«Să reformăm poliția să meargă mai degrabă pe prevenție decât pe sancționare»

Înainte să vă pun primele întrebări la subiect, vă rog să-mi spuneți voi cum stăm astăzi?

Ana-Maria Udriște: Din punctul meu de vedere, a fost la un moment dat o distanțare, o rupere la comunicare. Autoritățile nu au reușit să comunice în mod eficient astfel încât să înțeleagă tot omul ce drepturi are, ce obligații are. Din momentul ăla s-a creat un fel de panică, de frică – am voie să ies pe stradă, n-am voie să ies pe stradă, am voie sau n-am voie să fac ceva. Care sunt limitele, care sunt drepturile, care sunt obligațiile? 

Noi am tot încercat să facem materiale informative, dar la un moment dat chiar și noi am fost puși în situația în care să nu ne dăm seama ce ar trebui să spunem într-o anumită situație. Pentru că nu știi.

Georgiana Gheorghe: Sunt de acord cu Ana-Maria. Trăim o situație pe care nu am mai experimentat-o până acum. O stare de urgență declanșată de o epidemie și într-adevăr învățăm lucrurile din mers. Grupul de Comunicare Strategică ar trebui să comunice pro-activ cu privire la problemele care apar și soluțiile care au fost găsite de autorități.

După cum am putut observa în urma ordonanțelor de urgență care au fost emise după ce Președintele a dat acel decret, ele sunt pe alocuri destul de neclare, ceea ce poate duce la probleme de implementare. Și sunt neclare pentru că sunt făcute în grabă și atunci autoritățile trebuie să revină de fiecare dată cu explicații – ce înseamnă aia, ce înseamnă aia. 

Nouă ne scriu cetățenii întrebându-ne și cerându-ne să interpretăm anumite ordonanțe militare și atunci ce facem noi este să adresăm Ministerului Afacerilor Interne aceste probleme și să le sugerăm să le rezolve. Câteodată ne răspund direct printr-o ordonanță militară. De exemplu cea cu mersul la service să-ți repari mașina. Noi am făcut o adresă ministerului, care nu ne-a răspuns, însă ne-am trezit cu ordonanța că da, puteți să mergeți în service să vă reparați mașina. 

Aș zice că da, abia la sfârșitul acestei perioade vom putea face o analiză serioasă a ceea ce s-a întâmplat. Deocamdată trebuie să fim foarte atenți la cât de bine redactate sunt aceste ordonanțe și să facem tot ce ne stă în putință să le facem mai clare. Și asta înseamnă că trebuie să le scriem autorităților de cele mai multe ori pentru a cere clarificări.

Din informațiile pe care le avem în acest moment, ce drepturi am în momentul în care ies din casă și ce au dreptul polițiștii să facă? Mă refer mai ales la metodele de legitimare și la ce fel de date au dreptul sau nu să colecteze de la mine, dacă am voie să fiu luat de pe stradă, după ora 22, sau, dacă pot fi bătut, evident o întrebare absurdă, dacă sunt pe stradă. Aș vrea să ne focusăm pe subiect plecând de la acele imagini cu niște agenți de poliție care lovesc niște cetățeni – nu știm toate dedesubturile interacțiunii respective, însă este clar că s-a intervenit cu forță excesivă. Ce drepturi am, așadar, când ies din casă?

Georgiana Gheorghe: Cu siguranță, și în această stare de urgență mai avem dreptul de a nu mânca bătaie. Bătaia se încadrează potrivit Convenției Europene a Drepturilor Omului – de la care noi am derogat – la tratamente inumane și tortură, dacă este suficient de serioasă. 

Cu siguranță avem acest drept, un drept absolut, de la care statele nu pot deroga nici măcar în stare de urgență. Deci nu este sub nicio formă în regulă ca poliția să te bată. 

Din acest punct de vedere sunt pași pe care ar trebui să-i facem și-n vremurile normale, adică să încercăm să înregistrăm pe cât posibil ce se întâmplă – deși în condițiile astea este destul de greu, mult mai greu de a obține probe pentru că nu există martori. Posibil să nu existe oameni împrejur care să vadă ce se întâmplă. 

Trebuie să mergem la INML dacă am fost loviți suficient pentru a obține acel certificat medico-legal. Putem fi duși la secția de poliție pentru a fi legitimați, dacă refuzăm legitimarea la fața locului. Eu sugerez să fim cât mai cooperanți cu autoritățile și să încercăm să evităm pe cât posibil o atitudine agresivă sau recalcitrantă. 

M-aș rezuma aici că dreptul de a nu fi supus torturii și tratamentelor inumane nu poate fi derogat și că avem acest drept. Ar trebui să cerem sau să încercăm să obținem justiția după ce se termină această nebunie. 

Ce au dreptul să facă sau să nu facă agenții de poliție în momentul în care ne întâlnim cu ei?

Sinceră să fiu, de câte ori am fost oprită cu agenții de poliție cu mine s-au purtat în mod excepțional. Am râs, am glumit. Până la urmă ține foarte mult și de interacțiunea omului care e de cealaltă parte a baricadei.

A fost un foarte mare “scandal”, dacă polițiștii puteau să facă poze cu telefonul personal la documentele cetățenilor. Când s-a dat ordonanța militară prin care se restrângea dreptul de circulație spuneau printr-un comunicat de presă al MAI că agenții vor putea să facă această identificare și vor putea să facă și fotografii. Nu se spunea cum și la ce. 

Faptul că mă oprea și că-mi făcea poze să zicem că n-ar fi fost neapărat o problemă, dacă-mi făcea poze doar la buletin și la declarație, că poți să înțelegi scopul. Metoda mai departe nu era bună inclusiv din punct de vedere al regulamentului […] cât și din punct de vedere al securității datelor. Că nu știi pe unde ajung.

Pe de altă parte și aici s-au făcut abuzuri, pentru că ne scriau foarte mulți oameni care ne ziceau mie mi-au făcut poze inclusiv la: permis, asigurare șamd. Și nu ai niciun fundament pentru chestia asta. Tu trebuia să-mi faci fotografii la documentele pentru legitimare. Și atât. În comunicatul de presă se spune clar că avem voie să le facem doar pentru legitimare. 

Acuma am văzut că după ce s-a dat comunicat și ordin intern de către MAI spre unitățile din subordine că nu mai au voie să facă poze cu telefonul personal și că să le șteargă de peste tot, însemnând: telefon personal, cloud, back-up și toate astea, acuma când te opresc te pun să lași cartea de identitate pe bordul mașinii și dup-aia îți scriu datele pe o foaie. Nu avem procedură nici pentru asta, pur și simplu știm doar că se iau datele pe o foaie și atât. 

Pe de altă parte, obligația mea ca cetățean, în momentul în care ies din casă, este să am declarația asupra mea, să bifez motivul pentru care mă duc, dacă nu sunt motive de acolo, conform ordonanței militare eu pot să scriu și alt motiv, deși în formularul tip de declarație nu există, și să am la mine un document de identitate. Asta mi se spune prin ordonanța militară. Nu pot să zic dom’le nu am avut sau eu refuz să mă legitimez. Dacă refuzi să te legitimezi, pe lângă faptul că vei lua amendă, vei fi dus și la secția de poliție pentru a fi legitimat. 

Cum ne apărăm în general în fața abuzurilor în această situație de incertitudine generală în care evident există foarte multă poliție pe teren, însă justiția nu funcționează la capacitate maximă și nu putem să ne accesăm dreptul la actul de justiție în condiții normale? Ce facem dacă simțim că suntem într-o situație în care ni s-au încălcat drepturile, poliția sau altă autoritate abuzează de putere în fața noastră? 

Georgiana Gheorghe: În primul rând aș preciza că deși accesul la justiție este limitat, noi nu am derogat de la acest drept de a accesa justiția. Și aș dori să menționez că această limitare a dreptului la justiție este temporară, se va termina. Vom putea să mergem în instanță, vom putea să contestăm amenzi, deci este important să știm cum să contestăm sau cum să facem plângeri împotriva agresiunilor și abuzurilor, pentru a merge mai departe în justiție după ce se termină perioada asta. 

Nu trebuie să cădem în capcana de a crede că faptul că suntem într-o stare de urgență și ne-au fost limitate drepturi nu mai avem acces la justiție și nu ne mai putem căuta dreptatea după. Ăsta ar fi primul lucru. Depinde de ce abuz sau de ce ni se întâmplă de fapt. Am primit o amendă care ni se pare nedreaptă, am fost abuzați de poliție, în funcție de fiecare situație în parte sunt lucruri care se pot face. 

Într-o stare de tensiune și nesiguranță în primul rând e foarte important să ne păstrăm calmul, mai ales în fața organelor de poliție, care, se pare că acum, mai mult decât oricând, pe acest fundal, devin și ei din ce în ce mai agresivi. Chiar vorbeam cu colegii mei de la Apador că s-au dat atât de multe amenzi și cred că în situația asta atitudinea polițiștilor ar trebui să fie mai degrabă una de prevenire, decât de sancționare.

Din păcate, noi, spre deosebire de alte state, nu avem această cultură a prevenției, așa că preferăm mai degrabă să dăm aceste amenzi foarte mari al căror cuantum e incredibil de mare chiar comparat cu alte state europene care sunt în situații mai grave decât a noastră. 4000 de euro maximul amenzii este foarte, foarte mult.

Graficul reprezintă sumele și numărul de amenzi totale începând cu 31.03.2020, conform buletinelor informative zilnice. Cuantumul total al amenzilor începând cu 15.03 este de 400.554.724 RON, adică aproape 88 de milioane de €

Ar trebui să știm ce să facem în fiecare situație în parte. Dacă luăm o amendă – trebuie să știm că trebuie s-o plătim, în primul rând. Pentru că starea de urgență nu înseamnă că nu mai există această obligație de a plăti amenda. Te poate executa și silit dacă n-o plătești. Trebuie s-o plătești în 15 zile de când ai primit-o. Chiar dacă ulterior urmează s-o contești în instanță. 

Iar dacă ai fost agresat și abuzat de poliție, trebuie să parcurgi toți pașii pe care i-ai parcurge în mod normal – să mergi la INML, să faci plângere la parchet și apoi la instanță, chiar dacă instanțele și parchetele nu mai funcționează și termenele în care se vor judeca aceste cauze vor fi prelungite. Cel puțin până la 15 mai. 

Vorbim în ultimele zile, mai ales din 3 aprilie de când s-a mărit cuantumul amenzilor, de amenzi minime de la 2000 de lei și merg la 20.000 de lei. […] Înțeleg că trebuie să plătim aceste amenzi și apoi să sperăm că odată ce se va debloca activitatea instanțelor, la un moment dat, probabil în toamnă sau anul viitor, vom avea șansa să ne recuperăm banii în instanță.

Ana-Maria Udriște: […] Inclusiv Avocatul Poporului a trimis un semnal de alarmă pe chestia asta și a publicat pe site un ghid despre cum se pot contesta aceste amenzi – în 15 zile, că pot fi plătite la jumătate și că se suspendă inclusiv plata amenzii, dacă nu mă înșel, în momentul în care contești în instanță. Și atunci poți face chestia asta ca și cum ai face pentru orice altă amendă normală. Acuma că sunt foarte ridicate sancțiunile și că s-au majorat limitele – nu suntem singurul stat care am făcut chestia asta. E de înțeles, pentru că dacă lumea nu vrea să înțeleagă că trebuie să respecte anumite rigori, până la urmă trebuie să plătești o amendă. 

Mai mult, din ce am înțeles de la oameni care au primit respectivele amenzi, s-au dat în momentul în care: n-aveai declarație sau nu era completată, sau nu era semnată, sau nu era datată. Până la urmă, mi se pare că și noi ca cetățeni avem o minimă responsabilitate să completăm o declarație în momentul în care părăsim locuința sau gospodăria, cum este numită de ordonanța militară. 

Se pune iarăși întrebarea ce faci în momentul în care stai pe undeva unde nu ai acces la internet. Că dacă eu stau într-un sat și n-am internet, am 70 de ani și vreau să ies din casă, ca să merg până la poștă, să zicem, trebuie să am o declarație. De unde o iau? De unde știe vecinul meu de unde să ia declarația?

Nu mi-au fost puse la dispoziție declarații pe nicăieri, nu mi s-a spus cum se completează. Eu înțeleg că noi suntem digitali și dăm download sau facem aplicații interactive care să genereze automat documentul, dar până la urmă să nu uităm că o foarte mare parte din țară trăiește în mediul rural și nu are acces la asemenea mijloace de tehnologizare. 

De exemplu băiatul care s-a dus până la prietena lui pe cal, c-a născut. Cum ajungi la el să-i spui – uite îți trebuie o declarație? Iar când îl prinde poliția îi va da amendă, nu? 

Până la urmă, prevenția și sancțiunea ar trebui corelate astfel încât să știu ce să completez ca să nu iau amendă. Între noi fie vorba sunt foarte mulți oameni pe care nu-i doare mâna să completeze o declarație, dar efectiv nu știu, n-au știut cum. 

Sunt unii care au completat manual, unii care au completat jumate așa, jumate așa. Am auzit că s-a primit amendă pentru că nu era modelul oficial. Păi scuză-mă, în ordonanța militară 2/2020 nu mi s-a spus că-mi trebuie un model, ci că poate fi scrisă de mână, semnată, datată, invocând unul dintre motivele alea de acolo sau alte motive justificate.

Eu pot să scriu de mână pe o foaie A4. N-a fost bună că nu era nu știu ce model – ăsta e deja un abuz. Atâta timp cât eu pot să justific unde mă deplasez, cât mă deplasez, de ce mă deplasez, da. […]

Revin la problema mea principală: există o problemă de comunicare între toate autoritățile statului și cetățeni, între cetățeni și cetățeni, pentru că pe lângă autoritățile care au datoria de a ne informa în mod corect asupra drepturilor și obligațiilor noastre, circulă foarte multe zvonuri, știri false și tot felul de nebunii de nu mai știe nimeni ce și cum. 

Și mai mult, eu nu înțeleg nici până în ziua de astăzi ce competență are agentul rutier sau jandarmul care mă oprește să-mi verifice mie motivul. Pentru că nu scrie nicăieri în ordonanțele militare că el poate să-mi verifice motivul. Pentru că nu scrie nicăieri în ordonanța militară că trebuie să-mi verifice motivul. Dar asta e o chestie pe care probabil o vom lămuri după ce vom ieși din starea de urgență și vom avea dosarele în instanță.

Așa cum ați descris amândouă, de multe ori situația se reduce la felul în care agentul de stradă interpretează o ordonanță militară sau îi convine sau nu forma în care tu ți-ai completat declarația, că e de mână, că e printată, că e pe telefon, că e completă, că e incompletă. Cât de larg e spațiul ăsta de interpretare personală care lasă și loc de abuz, din cauza comunicării deficitare sau a lipsei de transparență a unora sau a multora dintre autorități? Cum ar trebui să navigăm noi prin această neclaritate a autorităților?

Ana-Maria Udriște: Ce ar trebui să înțeleagă cetățenii este că atunci când autoritățile răspund la niște întrebări prin intermediul unor comunicate de presă acele răspunsuri nu au valoare de lege. Eu nu mă voi putea duce în instanță să zic salut uite în comunicatul de presă pe care l-a preluat Libertatea și CanCan mi s-a spus că Poliția Română a zis așa. Nu, pentru că nu are valoare de lege. Ca să aibă valoare de lege trebuie să fie într-un act normativ. Cum ar fi de exemplu codul fiscal cu normele de aplicare. Avem ordonanță militară, dă-mi și niște norme de aplicare ca eu să înțeleg ce scrie acolo. 

Nu avem recomandări oficiale. Adică, ok: avem ordonanță militară, am înțeles. Eu ca MAI, ca ISU sau oricine care ar putea să fie competent pe domeniul ăsta, ar fi trebuit să ies, cum au ieșit și alte state, cu o serie de recomandări. Care măcar să zici, ok nu au forță obligatorie, dar măcar sunt emise de o autoritate oficială și știu unde să mă duc.

Pot să-ți dau exemplu cazul Franței: ei sunt cu bicicletele și se mai duc în circuite și le place mult să facă trasee p-afară. Și a apărut întrebarea: cât am voie să mă duc cu bicicleta? Pot să fac 40 de kilometri? Pot să fac 100 de km în jurul casei? Pot să fac doar 5, pot să fac doar 8? După care au emis recomandări: o dată de asociația bicicliștilor, apoi de guvern, apoi pentru zone rurale și zone urbane, că una e să mergi în parc și alta între două comune șamd. Dar au emis niște reguli orientative, niște norme de conduită de care să poți să te legi, ca să știi. 

La noi nu știi nici măcar ce înseamnă interes profesional, ce înseamnă interes personal, ce înseamnă bunuri de strictă necesitate. Dacă eu vreau să mă duc până-n deltă să-mi iau scrumbie proaspătă pentru că în București nu găsesc, pot să spun că trebuie să-mi asigur necesitățile alimentare de bază, nu?

Georgiana Gheorghe: Câteodată, însă, să zicem că exprimările astea mai largi poate sunt în favoarea cetățeanului și a drepturilor omului. Și o să dau exemplul concret al acelei sintagme în apropierea casei, ce înseamnă că ieși afară în apropierea casei. Nouă ne-a scris o doamnă care a spus că ea a ieșit la alergat să facă jogging și a alergat doi kilometri și s-a întâlnit cu polițiștii. În afară de faptul că polițiștii i-au spus că de ce aleargă la vârsta de 53 de ani, i-au spus și că doi kilometri față de casă este foarte departe și nu se încadrează în ceea ce spune ordonanța. 

Așa că noi am scris ministerului afacerilor Interne și am zis că poate ar fi bine să definiți ce înseamnă, câți metri depărtare de casă. Iar Ministerul ne-a răspuns că din punctul lor de vedere este mai bine să lase la aprecierea polițistului, tocmai pentru a lăsa o marjă cât mai mare de libertate pentru cetățean. Ca să nu definim într-o manieră restrictivă pentru cetățean, atunci o lăsăm cât mai larg ca tu să poți s-alergi și trei kilometri. 

Dar sunt de acord că din punct de vedere al comunicării stăm foarte prost. Nu stăm foarte prost, dar poate că nu răspundem la timp sau răspundem cu întârziere și câteodată necoordonat și contradictoriu. Și atunci normal că polițiștii n-o să zică asta e ce spune ordonanța, nu ce spune domnul ministru de interne că așa se interpretează ordonanța.

Aș vrea să clarificăm o discuție care a fost prezentă câteva zile în spațiul public, referitoare la articolul 15 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, mai exact derogarea sau suspendarea lui. Ce înseamnă această derogare, pentru că am citit articole în care se specula sau se insinua pe marginea unei dictaturi militare sau a posibilităților pe care autoritățile le au în acest moment de a merge într-o direcție nedemocratică?

Georgiana Gheorghe: Cu siguranță nu-mi place faptul că statul român s-a grăbit să deroge de la CEDO, cred că puteam să ne încadrăm în acest decret prezidențial de limitare a drepturilor. În același timp, noi la APADOR și eu personal cred că asta este mai degrabă o discuție teoretică, fără consecințe practice imediate care se văd în momentul ăsta. Pur și simplu, mie mi s-a părut că din partea statului român a fost un exces de zel.

Derogarea de la Convenție ce înseamnă? Că atunci când există o situație extraordinară, o stare de război, o situație care pune în primejdie viața națiunii, așa cum sună articolul, tu practic spui că nu mai garantezi drepturile cetățenilor tăi, în afară de acelea care sunt absolute și de la care nu putem să facem derogare. În momentul în care ai derogat, tu ai această obligație formală de a anunța Consiliul Europei c-ai făcut o derogare de la Convenție și le spui care sunt măsurile pe care le-ai luat. Pentru că dacă nu o faci, în momentul în care mergi la CEDO vei pierde toate cazurile pentru că nu ai notificat Consiliul că ai făcut această derogare de la convenție. 

În practică ce-a făcut: imediat ce domnul președinte a dat decretul prezidențial, s-a anunțat Consiliul Europei că am derogat de la convenție și a fost trimis textul decretului prezidențial în engleză către Consiliul Europei, cu alte cuvinte anunțând Consiliul care au fost măsurile de limitare a drepturilor. 

Acum și că era notificat la Consiliul Europei și că nu era notificat, aceste limitări de drepturi pe care le trăim în ziua de azi se întâmplau oricum. Există posibilitatea în continuare să mergi la CEDO și să te plângi dacă consideri că drepturile tale au fost încălcate. Și să ai câștig de cauză. Dar abordarea noastră a fost un exces de zel din partea statului român, a fost ceva de genul trebuie s-o facem și pe asta, tre’ să notificăm Consiliul că noi suntem în stare de urgență și am adoptat acest decret și limităm drepturi. 

Vreau să subliniez că spre deosebire de țări precum Ungaria, unde domnul Orbán (nr. Viktor, premierul Ungariei) are în momentul de față puteri absolute și guvernează prin decrete pe perioadă nelimitată, la noi decretul prezidențial este pe perioadă limitată, deci derogarea de la drepturi este pe perioada cât țin aceste decrete. După aceea revenim la normal, revenim la drepturile din Convenție. 

Ana-Maria Udriște: Pe de altă parte, ăsta a fost un subiect la care am citit, pentru că efectiv nu am înțeles de ce noi ar fi trebuit să fim un pic mai speciali decât toate celelalte state care au COVID și nu au derogat de la CEDO. Sinceră să fiu nu am putut găsi un răspuns până acum. Am întrebat și alți oameni mai inteligenți ca mine, n-am găsit niciun răspuns. Pe de altă parte, pe lângă drepturile individuale ale persoanelor, pentru că da, vei putea să ai poliția care să-ți intre în casă fără mandat, că se poate… e mult mai problematică chestiunea pe care o văd și anume limitarea libertății economice – când tu închizi industrii întregi. Dacă de mâine vrea cineva să închidă toată rețeaua privată de sănătate, poate s-o facă. Și atunci e o problemă, pentru că vei crea o dependență de un alt sistem. Dacă vrei să închizi industrii întregi, o vei putea face. Dacă vei vrea să limitezi relațiile de familie între mamă și copil, o vei putea face. 

A fost o întrebare adresată Poliției Române: ce se întâmplă cu copiii care sunt în custodie și practic părinții sunt separați? Pot să mă duc să-mi vizitez copilul? Și răspunsul a fost: nu neapărat. În momentul ăsta e un pic cam ciudat.

Ar fi trebuit să avem niște norme un pic mai clare și să nu ne grăbim neapărat cu derogare de la CEDO, dar nu este un capăt de țară, nu o să avem forțe armate pe stradă care să ne dea în cap și să ne taie, dar pe de altă parte nu înțeleg de ce a trebuit să facem chestia asta, alături de alte trei state membre, iar țări precum Italia, Spania sau Germania, care au mult mai multe cazuri și au implementat aceleași măsuri ca și noi nu au derogat de la CEDO și nici nu și-au pus problema să facă asta.

Ce mi s-a părut mie, strict ca opinie personală, pe românește trecerea sub preș a întregului fenomen. Dacă nu erai o persoană care să urmărească site-urile, habar n-aveai că s-a făcut așa ceva. Au fost două-trei articole, profesioniștii din drept s-au mai ciondănit un pic și cam aia a fost, dar în rest nu. 

Georgiana Gheorghe: Este adevărat, modul în care s-a făcut derogarea de la Convenție pune întrebări și probleme. Nu avem un răspuns. De fapt, avem un răspuns – Grupul de Comunicare Strategică a dat un comunicat de presă prin care a spus că au derogat de la Convenție pentru că așa interpretează ei articolul 15 și dacă suntem în stare de urgență trebuie să derogăm de la Convenție. Este adevărat, faptul că am făcut-o înaintea altor state care au probleme mai grave nu ne face onoare și nu dă un semnal ok către alte state. 

În același timp, vorbesc cu colegi care sunt avocați în Belgia, care-mi spun că ei se gândesc sau se gândeau să facă o adresă și o cerere către statul belgian cum că ar trebui să derogede la Convenție. Interpretările pe subiect sunt multe, și vorbesc de avocați de drepturile omului. Dar hai să vedem ce se întâmplă mai departe și o să avem o analiză în viitorul apropiat cu privire la dacă statul a încălcat și a derogat de la mai multe drepturi decât cele prevăzute în decret și ce s-a întâmplat în concret. Sunt foarte de acord că ar trebui să existe reglementări cât mai detaliate în legătură cu ce se întâmplă și că atitudinea ar trebui să fie aceea că trebuie să respectăm drepturile omului cu precădere, mai degrabă decât ne grăbim să derogăm de la Convenție. Dar repet, eu cred că a fost doar un exces de zel și îndeplinirea unei formalități.

[…] Privind la track-recordul României în ceea ce privește aplicarea corectă a drepturilor și libertăților omului, la ce ar trebui să ne așteptăm în urma încheierii stării de urgență, uitându-ne la volumul imens de amenzi, probabil la un volum în creștere de plângeri în ceea ce privește abuzurile de forță mai ales, dar nu numai? Și asta o să mă ducă la următoarea întrebare, ce ar trebui efectiv să facem ca să nu mai fim puși într-o asemenea situație în viitor? 

Georgiana Gheorghe: În ceea ce privește poliția, de exemplu, să iau cazul concret, eu aș vedea o oportunitate în această criză. Ar fi momentul ca polițiștii să înceapă să poarte acele body-cams. Atunci când nu putem să ne dăm seama ce s-a întâmplat înainte ca cineva să ia bătaie și ca să nu facem acuzații pe nedrept sau să interpretăm neavând toate datele, ar fi util ca polițiștii să înceapă să poarte acele camere. 

Un lider de sindicat de la IPJ Timiș vorbește despre faptul că există această presiune în sistem de a da cât mai multe amenzi, care sunt un indicator al faptului că performează. Ar fi o oportunitate să ne gândim la cum reformăm cultura polițienească și aparatul polițienesc astfel încât să meargă mai degrabă pe prevenție decât pe sancționare. Deși cum spunea Ana-Maria mai devreme trăim vremuri tulburi și este foarte greu de făcut diferența între ce înseamnă abuz când aplici legea și cum faci prevenire. Ar trebui să fie o grămadă de soul-searching acolo la poliție în legătură cu cum ar trebui să se reformeze în urma acestei stări de urgență. 

În ceea ce privește activitatea instanțelor, da, cred că va fi nebunie cu numărul de contestații și plângeri care vor avea loc în urma acestei stări. Rămâne de văzut.

Ana-Maria Udriște: Și aș mai adăuga doar că nu ar trebui să ne limităm la a face plângeri către agenții de poliție care ne opresc pe stradă. Ar trebui să facem plângeri pentru orice chestie care ni se pare nouă că nu a fost cum trebuie să fie. Respectiv: DSU, care nu-și îndeplinesc la timp atribuțiile de verificare și de emitere a avizelor epidemiologice, a agenților comerciali care au obligația de a pune dezinfectanți și toate cele la intrarea în magazine, la piețe care trebuie să aibă măsuri sporite de securitate, la spitale care nu asigură mâncarea celor care nu asigură mâncarea celor care sunt internați acolo. 

Eu știu așa: sunt în spital, trebuie mâncare. Nu mi-ai dat, plângere. Doar așa vom putea să ne educăm. Și sinceră să fiu, mi se pare că pe de o parte e bine, cel puțin pe partea de declarații amenzile sunt foarte mari, pentru că așa va forța omul să facă contestație. Că dacă ar fi fost 200 de lei, zici ca la rutieră ei las-o-ncolo. La 2000 de lei o contești, pentru că o simți. Și mi-aș dori foarte mult ca după această perioadă în care noi ca oameni uităm că avem drepturi, sau ni se pare că ar trebui să renunțăm la ele din proprie inițiativă, pentru că așa trece mai repede pandemia, ceea ce este complet fals. Eu și pe timp de pandemie am drepturi ca om, indiferent că vorbim de drepturile fundamentale ale omului, drepturi personale, drepturi comerciale. Eu în continuare trebuie să fiu protejat de tot felul de abuzuri, din partea oricărei autorități. 

Ar trebui să conștientizăm că avem în continuare drepturi, dacă ne uităm la Marea Britanie și Italia s-a forjat foarte mult pe respectarea drepturilor persoanelor. Nu mai spun că la două zile e câte o comunicare la nivelul Comisiei Europene care spune: nu uitați de drepturi, relația angajat-angajator, nu uitați de drepturi. Iar după perioada asta să fie un val de acțiuni în instanțe și contestații pe toate planurile, din care eu sper că la finalul acestor 3-4 luni să fim mai conștienți de drepturile pe care le avem și să ni le cerem. 

Georgiana Gheorghe: Mi se pare că-n vremurile astea tulburi în care trăim realizăm de fapt cât de ușor se pot pierde drepturile și cât de greu este să te lupți pentru ele. În același timp, e foarte greu, e greu și pentru autoritățile care gestionează criza asta, e greu și pentru oamenii care trebuie să respecte regulile foarte dure impuse. Mai ales că nu prea avem această cultură. 

Dincolo de orice, cel mai important mi se pare acum dreptul la viață și din perspectiva asta cred că ar trebui să respectăm toate indicațiile de a sta în casă și de a avea drepturile limitate pentru o perioadă scurtă, ca să fim sănătoși. Despre dreptul la viață este mai ales vorba, dar desigur că avem și alte drepturi și trebuie să luptăm pentru ele.

Ana-Maria Udriște: Să nu uităm că și autoritățile sunt tot oameni, care sunt și ei expuși ca și noi. Și lor li se fac abuzuri, mai ales în instituții publice, din partea cetățenilor. Așa că ar trebui să dăm dovadă de înțelegere și să încercăm să apelăm cât se poate la bunul simț, astfel încât să ne dăm seama de ce sunt anumite reguli, care este scopul lor și de ce ar fi bine să ne conformăm.