsletter.
Mihai va începe clasa a XII-a, la profilul real, în Bistrița Năsăud, iar pentru el pandemia a însemnat o combinare a învățării între școală și pasiuni.
E un elev autodidact care a descoperit de ceva vreme plăcerea cursurilor online, așa s-a apucat de învățat limbajul de programare Python.
Mihai e olimpic național la TIC (tehnologia informației și a comunicațiilor) și toată școala îl știe pasionat de calculatoare, așa că din primele zile ale pandemiei profesorii au apelat la el pentru a-i ghida printre aplicațiile noi pe care trebuiau să le învețe.
Treptat a încercat să împrietenească adulții liceului cu tehnologia, o tot face din clasa a IX-a.
Spune că există o reținere de căutare, o frică de a nu strica ceva și își vede profesorii debusolați pentru că pare că nu înțeleg ce se întâmplă.
„E complet nouă ideea de a lucra online, mereu e loc de mai bine, dar se putea face mult mai lină tranziția dacă era pregătire de competențe digitale la nivelul profesorilor. În perioada asta am observat că lumea a realizat că trebuie să învețe să lucreze pe calculator corect și că nu mai putem face abstracție de el. Acum este momentul de a digitaliza școala și de a o debirocratiza”.
Acum este momentul de a digitaliza școala și de a o debirocratiza
Mihai
elev în clasa a XII-a
Ceea ce-l deranjează, însă, la școala online în forma sa actuală, pe lângă oboseala pe care o resimțea, e obligativitatea, impunerea. Nu doar pentru el și colegii lui, ca elevi, cât și pentru profesori. Îl enervează că pare că funcționăm doar prin constrângere.
„Consider că ar trebui să trecem de la ideea de a face o chestie obligatorie. Trebuie să se dorească să se lucreze în echipă.”
Simte o anumită rigiditate în modul de organizare a sistemului educațional și ar prefera unul în care voința primează în fața forței, în care am fi autodidacți, destul de curioși și pentru un banal search pe un motor de căutare.
Vrea ca oamenii să aibă dorința de a învăța singuri, fără a simți nevoia unei centralizări sau impuneri superioare.
Deschiderea pe care și-o dorește Mihai, atât de la el cât și de la sistem, este subliniată și de profesori, care cred că acest context poate fi momentul în care „spiritul provincial” al ecosistemului educațional e estompat, iar profesorii își regândesc modul de predare, rolul lor în ecosistemul educațional și vor învăța să pună presiune pe sistemul căruia îi aparțin.
Pentru cei cu care am vorbit în Camera de Soluții, restructurarea educației trebuie să fie abordată integrat, să-i includă pe profesori, pe elevi, și pe părinți fiindcă doar așa, cred ei, vom putea dezvolta o gândire critică, capabilă de perspectivă și înțelegere la o scară mai largă. Câțiva dintre ei își imaginează programe de învățământ viitoare care combină școala offline cu cea online (blended learning), tocmai pentru a încuraja dezvoltarea competențelor digitale și răspândirea tehnologiei necesare.
Învățarea învățării e o necesitate, fie că ne uităm la rata analfabetismului funcțional din testările PISA, fie la gradul extrem de scăzut al adulților care-și continuă formarea pe toată durata vieții.
Ruxandra Albescu a terminat clasa a XI-a la profilul real într-un liceu din Vaslui. Pentru ea perioada asta n-a fost atât de dificilă tocmai fiindcă descoperea cum să-și prioritizeze timpul și ceea ce face.
Spune că nu a dat peste magie în timp de pandemie, ci pur și simplu îi place să fie activă și să învețe cât mai multe. O ajută experiența ca voluntar în zeci de proiecte, fiind membră UN Youth din Vaslui, dar și cursurile online despre învățare și organizarea timpului pe care le-a urmat în timpul pandemiei.
„La început, programul a fost varză fiindcă, cam ca toată lumea de vârsta mea, mă culcam super târziu, mă trezeam super târziu și eram foarte obosită. Doar că apoi am încercat să fac o schimbare bruscă și mă trezeam la șapte jumătate. Trezitul de dimineață ajută foarte mult. ”
Are un program zilnic de care încearcă să se țină cu dedicare. Meditează sau face yoga și încearcă să facă zilnic sport, asta-i ridică moralul indiferent de zi.
Pe lângă orele de la școală, se concentra pe ce voia ea să facă cu timpul ei. Ba chiar și-a propus să-și dea câte o provocare săptămânală, cum ar fi învățarea tuturor țărilor și a capitalelor din lume. Restul orelor și le petrecea prin cursuri online, lecturi care o ajutau să-și îmbunătățească cultura generală, cum ar fi istoria, geografia sau economia și planifica proiecte viitoare post-pandemie.
Ca să se asigure că într-adevăr reușește să facă ceea ce-și propune, are o foaie de verificare pe care, timp de 21 de zile, bifează zilnic ce a făcut. Un fel de recompensă personală fiindcă a mai dus o misiune zilnică la capăt.
Știe că trăim cu toții o perioadă dificilă, însă spune că zilele ei s-au mai ușurat odată ce a înțeles că tot ce stă în puterea ei e să se ocupe de ea în primul rând.
„Tot timpul ăsta care rămâne, pe care dacă-l calculezi e foarte mult, ar fi păcat să nu fie folosit într-un mod cât mai potrivit. E foarte important să înveți cât poți de mult și pe cont propriu, iar asta cred că ne învață perioada asta.”
Înțelegi. Te implici. Schimbi. Contribuie la jurnalismul nostru constructiv în Newsroom
Toate materialele pe care le publicăm sunt accesibile gratuit publicului larg. Însă în platforma dedicată membrilor avem discuții care nuanțează și îmbogățesc subiectul, înregistrări ale Camerelor de soluții și resurse pentru o înțelegere aprofundată a temei. Intră și tu în comunitate.
