fbpx

    Rămânem Inclusiv și în următorul an

    05/04/2020

    Lectură de 3 minute
    Se face un an de când am lansat cea mai de succes campanie de crowdfunding din jurnalismul românesc.

    Am decis să o luăm pe unul dintre cele mai dificile drumuri: finanțare exclusivă de la cititori prin membership — un model nou de funcționare pentru presa din România – fără patroni, fără publicitate și conținut sponsorizat, fără granturi guvernamentale.

    A fost un an exasperant de greu, cu luni la rând în care am muncit șapte zile din șapte, de dimineața până seara, ca să răspundem așteptărilor. Nu ne-au ieșit toate. Am urlat și am plâns, ne-am înjurat și am trântit uși. Unii au plecat.

    Dar a fost și un an bun, cu materiale valoroase, împliniri și bucurii extraordinare, un an în care am învățat câteva lecții fundamentale despre ce înseamnă să faci un proiect de la zero.

    Mergem înainte cu ce e bine și cu lecțiile învățate, nu fără să le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în acest răstimp: co-fondatori, colegi, colaboratori, voluntari, cei care ne-au dat bani ca să începem. Toți acești oameni de bine sunt parte din viața și istoria Inclusiv.

    Înainte de a începe o nouă etapă, trebuie să-ți reamintim câte ceva despre membershipul Inclusiv, furnizat prin platforma Steady. Aceasta funcționează cu plăți recurente automate. Altfel spus, platforma va retrage automat contribuția din contul tău în aceeași zi în care ai făcut plata inițială, anul trecut.

    Suntem și noi afectați de pandemie și avem prieteni și familii care au deja probleme financiare. De aceea, am creat un calendar de mailuri în care anunțăm fiecare membru fondator despre reînnoirea contribuției și ce trebuie să facă dacă nu mai poate să ne susțină în continuare.

    Primul mail a fost trimis vineri către primii membri fondatori Inclusiv. De mâine, trimitem câte un mail în fiecare din următoarele șapte săptămâni, în care îi notificăm pe cei ale căror contribuții urmează se se înnoiască în cursul săptămânii următoare.

    Poți să îți verifici contul pe platformă și să faci schimbări în orice moment. În caz că ratezi mail-ul de la noi, ai 14 zile să le scrii celor de la Steady și să anulezi contribuția, iar banii îți sunt returnați în mai puțin de o săptămână.

    Ca să fii la curent cu mersul lucrurilor și cum cheltuim banii, vom continua să publicăm rapoarte de activitate constant și transparent.

    În acest sens, aș vrea să punctez ce au însemnat pentru Inclusiv cei 104.000€ pe care i-am strâns împreună anul trecut, bani cu care am început construcția platformei, a echipei și am publicat peste 20 de materiale de la lansarea din 21 octombrie 2019.

    După TVA și comisioanele de administrare, bugetul nostru net pentru primele 12 luni de Inclusiv a fost de 78.343 € (6528 €/lună).

    Am cheltuit până acum, în 10 luni, 51.254€ (adică în medie 5125€/lună), din care: 37.210€ cheltuieli de personal și documentare (3721€/lună – în medie am fost cinci oameni, inclusiv reporteri, coordonator, programator, designer). Mulți dintre colegi și colaboratori au lucrat pro-bono sau voluntar.

    Altfel spus, venitul mediu lunar de persoană a fost de puțin sub 3600 RON (veniturile au variat între 1000 și 4000 de lei net, pentru contracte de colaborare part-time și full-time). În medie, cheltuielile cu chiria, utilitățile și toate serviciile la care suntem abonați (contabilitate, baze de date, aplicații etc.) au costat în jur de 6.000 de lei pe lună (cam 1250€/lună, +/-).

    Inclusiv continuă pe drumul pe care a început. Misiunea noastră e să adunăm cât mai multă lume în jurul jurnalismului constructiv pe care ți l-am propus, să fim cât mai reprezentativi pentru comunitatea noastră, să înțelegem mai bine lumea în care trăim.

    O luăm pas cu pas. În următoarele trei luni ne vom axa pe creșterea și întărirea comunității, începând cu nucleul ei, noua echipă Inclusiv: Ștefan Mako, editor fondator; Mihnea Mihalache-Fiastru, editor; Liviu Bărbulescu, video explainer; Adriana Simion, newsroom manager; Virgil Bugnariu, developer; Alex Munteanu, designer editorial; Marian Hurducaș, content consultant (colegi care lucrează full-time, part-time sau pro-bono), precum și o serie de colaboratori, jurnaliști și experți din alte domenii interesați de explorarea lumii prin lentilă jurnalistică.

    Urmează o perioadă critică nu doar pentru jurnalism, ci pentru noi toți. Nu știm cum vor arăta lucrurile peste câteva luni. Avem nevoie de solidaritate, de abordări deschise, de transparență mai mult ca oricând.

    Vom munci în continuare pe brânci și vom publica materiale care să vorbească despre cine suntem și valorile în care credem. Sperăm să susții în continuare Inclusiv, jurnalismul independent făcut aproape de oameni.

    Îți mulțumim!

    Intră în comunitate

    Credem în comunități. Credem în solidaritate. Credem că împreună putem face lucrurile mai bine. De aceea, publicația noastră a fost fondată și este susținută financiar exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori. Poți pune umărul cu doar 2 euro pe lună.​

    Îți mulțumim că faci parte din comunitatea Inclusiv

    Credem în comunități. Credem în solidaritate. Credem că împreună putem face lucrurile mai bine. De aceea, publicația noastră a fost fondată și este susținută financiar exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori. Invită-ți prietenii în comunitate!