Imaginează-te într-o seară de vară, ieșind vesel și relaxat din aeroportul Otopeni, întors după o călătorie lungă în care aproape ai uitat cum e să locuiești într-un oraș aglomerat. Ajungi la mașina care te așteaptă în parcare și o rafală năprasnică de înjurături te lovește din senin. Năuc, realizezi de la ce ți se trage: ai obligat un șofer să încetinească. Te gândești, în timp ce mergi spre casă, oare cât de stresați trebuie să fim ca să reacționăm așa de violent din nimic.
Cred că în seara aia a început cercetarea mea despre trafic.
Locuiesc în București dintotdeauna. Șofez aproape zilnic în ultimii 25 ani și doar de curând m-am gândit la rolul pe care îl joacă mașina și traficul rutier în viața mea.
Ce-i drept, de-a lungul timpului, au fost câteva aspecte paradoxale care mi-au stârnit curiozitatea. De exemplu, cum de poți găsi mai ușor loc de parcare atunci când conduci un SUV decât când conduci o mașină mică, de ce exprimăm distanțele în timp, de ce lărgirea unei străzi nu rezolvă problema ambuteiajelor ci o agravează etc.
În vara lui 2018, am călătorit mult în locuri unde am stat departe de traficul rutier. De fiecare dată când mă întorceam, urcatul la volan mă făcea să simt aproape fizic presiunea și agresiunea pe care le exercita asupra mea traficul din București.
Cu adevărat copleșitor însă era să realizez cât de rapid mă adaptam. După doar două-trei zile totul revenea la „normal”, orice ar însemna această stare. Ceea ce m-a făcut să mă gândesc că noi producem traficul acesta care ne transformă.
Dar ce înseamnă transformarea asta, cum mă adaptez atât de repede? Oare devin și eu un șofer agresiv, parte a unui trafic agresiv? Care sunt mecanismele cu ajutorul cărora mă adaptez?
Acestui episod auto-reflexiv de antropolog în devenire, pentru că în perioada aceea urmam cursurile masteratului de antropologie de la SNSPA, i-au urmat câteva schimbări care au construit premisele proiectului meu de cercetare.
În iulie – decembrie 2018 am petrecut în medie cam 4 ore/zi în trafic. Lucram într-un proiect din care am învățat despre trafic rutier, siguranță rutieră, conducere defensivă și pilotaj sportiv. Munca mă obliga să-mi folosesc noile cunoștințe în cei 90km pe care îi străbăteam zilnic traversând orașul la ore de vârf. Următoarele două luni mi-au completat experiența de cercetare cu ipostaza exclusivă de pieton și pasager în alte mașini sau în transportul în comun — nu a ales asta cercetătoare din mine, ci am avut permisul suspendat.
Astfel cercetarea a început cu o auto-etnografie. Modificarea rutinelor de șofat din primele șase luni de captivitate prelungită în trafic, a produs o serie de schimbări substanțiale în viața mea personală, profesională și academică.
După primele săptămâni de stat peste 4 ore pe zi în trafic s-a instalat o stare de oboseală fizică și psihică aproape permanentă. Lipsa de timp și energie m-au transformat într-o mamă mai puțin prezentă pentru fiul adolescent, iar viața socială s-a estompat până spre dispariție. Practic am ratat cam toate concertele, zilele de naștere, ieșirile cu prietenii, pe care pandemia mă face să le prețuiesc și mai mult acum.
Spre finalul celor 6 luni, starea mea generală de sănătate s-a degradat considerabil din cauza stresului acumulat rapid. Au confirmat-o investigațiile medicale. În plus, pentru că devenisem între timp și un observator mult mai conștient, am realizat că foloseam extrem de mult telefonul mobil în timp ce conduceam. Asta genera frecvent situații periculoase, atât pentru mine cât și pentru ceilalți participanți la trafic.
Cele maximum 5 secunde în care citești sau trimiți un mesaj de pe telefonul mobil, în timp ce conduci cu o viteză de 50km/h, sunt echivalente parcurgerii unei distanțe de 70 de metri cu ochii închiși.
După încheierea proiectului în decembrie 2018, următoarele două luni m-au ajutat să mă distanțez emoțional de experiența trăită în trafic și să revizitez dintr-o perspectivă antropologică observațiile anterioare.
Stările și datele pe care le-am înregistrat inițial într-un mod subiectiv, ca mai apoi să încep să mă documentez și să discut cu alți șoferi care se regăseau în aceeași situație ca mine: „captivi în trafic”.
David Harvey, în „Dreptul la Oraș“, afirmă că acesta nu este doar un drept de acces la ceea ce există deja, ci și dreptul de a-l schimba.
Trebuie să fim siguri că putem trăi cu propriile noastre creații într-o transformare care remodelează concomitent orașul și pe noi înșine prin crearea „legăturilor sociale, a relației cu natura, a stilurilor de viață, a tehnologiilor și a valorilor estetice pe care le dorim.“
Dar asta înseamnă că trebuie să ne asigurăm că putem trăi cu propriile noastre creații, ca traficul rutier.
La ceva timp după ce am încheiat disertația am realizat că probabil alegerea de a mă plasa într-o ipostază neutră și rațională de cercetător a fost o strategie prin care să mă adaptez și să fac față situației stresante.
Mă întreb:
- Crezi că poți conduce pe străzile din București fără să devii un șofer frustrat?
- După relaxarea traficului din perioada carantinei din primăvară, oare ne-am întors la același haos?
- Stăm mai mult în casă și mai puțin în trafic pentru că lucrăm de acasă mulți dintre noi, dar atunci când ieșim pe stradă ne stresăm oare la fel de mult?
- Tu ce simți?
Mulțumesc că mă citești.
Abonează-te la newsletter-ul meu
Dacă ți se pare interesant și relevant ce citești spune-le și altora despre „Blocați în trafic“. Să aducem aici păreri și din alte bule.
Mulțam și ne citim în curând, dar nu de la volan.
Susține poveștile care ne ajută să înțelegem lumea în care trăim
Nu știm dacă vom mai exista în 2021. Însă până atunci facem tot ce putem ca să-ți aducem poveștile în care credem, poveștile de care avem nevoie ca să mergem mai departe.
În acest moment, avem o echipă minusculă care operează cu 3.000€/lună. Ca să avem o redacție funcțională și sustenabilă, ne-ar trebui cel puțin 10.000€/lună. În cel mai bun moment al nostru, bugetul a fost de 8.500€/lună.
Munca noastră a fost fondată și este susținută financiar exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori, pentru că am vrut să demonstrăm că un asemenea model poate funcționa și în România. Însă e extrem de greu, așa cum ne așteptam. Poți să ne susții explorările prin această lume mereu în schimbare începând cu doar 3€/lună.
Îți mulțumim că faci parte din comunitatea Inclusiv
Nu știm dacă vom mai exista în 2021. Însă până atunci, facem tot ce putem ca să-ți aducem poveștile în care credem, poveștile de care avem nevoie ca să mergem mai departe.
În acest moment, avem o echipă minusculă care operează cu 3.000€/lună. Ca să avem o redacție funcțională și sustenabilă, ne-ar trebui cel puțin 10.000€/lună. În cel mai bun moment al nostru, bugetul a fost de 8.500€/lună.
Munca noastră a fost fondată și este susținută financiar exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori, pentru că am vrut să demonstrăm că un asemenea model poate funcționa și în România. Însă e extrem de greu, așa cum ne așteptam. Poți să ne susții explorările prin această lume mereu în schimbare invitându-i pe prietenii tăi să devină membri, începând cu doar 2€/lună.
