Scopul lor e să sprijine persoanele vulnerabile, cărora le este aproape imposibil să-și acopere nevoile de bază, ca alimentația sau medicamentația, dar și susținerea cadrelor medicale cu echipamente de protecție. Până acum, au livrat peste 120 de pachete – și mii de viziere pentru cadre medicale din județ și de prin țară – cu atenție maximă la reducerea riscurilor.
De câteva săptămâni învățăm ce înseamnă distanțarea socială, cum poate preveni răspândirea virusului Covid-19, dar și cum ne face viețile mai încâlcite și interdependente. În această perioadă solidaritatea e cea care adesea mă ajută să fiu mai calmă. Mă ajută mult că, în ciuda unei administrații publice copleșite, există oameni care își asumă rolul de voluntari, convinși că grija de comunitate și de ei înșiși este ceea ce ne va sprijini pe toți să traversăm mai împăcați această perioadă dificilă.
Preț de câteva ore pe teren, altele petrecute la telefon sau pe Facebook, am urmărit grupul voluntarilor ca să văd ce proceduri au pus la cale, ce-i motivează, cine apelează la ei și de ce, dar și cum se raportează la riscurile pe care le întâmpină prin activitățile lor. Procedura e simplă: beneficiarul sună la call-center, un dispecer îi preia cerința (medicamente/alimente), o comunică unui coordonator de echipă, iar acesta planifică ulterior cu voluntarul când și cum va fi acoperită acea nevoie. De aici începe munca de teren.
poți apela call-centerul la numărul de aici.
În incinta unui hypermarket din cartierul Grigorescu, mă așteaptă Ioana Buliga. Are 24 de ani și e de profesie jurist, însă a devenit șomeră când, de curând, i s-a încheiat contractul pe perioadă determinată. E unul dintre voluntarii rețelei „Vă ajutăm din Cluj” și se ocupă de livrarea alimentelor.
Poartă negru din cap până-n picioare, iar pe sub ochelari are o mască albă de unică folosință. Aplecată peste mesele verzi ale magazinului, verifică listele comenzilor primite de la beneficiari astfel încât să se asigure că ceea ce și-au dorit se regăsește în cele șase coșuri pregătite pentru livrările zilei. La gât îi atârnă ecusonul de voluntar, aprobat de Inspectoratul pentru Sistuații de Urgență (ISU).
În spatele tejghelei sunt așezate coșurile pline: ouă, pâine, lapte, smântână, pui, usturoi, pachet cu legume de supă, suc de roșii, hârtie igienică și tot așa. Fiecare coș reprezintă un pachet care trebuie livrat și în interiorul lor e așezat un bon cu un număr pentru a identifica beneficiarul și a potrivi comanda.
În magazin sunt trei voluntari: Ioana, unul dintre coordonatorii inițiativei, Cosmin Stoenoiu, și un voluntar nou. Cosmin îi repetă acestuia una dintre regulile de bază asupra căreia insistă constant, încă de la trainingurile online obligatorii pentru cei care vor să li se alăture:
După ce au achitat produsele, Cosmin face o adunare: „Hai să ieșim afară și să vă dau bonurile la verificare” le zice Cosmin celorlalți voluntari. Înainte de a trece de porțile antifurt ale magazinului, pășim pe niște preșuri îmbibate în ceva soluție, iar apoi paznicul le verifică bonurile.
O conduc pe Ioana către mașină și o întreb în cât timp plecăm la beneficiari, ca să am vreme să-mi găsesc transport. Cosmin mă aude și reacționează prompt. „Te duc eu cu mașina și mergem cu geamurile deschise”.
Regula e clară: eu și Ioana nu avem ce căuta în aceeași mașină, din motive de siguranță. Mă urc în mașina lui Cosmin, introducem adresa pe Maps și pornim către prima destinație. GPS-ul ne zice că vom parcurge cei doi kilometri în șase minute, dar ne pierdem pe străduțele dintre blocuri. Cartierul Grigorescu e construit paralel cu Someșul, așa că oricât de pierdut ai fi, ai un reper sigur după care să te ghidezi.
Pe drum, Cosmin îmi spune că scopul lor, ca grup de voluntari, e să se asigure că sunt cât mai organizați posibil pentru momentul de apogeu al pandemiei.
„Când ajungem la el trebuie să funcționăm total sincronizați. De asta sunt și anumite limitări cu kiturile (voluntarilor: care includ măști, dezinfectant, ochelari de protecție), ăsta e un kit de nevoi curente, de supraviețuire sau cum vrei să-i zici.”
Pentru Cosmin, protecția voluntarilor și diminuarea riscurilor e ghidată de principiul: „ori ești posibil infectat și trebuie să îi protejezi pe restul, ori toți sunt posibil infectați și trebuie să te protejezi pe tine”.
Preferă să livreze un singur pachet cu riscuri reduse, decât sute de pachete dar cu expunerea ridicată a voluntarilor și a beneficiarilor. Ajungem la prima destinație, iar de aici mă voi plimba până la următoarea livrare fiindcă sunt apropiate, iar el trebuie să plece. Cobor din mașină, dar Cosmin mă cheamă înapoi. Din portbagaj scoate o sticlă mare de dezinfectant. Mă întreabă scurt: „Ai?” Îi arăt sticluța mea de jumătate goală și îmi umple recipientul.
„Vă ajutăm din Cluj” a pornit dintr-un grup de Facebook creat în 11 martie. Până în acea miercuri, virusul ajunsese în România de cel puțin 15 zile, erau deja confirmați 47 de infectați, în Cluj erau 582 de persoane izolate la domiciliu, 22 în carantină și alte două internate la Spitalul de Boli Infecțioase. Încă nu era înregistrat niciun deces la nivel național și șase persoane erau vindecate. Următoarea zi, Organizația Mondială a Sănătății anunța oficial pandemia.
În prima zi a grupului s-au strâns zeci de persoane, iar câteva dintre ele și-au asumat implicarea ca într-un al doilea job. Acum grupul numără peste 12 mii de persoane și postările curg zilnic.
Inițiativa a fost creată ca o replică a rețelei „Vă ajutăm din Sibiu”. Câțiva clujeni îi știau pe câțiva dintre sibienii implicați în proiect, s-au sunat și și-au comunicat pașii de urmat. A doua zi de la crearea lui, lucrurile deja se legau – cineva se ocupa de legătura cu retailerii, altcineva de relația cu autoritățile, alții planificau digitalizarea, altcineva avea o rețea de farmacii și farmaciști la care puteau apela, un medic rezident i-a învățat procedurile de igienizare, altcineva li s-a alăturat pentru comunicare și design. Așa a început și apoi s-au mai tot adunat oameni.
Câțiva se cunoșteau din auzite, dar majoritatea nu se văzuseră la față până la call-urile de pe Zoom care aveau să devină o practică zilnică de check-in. Așa au început să construiască un grup de solidaritate civică prin care sprijină cazurile vulnerabile, cum sunt oamenii în vârstă, persoanele cu afecțiuni specifice sau mamele singure. Scopul lor este să-i ajute cu cele necesare vieții în perioada de izolare, să le reducă expunerea dar și să minimalizeze, pe cât posibil, răspândirea noului virus. Între timp, au lansat o platformă de înscriere pentru voluntari, o alta cu informații de siguranță și proceduri, iar acum trei săptămâni call center-ul prin care preiau cererile oamenilor. Așa află și Ioana ce și când are de făcut.
Ioana mă așteaptă în parcarea dintre niște blocuri înalte de zece etaje. E cu portbagajul deschis și ridică pachetul greoi pregătit pentru doamna la care urmează să mergem. L-a comandat pe cel mai complex, pachetul patru, care include și carne și care costă 106 lei.
Voluntara închide portbagajul și ia o pungă în fiecare mână. Glumește că așa ajunge să facă și ea niște mișcare, dar speră, totuși, că blocul are lift. Ajungem în fața intrării, Ioana sună la interfon, îi spune doamnei cum o cheamă, că a sunat-o mai devreme și a venit să-i aducă mâncarea. Din fața liftului o sună iar pe beneficiară pentru a-i comunica codul de siguranță, o măsură de protecție la care s-au gândit pentru a evita posibilele înșelăciuni.
Sus, o doamna căruntă o așteaptă cu ușa deschisă. Ioana îi spune politicos să intre în casă și să închidă ușa, ceea ce doamna și face. Apoi volunatara iese din lift, așază plasele pe preș, coboară câteva scări înspre etajul trei și strigă „puteți să ieșiți, am lăsat punguța.” După mulțumiri și vorbe calde, doamna îi spune că totuși, parcă ar mai fi loc de ceva. „Domnișoară, legume și fructe și verdețuri ar trebui în pachete că la noi astea sunt importante.” „Bine o să le comunic coordonatorilor.”
Ioana e voluntară de două săptămâni, iar de acum înainte se va ocupa mai mult de ambalarea pachetelor, ceea ce înseamnă că posibil nu va mai face livrări. Echipa „Vă ajutăm din Cluj” face tot posibilul ca fiecare voluntar să aibă un singur task clar, fără a le combina între ele, ca să evite epuizarea sau demotivarea lor, dar și pentru a-i expune mai puțin riscurilor.
Doamna Luminița are 81 de ani și locuiește singură. A aflat de grupul voluntarilor de la o emisiune la radio în care primarul Emil Boc a adus vorba de „Vă ajutăm din Cluj”.
Luminița are o voce energică, jucăușă chiar și e pusă pe glume. „Uă țucu-te că așe de bine m-o servit, doamna (Ioana)” imită accentul dintr-un sat din Sălaj, locul părinților ei. „Țucu-te, doră ț-oi povesti, tăt, tăt ce am pățât. Io-s așa de la sate, da am venit aci la prunci, în oraș. Atâta de bine mă sâmțăsc aicia, numa amu m-or încuiat în casă că or zâs că-i beteșug mare prin oraș”.
E în pensie de 30 de ani, a lucrat ca redactor în publicitate, iar acum zilele și le petrece la telefon, pe internet, gătind, citind sau făcând curățenie prin casă. A trecut o lună de când nu a mai ieșit afară, spune că au rugat-o copiii și nu vrea să le facă probleme. Știe că și pentru ei e obositoare perioada asta, așa că nu apelează la ei pentru alimente, nu ar vrea ca fiul ei să aștepte la cozile supermarketurilor după ce termină o zi de muncă. El și soția sa îi aduc strictul necesar, dar grosul alimentar și-l comandă ea.
Oricum o apasă gândul că trebuie să stea în casă și că depinde de alții pentru a-și duce traiul zilnic. S-a resemnat până la urmă cu izolarea, îi lipsește plimbarea și interacțiunea socială. A zis că își va comanda de la o florărie niște plante care să o mai anime puțin. „Toată viața am avut grijă de sufletul meu, să nu cadă în stările astea de babetă, că nu mi-ar fi plăcut.”
Pentru a acoperi partea de livrare a medicamentelor, voluntarii au organizat un apel pe Facebook. Au găsit farmaciști dornici să-i ajute, să-i informeze despre stocurile existente, despre metodele de plată, dar și pentru a intermedia, în cazuri de urgență (ex: epileptici sau diabetici) plățile beneficiarilor. Astfel își pot proteja și voluntarii, dar și beneficiarii. Practic, ei au o hartă a voluntarilor împărțită la nivelul orașului și așa își dau seama ce om e mai potrivit pentru fiecare cerere.
Domnul Ioan urmează să împlinească 84 de ani, e inginer de profesie, dar s-a pensionat în 1996. A aflat de grupul de susținere civică în urma unui telefon la primărie, ei l-au direcționat către voluntari. Spune că numele lor i-a atras atenția și i-a sunat. „Am vorbit cu un domn foarte amabil, a mai luat legătura cu mine și eu i-am spus ce necazuri am, de ce boli sufăr acum” spune el cu o voce răgușită și primitoare. A apelat la grupul de voluntari pentru că avea nevoie stringentă de medicamente. Suferă de insuficiență cardiacă, iar în ultima jumătate de an a mai avut niște episoade de criză.
I-au zis că în loc să se preocupe prea mult, mai bine se gândește dacă cunoaște alți oameni vârstnici care ar putea avea nevoie de sprijin. A sunat doi vecini pe care îi știa cu probleme, ca el. Îi e jenă că e posibil să aibă nevoie de voluntari în continuare. Se gândește că sunt alți oameni în vârstă cu nevoi mai urgente decât el, în situații mai precare, și nu ar vrea să le ia locul. Spune că sprijinul primit de la voluntarii a contat enorm pentru el, fiindcă îi e greu să meargă din farmacie în farmacie, de la coadă la coadă, pentru a găsi medicamentele de care are nevoie.
„E greu la bătrânețe, ce să facem”, zice el oarecum glumeț. Vocea lui transmite o singurătate cu care a învățat să conviețuiască. Zilele astea iese maxim de două ori pe săptămână din casă, merge să-și ia alimente, cu precădere legume, fructe și pâine. În rest timpul i se scurge în casă, printre cratițe sau tigăi, printre hainele care trebuie spălate sau cusute, printre paginile cărților care-l alină și cele pe care le scrie el pentru sine. Spune că are un fiu în Canada și o fiică în oraș, însă înțelege că are și ea viața ei și nu vrea s-o încarce cu problemele lui. „Ce să vă zic. Acuma să sperăm că va fi, până la urmă, bine. Să fiți ocrotită de necazuri!” spune el înainte să ni se întrerupă convorbirea.
Era luni seară, 9 martie, când judecătorul Cristi Dănileț a sunat-o pe Ligia Mahalean să-i spună că trebuie să se organizeze și să se implice în criza generată de COVID-19. Ligia știa asta, o simțea cu fiecare știre care-i trecea prin fața ochilor, cu fiecare discuție avută telefonic cu mama ei din Italia, dar simțea că nu mai are energie și că un burnout îi dă târcoale. Așa că i-a tăiat vorba și l-a refuzat.
„Am mai stat o zi, pentru că mă gândeam că sigur cineva va face ceva, vedeam că la Sibiu (unde cei de la “Vă vedem din Sibiu” creaseră “Vă ajutăm din Sibiu”) evoluează lucrurile rapid, dar la Cluj nimic. Atunci am zis “Dă-o încolo!” își amintește ea. Următoarea zi, pe 11 martie, a creat grupul de Facebook „Vă ajutăm din Cluj”. După aceea i-a trimis un mesaj scurt lui Dănileț: „Bine, mă bag”. Ligia are 30 de ani și e coordonator de proiecte la PATRIR. Protestele de la Roșia Montană, Colectiv și OUG 13 au adus-o mai aproape de zona civică, așa că-i cunoștea pe câțiva dintre cei activi în Sibiu.
Spune că ce o face mândră și mulțumită e „că oamenii care au răspuns atunci, în prima fază, adunați în chatul ăla, sunt super profi fiecare în domeniul lor, fie cu experiență de project management, fie în corporații, fie în IT și au putut construi o structură organizațională rapidă, cu proceduri și tot ce e nevoie” spune Ligia.
Înțelegeau cu toții că trebuie să se miște repede, dar că e vital ca lucrurile să fie bine făcute. „E o situație fără precedent, vorbim de un virus, nu de un protest sau inițiativă cetățenească, ci de ceva care presupune ultra atenție la detalii și la a avea un protocol foarte strict pentru voluntari. Să ai bază științifică și să te consulți cu specialiști pentru orice vrei să faci ca lucrurile să iasă bine.”
Pentru a-și da seama cum ar trebui să lucreze astfel încât voluntarii, beneficiarii, dar și ei să fie protejați, s-au sfătuit cu epidemiologi, cu profesori de la Universitatea Babeș-Bolyai, cu alte grupuri de voluntariat și cu autoritățile. Între timp, Ligia s-a retras din echipa de coordonare fiindcă oboseala și stresul și-au spus cuvântul, dar a rămas pe baricade și încearcă să-i mai ajute cu comunicarea în interiorul grupului.
Acum sunt 13 oameni care coordonează aproximativ 21 de voluntari activi, și o bază cu încă 300 de înscriși, care au livrat 120 de pachete (45 cu medicamente/75 cu alimente). Au o echipă de gestionare a distribuirii alimentelor, a medicamentelor și un call-center prin care preiau cererile. Sub umbrela organizatorică a grupului sunt în prezent cinci structuri neguvernamentale locale, parteneriate cu încă două entități nonprofit foarte active în această perioadă. Fiindcă pe grup postările și cererile de ajutor curg zilnic, pe lângă livrarea de alimente și medicamente, grupul a ajuns să se ocupe și de construirea a zeci de mii de viziere pentru medicii din județ, dar și din alte localități la nivel național.
Cami Gui are 33 ani, a lucrat în lumea corporate ca project manager timp de zece ani, iar acum e dedicată full-time mediului non-profit prin Clujul Sustenabil, unul dintre cele cinci ONG-uri care s-au implicat în „Vă ajutăm din Cluj”. În cadrul grupului, ea este omul care păstrează legătura cu presa, dar și cea care coordonează distribuția alimentelor.
Spune că i-a luat vreo trei-patru zile să se dumirească ce se întâmplă cu grupul. Deși lucrează de acasă de un an, nu mai știa când se trezește, când mănâncă și de ce are o grămadă de notificări și mesaje pe telefon. „Eram de parcă erau incendii peste tot și doar eu le puteam stinge”. De atunci a încercat să-și impună un program de muncă, de citit știri, de verificat grupurile de Facebook și Whatsapp și întâlnirea din fiecare seară cu membrii grupului, dar să-și lase și niște timp doar al ei. Într-una din zile au avut training și cu un psiholog care le-a explicat cum să se adreseze oamenilor, dar și cum să aibă grijă de ei înșiși în această perioadă. Le-a spus că, într-un context ca cel pe care-l trăim acum, pauza e un act de curaj.
Cami povestește că, până acum, grupul a trecut prin râsete, polemici și certuri, ca într-o familie care recunoaște tensiunile existente. „Îi frumos. E o chestie care, pe lângă toată nebunia, îți aduce și o alinare din asta „ai dat de oameni faini și ți-ai găsit încă un trib”. Ca să se motiveze între ei și să-și ofere suport reciproc, își mai trimit pe grupurile în care comunică gif-uri sau articole care nu au vreo legătură cu virusul, mai fac haz de necaz sau discută despre cum va arăta umanitatea după „valul de solidaritate masivă”, așa cum l-a numit ea.
Încearcă să fie cât mai sinceri unii cu alții, să-și spună lucrurile așa cum sunt, chiar dacă au de adresat și niște întrebări mai dificile. În plus, zilele astea învață să discearnă informația mai rapid, dar se și autoanalizează mai atent când vine vorba de muncă. „Mi-am dat seama că munca asta e o combinație grozavă între cea de IT și implicarea civică, iar când munca de IT servește unui scop nobil sunt atât de încântată să o fac. E mare tragerea de inimă în treaba asta”.
Pe grup sunt zilnic cereri de ajutor, încurajări sau mulțumiri. Cum scria o doamnă acum câteva zile; „Oameni cu suflet frumos, am reușit să fac rost de medicamentele necesare părinților mei prin intermediul vostru, al acestui grup. Vă mulțumesc din suflet fiecăruia pentru implicare!”. Pentru voluntari mulțumirile de genul acesta sunt ca un energizant. Chiar dacă nu livrează sute sau mii de pachete, ci aleg să prioritizeze diminuarea riscului și a răspândirii, acțiunile lor aduc adesea speranță, un pic de siguranță și liniștea pentru o următoare zi mai puțin incertă.
Intră în comunitate
Credem în comunități. Credem în solidaritate. Credem că împreună putem face lucrurile mai bine. De aceea, publicația noastră a fost fondată și este susținută financiar exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori. Poți pune umărul cu doar 2 euro pe lună.
Îți mulțumim că faci parte din comunitatea Inclusiv
Credem în comunități. Credem în solidaritate. Credem că împreună putem face lucrurile mai bine. De aceea, publicația noastră a fost fondată și este susținută financiar exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori. Invită-ți prietenii în comunitate!
Au contribuit
- Ruxandra Pătrașcu-Maian
- Mihnea Mihalache-Fiastru - editor
- Adriana Simion - corectură
