fbpx

    Trimitem 2020 la culcare

    22/12/2020

    Lectură de 8 minute
    2020 a fost printre cei mai grei ani pentru jurnalismul independent. Însă valul de anxietate și dezinformare care ne-a luat pe sus la începutul anului vine și cu anumite beneficii.

    Deși e prematur să știm dacă e vorba de un trend sau e doar o reacție de moment, mai mulți oameni au învățat să nu-și mai ia informațiile din feed-ul de FB, iar nevoia și încrederea în jurnalismul independent, precum și dispoziția de a o susține financiar, sunt în ușoară creștere.

    La Inclusiv, pandemia ne-a prins cu garda jos, într-o perioadă de formare – am pierdut avânt, am pierdut și multă susținere, am rămas fără câțiva colegi și prieteni și fără mai bine de jumătate din buget, ne-am pierdut prioritățile și de câteva ori și capul. 

    Ne-am epuizat alergând după cifre, recuperări, taskuri și obiective de etapă cu care ne-am păcălit că suntem mari și serioși, dar am uitat de prea multe ori să ne bucurăm că facem ce ne place și că o facem dintr-o poziție privilegiată – alături de oameni ca tine, cu care avem nevoi, frici, valori și speranțe comune. 

    A fost un an și mai intens ca de obicei, în care panica și nevoia de control ne-au împins să legăm orele în zile interminabile în fața ecranului, săptămâni fără sfârșit și luni în care anotimpurile s-au întrecut fără să țină cont de spaimele și cearcănele noastre. Mersul pe teren a devenit o sărbătoare tristă.

    Toate astea ne-au făcut să ne gândim și mai serios la ceea ce facem, la rolul nostru în ecosistem, în propriile vieți și puși laolaltă. Dar nu ne-am apucat de treabă cu gândul că o să fie ușor. Suntem abia la începutul maratonului. 

    Așa că-n 2021 o luăm mai încet, respirăm mai mult, ascultăm intens și scriem când am înțeles și știm ce impact au cuvintele noastre. Pentru acest bilanț, am tăiat de pe listă numerele și indicatorii de performanță, ca să lăsăm loc felului în care ne-am simțit. (Citește raportul nostru după un an de publicare pentru mai multe date.)

    Cum a fost 2020 pentru fiecare dintre noi

    Alexandra Țipțer

    Anul ăsta a fost despre apartamentul din București cu parchet alb și vedere spre bulevard, pe care nu l-am părăsit prea mult. Canapeaua a devenit spațiul de interviuri și drafturi, am dat munca de teren pe drumurile, și alea rare, până la bucătărie, iar un beanbag roz, nu mi-a colorat ideile așa cum speram, ci a venit cu dureri de oase, spate și ochi, din cauza statului prea mult în fața laptopului. Mai râd cu ai mei și le spun că nu aș avea viață fără eil.

    Am văzut părți din mine despre care habar n-aveam și am simțit de foarte multe ori de parcă în mine s-ar lupta două persoane: un adult pe pilot automat și un copil căruia îi e frică să crească.

    ➡️Cartea care mi-a plăcutVara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac
    ➡️Mantra meae ok să greșești, așa înveți

     

    Ruxandra Pătrașcu-Maian

    O combinație între Danzel – Pump it up și Adrian Minune – Așa sunt zilele mele, cam așa am trăit anul ăsta. Am învățat și experimentat multe, mi-am ros unghiile mai mult ca niciodată și cu siguranță am ajuns să trăiesc prin ecran. Deși acum simt că nu mai pot, și tot ce vreau e să dorm, iar apoi să dansez o săptămână la un festival, sunt recunoscătoare anului ăstuia fiindcă am avut privilegiul de a-mi continua munca fără a suferi un impact financiar și fiindcă universul mi-a scos în cale oamenii de care aveam nevoie.

    ➡️Cărțile care mi-au plăcutJuniper, de Kelley şi Thomas French; Regele se-nclină și ucide, de Herta Müller; 

    ➡️Mantra meaîncerc, greșesc, învăț

     

    Matei Bărbulescu

    Știu că pentru mulți anul acesta a fost oribil, nici pentru mine nu a fost minunat, dar ca orice lucru în viață încerc să-l iau ca atare, cu bune și cu rele. Rele: pandemia mi-a stricat un articol bun pe care l-am scris, dar nu l-am publicat, mi-a pus în pericol prietenii și părinții, dar cel puțin momentan am scăpat teferi. Bune: am publicat câteva articole importante care și-au îndeplinit misiunea. 

    ➡️Cartea care mi-a plăcut (deși nu am terminat-o încă, mă fascinează fiecare pagină): The Oxford History of the French Revolution, de William Doyle. (Una dintre părțile mele preferate este când autorul explică cum Voltaire, pentru prima dată, a transformat opinia publică într-o armă ce putea fi modelată: „The idea of public opinion was not new, but in the mid-eighteenth century its meaning changed. Previously opinion had meant something distinct from knowledge or truth; merely something that people happened to believe. Now increasingly, opinion came to imply informed judgement, and public opinion was often described as a ‘tribunal’ whose verdict was final and usually correct”, scrie autorul William Doyle.)

    ➡️Mantra mea: down with my demons

     

    Răzvan Sibii

    Am intrat la cutie în martie, când universitatea în care lucrez și-a mutat toate cursurile online, și de-atunci tot în cutie stau, cu mici plimbări pe-o rază de vreo 3-4 kilometri de casă. Acum două săptămâni mi-a murit pisica de 16 ani, ceea ce m-a lovit rău. Altfel, însă, so far so good. (Sper să nu cobesc.) În timpul în care nu merg pe la magazine, pe la prieteni sau la film, predau de două ori mai mult decât anul trecut și scriu de două ori mai multe articole decât anul trecut.

    ➡️Cartea care mi-a plăcut: “Blood in the Water“, de Heather Ann Thompson, despre revolta din 1971 din închisoarea Attica din New York.

    ➡️Mantra meaMemento mori (sumbră, știu, dar asta e)

     

    Vlad-Marko Tollea

    Profesional, sunt sigur că m-au afectat și provocări de care nu m-am mai lovit. Nu doar fiindcă sunt genul de animal jurnalistic care preferă să bată terenul mult mai mult decât să rupă biroul cu tastatura, ci și pentru că a trebuit să mă confrunt cu situații noi, care mi-au pus bețe în roate spre publicare, când vine vorba de oameni care trebuiau incluși în articole.

    Mi-am dat seama că sunt într-un punct de cotitură. Vestea bună? Direcția cotiturii personale o pot modela singur. Și dacă mă uit spre exterior, cu toate scandalurile și neajunsurile lumii, aș putea spune că stăm, în mod colectiv, la fel – suntem la o răscruce. Nu știu de voi, dar eu mă bucur că drumul pe care continuăm împreună poate fi cel care duce către o poiană însorită, cât timp ne găsim și ne menținem ritmul.

    ➡️Cartea care mi-a plăcut: nu mă pot decide între Drugs Without The Hot Air a lui David Nutt și Hype, a Ninei Shapiro. Mai degrabă aș alege-o pe prima, datorită relevanței, a importanței discuțiilor, cât și a schimbărilor sistemice care pot răsări din așa o carte bine documentată.

    ➡️Mantra mea„Eyes on the prize!” Sună a competiție, dar de fapt premiul e personal. Colaborezi cu tine însuți/însăți pentru a ajunge la un rezultat de care să fii recunoscător/recunoscătoare. Parcă la vârsta asta contează mai mult maratonul decât sprintul.

     

    Liviu Bărbulescu

    Ca freelancer care lucrează de acasă de când se știe, a fost interesat să observ cum s-au adaptat și alți oameni, anul acesta, la home office. Din punctul ăsta de vedere, mă simt privilegiat, pentru că schimbarea nu a fost așa de mare pentru mine. 

    La categoria negative, simt că 2020 mi-a răpit din timpul pe care mi-aș fi dorit să-l petrec cu oamenii pe care îi plac.

    ➡️Cartea care mi-a plăcut: The Ghost Map: The Story of London’s Most Terrifying Epidemic—and How It Changed Science, Cities, and the Modern World, Steven Johnson


    Cosmin Pojoranu

    Greu an, cam cel mai căcăcios din câte-mi amintesc. E greu singur în casă, când ești forțat să te uiți în oglindă. Dar tot răul spre bine, cred. Grele alegeri (apropo – slavă cerului că am scăpat de Firea și Trump). Tu de ce te temi mai mult? De a te infecta cu un virus nou sau de a pica în depresie de la atâta izolare? Sau depresie de la gânduri fataliste: dincolo de plastic și poluarea aerului, ne sufocăm în oceanul informațional. Nu se mai înțelege om cu om, vacarmul media devine insuportabil. Bonus – dezbaterea pe Facebook tot trage să moară, deși Facebook rămâne principalul canal al presei și politicienilor. Puleala din comentarii numai dialog nu se poate numi. Așa că nu știu ce-ai făcut tu în lockdown, dar… TikTok, frate. 

    ➡️Te las cu câteva mix-uri muzicale care m-au ținut ocupat când aveam pandemic blues.

    ➡️Mantra mea: doamne, ce noroc pe capul nostru că suntem în UE. 


    Ștefan Mako

    Am pierdut prieteni, colegi, bani și înotul care-mi liniștea mintea. Am citit mai multe cărți ca niciodată, am învățat (și obosit) cât în ultimii cinci ani, și am câștigat relații ceva mai sincere și directe (chiar dacă la distanță). M-am aruncat în muncă până la  b u r n o u t, care a devenit rutină. 

    Am dormit extrem de prost și am reluat la nesfârșit dialoguri nepurtate, dar n-am luat-o razna în momente în care aș fi înnebunit altădată. Orice an în care nu mă reapuc de fumat este o victorie. Deci, victorie. 

    ➡️Cărțile care mi-au plăcut: recomand Digital Minimalism, dacă ai nevoie de ajutor să reduci din ecranele din viață, și Va veni focul, un eseu care ne invită să ne contestăm prejudecățile rasiale, la fel de proaspăt și relevant la aproape 50 de ani de când a fost scris. Și prima parte din Public Opinion, de Walter Lippmann.

    ➡️Mantra mea – ce am de învățat din asta?

    Ce iubim

    Panica ne-a influențat inevitabil munca. Am avut vârfuri conduse de frenezie cu 15 articole pe lună, și momente în care epuizarea ne-a blocat complet. E greu să-ți placă ce faci când ești disperat, noroc că am făcut cu schimbul, cât de cât.  

    Am testat variante diferite de lucru până când am găsit una care poate funcționa într-o formulă cu o echipă foarte restrânsă și cu deficit de resurse. Am lansat mai multe newslettere pe care le vom continua și anul viitor.

    Pentru 2021 am hotărât să explorăm trei teme și s-o facem la pas, cu răbdare și înțelegere față de propriile limitări.

    Începem anul cu documentarea sclaviei romilor și a efectelor pe care secolele de oprimare le au în dinamicile sociale de azi.

    Ce citim

    Ca să ne diversificăm dieta informațională, am început să construim Clubul de Carte Inclusiv o comunitate de cititori de cursă lungă, în care ne dorim să parcurgem lecturi esențiale pentru vremurile în care trăim – am ajuns la peste 150 de abonați și mai bine de 30 de oameni care au participat la primele noastre trei întâlniri online. Anul viitor, Clubul de carte se va concentra pe temele pe care le documentăm, așa că începutul lui 2021 ne va găsi cufundați în lecturi despre rasism, discriminare, conviețuire, acceptare. 

    Ce avem în portofel

    În ultimele șase luni am drămuit un buget redus cu peste 60% și am rămas pe linia de plutire, deși ne mai trebuie cel puțin 1500 de euro/lună ca să putem funcționa în condițiile actuale. 

    2021 o să rămână tare greu, așa că sprijinul tău e cel mai frumos cadou pe care-l putem primi de sărbători. Pentru fiecare membership nou, poți invita gratuit pe cineva în comunitate, care va avea același nivel de acces în procesele de selecție, documentare și discutare a subiectelor.

    Mulțumim nespus pentru răbdarea cu care ne-ai susținut, ne-ai citit și ai contribuit la dezvoltarea comunității Inclusiv în 2020.

    Lăsăm în urmă nenorocirea asta de an cu speranța că-n 2021 vom fi mai înțelepți și vom ști să ne ascultăm mai bine unii pe ceilalți. Ne reîntâlnim după 11 ianuarie. 

    Sărbători liniștite și multă sănătate!

     

    Echipa Inclusiv 

    Gif via Last Week Tonight with John Oliver

    Susține poveștile noastre ca să înțelegi contextul în care trăim

    Nu știm dacă vom mai exista în 2021. Însă până atunci facem tot ce putem ca să-ți aducem poveștile în care credem.

    Misiunea noastră e să descifrăm sistemele complexe care ne definesc viața, să le traducem în narațiuni profunde care te ajută să înțelegi mai bine ce se întâmplă în jurul tău și cum se poate schimba asta. Ne dorim să închizi articolele noastre mai bine echipat pentru haosul informațional care ne înconjoară.

    Facem jurnalism la firul ierbii, exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori. Ne fundamentăm munca pe colaborare, transparență, schimb de cunoaștere și participare. Durează, costă, iar impactul nu se vede imediat. În acest moment, avem o echipă minusculă care operează cu 3.000€/lună. Ca să avem o redacție funcțională și sustenabilă, ne-ar trebui cel puțin 10.000€/lună. În cel mai bun moment al nostru, bugetul a fost de 8.500€/lună.

    Poți să ne susții jurnalismul dacă devii Explorator Inclusiv începând cu doar 3€/lună.

    Îți mulțumim că faci parte din comunitatea Inclusiv

    Nu știm dacă vom mai exista în 2021. Însă până atunci facem tot ce putem ca să-ți aducem poveștile în care credem.

    Misiunea noastră e să descifrăm sistemele complexe care ne definesc viața, să le traducem în narațiuni profunde care te ajută să înțelegi mai bine ce se întâmplă în jurul tău și cum se poate schimba asta. Ne dorim să închizi articolele noastre mai bine echipat pentru haosul informațional care ne înconjoară.

    Facem jurnalism la firul ierbii, exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori. Ne fundamentăm munca pe colaborare, transparență, schimb de cunoaștere și participare. Durează, costă, iar impactul nu se vede imediat. În acest moment, avem o echipă minusculă care operează cu 3.000€/lună. Ca să avem o redacție funcțională și sustenabilă, ne-ar trebui cel puțin 10.000€/lună. În cel mai bun moment al nostru, bugetul a fost de 8.500€/lună.

    Poți să ne susții și mai mult jurnalismul dacă inviți un prieten să devină Explorator Inclusiv începând cu doar 3€/lună.