Le ia minerilor din Tennessee ani întregi să-și piardă răbdarea, dar în vara lui 1891 le sare în sfârșit țandăra. Se tot plânseseră ei pe unde apucaseră că administratorii minelor din Anderson County îi păcăleau la cântăritul minereului extras și îi plăteau tot mai mult în credit la magazinele companiei miniere în loc de bani. Degeaba, că nu-i ascultase nimeni. Mai mult, de curând șefii inventaseră și un nou contract prin care minerii s-ar fi angajat să nu intre în grevă în cazul unui conflict de muncă. Ortacii refuză să-l semneze. Câteva zile mai târziu, în gara Briceville se oprește un tren plin ochi cu oameni. Spărgători de grevă? Da, dar nu mineri amărâți aduși de altundeva și nici măcar imigranți, ci pușcăriași, în marea lor majoritate negri, închiriați de la felurite penitenciare. În câteva zile, casele minerilor sunt dărâmate și pe locul lor este construită o palisadă.
Minerii o pun de-o ședință cu suduieli din care ies cu priviri hotărâte. La miezul nopții, 300 de mineri înarmați se înființează în fața palisadei. Paznicii se predau rapid și sunt încărcați imediat într-un tren, împreună cu deținuții. Când aude de pățanie, guvernatorul John B. Buchanan cheamă la arme trei companii ale miliției statului, recuperează deținuții și îi duce înapoi în Briceville. Acolo le vorbește minerilor furioși, spunându-le că le înțelege doleanțele dar că el trebuie să vegheze la respectarea legii. A doua zi pleacă, zicând că-l așteaptă multă treabă în capitală.
Minerii fierb în suc propriu încă o săptămână, timp în care li se alătură ortaci din tot statul și chiar din Kentucky-ul vecin. Toată lumea știe ce urmează. Nu mai puțin de 2.000 de mineri înconjoară iar palisada și trimit soli care îl informează pe comandatul miliției că e timpul să plece acasă – și să-și ia și deținuții cu el. Comandantul nu-i prost și se conformează. Minerii, puși pe treabă, se deplasează la altă mină, de unde extrag alți deținuți și-i pun și pe aceia pe tren.
Când aude de poznă, Buchanan plusează și el, chemând la datorie 14 companii de miliție. Împreună cu milițienii mătrășiți mai devreme de către mineri, sunt de-acuma 600 de militari masați la mică distanță de mine. Apare curând în persoană și guvernatorul care mai încearcă o tură de negocieri cu ortacii. Aceștia îl asigură că nu sunt nici comuniști, nici anarhiști și-i spun că tot ce cer e „dreptul de a ne câștiga pâinea prin muncă cinstită“. Întâlnirea se încheie în coadă de pește.
Sutele de mineri din zonă intră iarăși în ședință și facțiunea împăciuitorilor reușește să-i convingă să propună un armistițiu de 60 de zile guvernatorului, suficient timp ca acesta să determine legislativul să schimbe legile în favoarea minerilor. Surprise, surprise, guvernatorul respinge armistițiul, spunând că acesta aduce atingere demnității statului pe care îl reprezintă.
Comunitatea minerilor e pe cale să explodeze iar, însă ministrul Muncii al statului Tennessee reușește cumva să convingă pe toată lumea să se calmeze și să permită întoarcerea la status quo ante – fără milițieni, fără arestări, fără concedieri, dar cu deținuți în mină. Plus speranța că politicienii din Nashville vor face the right thing. Guvernatorul promite că le va pleda cazul și-i felicită pentru „bărbăția“ cu care și-au apărat drepturile.
Buchanan se ține de cuvânt, dar legislatorii refuză să rezolve problema deținuților spărgători de grevă. Minerii își încearcă norocul și în instanță, dar pierd și acolo. În lunile de vară care urmează, liderii moderați ai minerilor sunt înlocuiți cu lideri radicali. La sfârșitul lui octombrie, ghici unde apar din nou mineri înarmați? La vechea palisadă. De data asta deținuții sunt eliberați pur și simplu, iar palisadei i se dă foc. Același tratament capătă și o altă palisadă de la o altă mină din apropriere.
Guvernatorul află noutățile de la un secretar de stat, dar și de la un deținut afro-american care îi trimite o telegramă (!) în care zice „Eu și cu alți 16, care lucram în Briceville, am fost eliberați aseară de către mineri. Au ars totul acolo. Suntem cu toții liberi în Clinton. Ce facem?“ Ori șmecher ori laș (ori amândouă), Buchanan nu face absolut nimic. Viața reintră în normal, cu minerii minerind în mină, fără să trebuiască să-și facă griji că le iau deținuții slujbele. Administrația minelor face chiar compromisuri în legătură cu cântărirea minereului și contractul de muncă.
În alte regiuni din Tennessee, însă, nu se schimbase nimic, iar ortacii de-acolo se revoltă în vara anului 1892. Cunoaștem de-acum scenariul: înarmare, ocuparea palisadei, eliberatul deținuților și rinse and repeat la următoarea mină. Gluma se îngroașă la palisada din Oliver Springs, unde, pentru prima oară, paznicii refuză să se predea. Are loc un schimb de focuri în care mai mulți mineri sunt răniți. Sosesc în grabă și câteva grupuri de milițieni. Minerii se regrupează, primesc și ei întăriri și reușesc de data asta să ocupe palisada.
Guvernatorul anunță că va veni să negocieze iarăși cu minerii însă suferă un atac de panică și le transmite minerilor că întârzie câteva zile. Aceștia cred că Buchanan trage de timp și atacă milițienii pe unde îi prind. Generalul Carnes, care luptase în Războiul Civil, aduce 500 de soldați în zonă, se bate cu minerii, pierde ostași, dar câștigă până la urmă ostilitățile. În total, 27 de oameni mor. Încep procesele și 300 de mineri sunt condamnați pentru conspirație, port ilegal de armă și omucidere.
Cu minerii potoliți, politicienii statului își îndreaptă atenția către mult-hulitul sistem al închirierii deținuților pentru lucratul în mină și îl scot în sfârșit în afara legii. Marea majoritate a minerilor arestați sunt achitați. După patru insurecții, ortacii capătă în sfârșit ce vor. Liderii protestatarilor sunt trecuți pe lista neagră și nu mai găsesc de lucru în nicio mină din zonă.
Războaie, bătălii și masacre
Revolta minerilor din Tennessee din 1891-92, care aduce aminte de protestele minerilor din Valea Jiului din 1977, nu e nici pe departe singurul conflict de muncă din istoria mineritului american. Iată o listă cu doar câteva dintre cele mai faimoase încleștări:
- 1897, Pennsylvania: „Masacrul Lattimer“ s-a soldat cu 19 victime în rândurile minerilor (în majoritate imigranți est-europeni și germani), după ce aceștia au intrat în grevă din cauza salariilor mici.
- 1910-11, Pennsylvania: După ce sute de mineri (majoritatea slovaci) au intrat în grevă, polițiștii aflați pe statele de plată ale administrației minei pornesc la vânat mineri, atacându-i pe unde-i găseau, inclusiv pe stradă. Astfel au fost uciși 6 mineri și 9 neveste de miner (!).
- 1912-13, West Virginia: „Războiul de la Mina Paint Creek“ a urmat și el unei greve declașate pe fondul unor nemulțumiri generalizate în rândul minerilor. Guvernatorul a declarat legea marțială și a trimis trupe. Cel puțin 50 de mineri au fost uciși. Mulți alții au murit de malnutriție. Faimoasa activistă Mary G. Harris Jones(supranumită Mother Jones) a participat și ea la proteste.
- 1921, West Virginia: „Bătălia de la Blair Mountain“ a fost cel mai mare conflict de muncă din istoria Americii. Nu mai puțin de 10.000 de mineri, care încercau să-și creeze un sindicat, s-au luptat cu 3.000 de polițiști și spărgători de grevă, ajutați pe final de trupe federale. S-au tras mai bine de un milion de gloanțe și între 50 și 100 de oameni au fost uciși.
Gășești aici descrieri ale unor alte revolte similare.
De ce sunt minerii speciali
De ce sunt minerii de așa de multe ori în mijlocul conflictelor sindicale peste tot în lume – mai mult decât, de exemplu, lucrătorii din industria textilelor sau a construcțiilor? Ce-au câștigat minerii americani după multiplele greve și lupte declanșante între anii 1890-1930? Ce-a mai rămas din puternicile sindicate ale minerilor în zilele noastre? I-am pus toate aceste întrebări lui Alex Lichtenstein (coincidență cu prințul vânător), profesor de istorie la Indiana University Bloomington.
Lichtenstein mi-a explicat că minerii constituie o categorie specială a muncitorilor din următoarele motive:
- Munca în mină e deosebit de periculoasă, ceea ce crează solidaritate în rândul muncitorilor.
- Minerii sunt aproape toți bărbați, ceea ce întărește sentimentul de camaraderie – fenomen întâlnit și în armată, pușcărie, echipe sportive, etc.
- Minerii și familiile lor trăiesc de obicei în localități construite în jurul minei. „Sunt comunități sudate, unde majoritatea oamenilor ori lucrează în subteran ori sunt căsătoriți cu cineva care lucrează în subteran. Când are loc o explozie, toată lumea aleargă la mină să vadă cine e jos și cum pot să-i scoată de-acolo“ spune profesorul.
- Când sunt în șut, minerii își fac de obicei treaba fără prea multă supraveghere din partea administratorilor.
- Minereul e absolut esențial unei economii care e în plin proces de industrializare (cum a fost America în anii 1890, China după victoria comuniștilor etc.). Ca urmare, minerii au beneficiat întotdeauna de atenție.
Deschizători de drumuri
În America începutului de secol XX, principalul sindicat al minerilor, United Mine Workers (UMW), a făcut muncă de pionierat în mișcarea sindicalistă națională. În timpul Marii Depresiuni din anii ’30, influentul lider al UMW John L. Lewis, a creat Congresul Organizațiilor Industriale (CIO), sub umbrela căruia au fost sindicalizate industrii majore americane (industria constructoare de mașini, industria oțelului, industria chimică etc.). „CIO a fost nava amiral a sindicalismului industrial. El a fost atunci cum ar fi acuma sindicatul lucrătorilor Amazon, dacă ar fi reușit să se sindicalizeze luna trecută“ spune Lichtenstein. Lewis avea intrare permanentă la președintele Franklin D. Roosevelt, artizanul revoluției New Deal.
Minerii și sindicatele lor n-au avut o influență semnificativă doar asupra scenei industriale americane, ci și asupra societății at large. „Te-ai aștepta ca minerii să fie foarte nativiști, să zică ‘Facem tot ce putem să ne apărăm slujbele, așa că vom respinge imigranții!’ Dar nu a fost cazul. UMW a fost în general foarte deschis muncitorilor imigranți. În anul 1895, de exemplu, publicația sindicatului, care avea 8 pagini și ieșea odată pe săptămână, avea o pagină întreagă în limba cehă. UMW a avut o tradiție lungă de deschidere față de imigranți, în comparație cu alte sindicate. Și nu doar față de imigranți, ci și față de afro-americani“ spune Lichtenstein.
Declinul sindicatelor
Pentru ce s-au bătut minerii timp de câteva decade cu autoritățile americane? „Pentru salarii mai bune, condiții sigure de muncă și ca să elimine concurența neloială“ spune profesorul. Și au au avut câștig de cauză? „În anii ’30, da, în general au căpătat ce cereau. Dar de-atunci încoace, puterea lor s-a tot erodat încet“.
La ora actuală sunt mai multe slujbe în energia „verde“ decât în industria minieră. În prima sa campanie electorală, Trump promisese să salveze slujbele minerilor, dar era clar și pe-atunci că nu putea face nimic, și să vrea cu adevărat. Acum câteva zile, UMW a anunțat că va sprijini politica administrației Biden de tranziție la energia „verde“ dacă guvernul îi va ajuta pe mineri să se recalifice.
Dar mărețul sindicat nu mai are nici vizibilitatea, nici membrii pe care îi avea acum 100 de ani și e preocupat acum mai mult cu protejarea pensiilor foștilor mineri. Întreaga mișcare sindicalistă americană, de altfel, o duce foarte prost, doar 12% din muncitorii americani fiind la ora actuală sindicalizați. Liderii sindicali își pun acum speranțele în Biden, care este considerat a fi președintele cel mai iubitor de sindicatedin istoria recentă a Americii.
Oricum, istoria Americii nu e doar istoria victoriilor dreptei, ci și a victoriilor stângii, multe dintre acestea având efecte peste tot în lume.(De exemplu, 1 mai, Ziua Femeii și weekend-ul au fost la origine creații americane).
Dacă vrei să revezi
- Independenta, verzii și piratul
- Ceilalți candidați la președinție
- Identitatea transgender
- Cât de ‘obiectiv’ trebuie să fie un jurnalist?
- Creștinii de stânga
- Cum e să fii transgender la închisoare în SUA
- Analfabeții de americani
- Ce cred acum susținătorii româno-americani al lui Trump?
- Despăgubiri pentru sclavie
- Violențele de la proteste și nesupunerea civică
- ‘Debugetați poliția!’ – strigătul de luptă al Black Lives Matter
- De ce votează mulți româno-americani cu Trump?
- O simfonie progresistă în patru mișcări de protest
- Cine n-are voie să voteze în America
- Închisoarea și dreptul la vot la americani
- Alegerile, ‘the American way’
Statele Întortocheate ale Americii este un newsletter bilunar produs de colegul nostru Răzvan Sibii, jurnalist și prof de jurna în Amherst, Massachusetts, SUA. Poți să te înscrii la newsletterul lui aici.
Autorul
Răzvan Sibii
Au contribuit
- Fotografie de copertă: Mineri la lucru în West Virginia, 1908. [Sursă: Library of Congress]
