Cu tot contextul deseori dezolant, Orașul, de preferință Mare, oferă românului o speranță crescută de viață – datorită accesului crescut la servicii medicale –, dar și o speranță crescută de promovare socială prin educație și joburi, acumularea critică de know-how și capital. Rămâne un loc în care vii, nu din care pleci.
În ultimii zece ani, am văzut atât orașe adâncindu-se în faliment, cât și orașe în care experimentele sau încăpățânarea dau rezultate încurajatoare. În următorii zece ani, vom vedea și mai clar o transformare, în bine sau rău, accelerată în patru mari direcții: evoluția dramatică a pieței muncii, cotele îngrijorătoare ale poluării și traficului, reprezentarea noii clase de mijloc în politică, precum și criza COVID-19.
Cu ochii în patru direcții
Un lucru este cert: România nu mai este interesantă ca o țară a muncii (relativ) ieftine, nici pentru colegii de continent, dar mai ales, nici pentru locuitorii săi.
Modelul de dezvoltare urbană bazat exclusiv pe două-trei fabrici și două-trei supermarketuri se dovedește păgubos și din ce în ce în ce mai fragil.
Nici polii de dezvoltare și prosperitate precum Cluj-Napoca nu se vor simți mai bine. De altfel, tocmai aici, prin Divizia de Inovare Urbană, primăria încearcă să găsească noi abordări pentru piața muncii, pentru a încuraja businessuri și joburi care aduc valoare adăugată mare, dar și pentru a face față relocării către Asia aITului tip lohn, în care argumentul principal erau salariile relativ mici ale programatorilor români.
România este pe penultimul loc în UE când vine vorba de reziliența economiei în fața digitalizării și robotizării, cu 600.000 de locuri de muncă în pericol. Tranziția către noua economie, pivotarea afacerilor medii și mici, cât și efortul masiv de recalificare profesională, toate cad pe umerii orașelor.
București, Timișoara, Iași se regăsesc printre cele mai poluate orașe europene, pe locurile 6, 18 și 28. Semnalele îngrijorătoare coincid cu semnele creșterii economice, dar și a lipsei de reglementare: traficul scăpat de sub control, construcțiile fără norme sau noimă, managementul incompetent sau criminal al deșeurilor, atacul asupra spațiilor verzi. În calculul pragmatic risc-oportunitate la care sunt împinși cetățenii, beneficiile economice încep să piardă teren. Sondajele electorale recente arată că poluarea și traficul se află pe locuri fruntașe între problemele pe care votanții și le-ar dori rezolvate.
Alegerile europarlamentare din 2019 au punctat importanța noii clase de mijloc, reală sau închipuită, în echilibrul de putere, aducând un scor surprinzător pentru challengerii USR-PLUS. Alegerile locale vor aduce, chiar și în cele mai pesimiste calcule, în consiliile locale ale orașelor, din ce în ce mai mulți reprezentanți ai angajaților corporațiilor, antreprenorilor, profesiilor liberale, tinerelor familii. Odată cu ei, ne putem aștepta la modificări ale agendei publice locale, noi priorități în administrația locală: digitalizare, bugetare participativă, spații verzi și spații publice, cultură independentă, organizare comunitară. Chiar dacă multe dintre subiecte au un rol cosmetic sau chiar adâncesc prăpastia dintre câștigătorii și pierzătorii tranziției (gulerele albe angajate în multinaționale vs. „mâinile orașului”, gulerele albastre și precariatul), schimbarea de discurs va avea efecte notabile.
În fine, criza COVID-19 a funcționat ca un accelerator brutal pentru abordarea mai multor subiecte prea mult timp ținute la sertar: digitalizarea administrației publice, normele de igienă și siguranță, reziliența urbană în fața dezastrelor, importanța lanțului scurt alimentar. În același timp, a pus pe butuci domenii de activitate esențiale pentru gradul de atractivitate și competitivitate al orașelor: industria HORECA, sectorul cultural independent, industriile creative și o partea semnificativă din gig economy, noul precariat în care-și plâng pe umeri șoferii de Uber și copywriterii freelanceri. În lipsa mobilității cu care ne-am obișnuit atât de repede, orașele au devenit capcane sau teren de explorare, iar relația noastră cu ele a început să se renegocieze mult mai intens.
Mulțumim că ne citești.
Abonează-te la newsletter.
Dincolo de tendințe globale, ale căror efecte au lentoarea sau brutalitatea mișcărilor plăcilor tectonice, este foarte probabil să vedem cutremure, schimbări rapide în modul în care locuim și folosim orașul.
Am pus laolaltă nouă transformări ușor de localizat și identificat. Pentru confirmare, ne auzim în patru sau cinci ani.
Spațiul public e și al meu. Izolarea forțată sau voluntară adusă de pandemie i-a făcut bucureșteni, de exemplu, să-și redescopere vecinii, curtea și cartierul. De la plimbări familiale cu trotinetele în jurul casei la coșuri de baschet montate pe stâlpi, citadinii au început să folosească bunul comun, rămas în grija nimănui.
Vom vedea din ce în multe băncuțe și grădinițe cu flori, desene cu creta și mături pe asfalt. Din ce în ce mai mulți candidați vorbesc despre redeschiderea curților școlilor către comunitate pentru sport, de introducerea în circuitul public a spațiilor virane sub formă de grădini sau păduri urbane.
Dorm pe la birou. Munca de la distanță și prezența flexibilă la birou, experimentate în pandemie, vor transforma, încet-încet, business-parkurile în complexe rezidențiale mixte.
Multe dintre noile dezvoltări imobiliare iau în calcul soluții de compromis cu spații de co-living pentru închirieri pe termen scurt sau locuințe pentru tineri după modelul campusurilor. Noii locuitori vor veni și cu nevoi diferite: trotuare, magazine alimentare diversificate, evenimente în proximitate.
Mama, vin acasă. Efectele economice ale crizei COVD-19, dar și creșterea nesustenabilă a chiriilor în centru precum Cluj, Timișoara și București, determină din ce în ce mai mulți tineri să aleagă o întoarcere în orașele natale.
Un efect pozitiv va fi efectul de Brain Gain, aportul de experiență și abilități profesionale competitive în orașe care suferă în acest moment. O infuzie de forță de muncă calificată energică în orașe de dimensiuni medii precum Baia Mare, Piatra Neamț sau Alba Iulia, poate potența tranzițiile deja începute. Cu toate sincopele administrative, Baia Mare a făcut pași importanți în urbanism și calitatea vieții, calificându-se în topul PressOne al primelor zece orașe din România apreciate de către locuitorii lor. Și Piatra Neamț și Alba Iulia găzduiesc agențiile de dezvoltare regională și au profitat de fonduri europene pentru proiecte educaționale sau tehnologice, deschiderea de centre de antreprenoriat sau creșterea ofertei culturale.
La fel de favorabilă poate fi pentru centre active cu deficit de resurse umane precum Oradea, Brașov sau Sibiu, sau în centre dormante, în căutarea unui impuls, precum Bacău sau Galați. Este esențial ca autoritățile publice locale să gestioneze inteligent acest reflux, de preferință prin politici publice și programe dedicate.
Educația costă. Grădinițele și creșele private reprezintă, în urbanul mare, peste 30% din totalul instituțiilor de profil. În condițiile creșterii puterii de cumpărare, a îngrijorărilor legate de siguranța sanitară și a rezultatelor dezastruoase demonstrate de către învățământului de stat, școala privată va deveni o opțiune din ce în ce mai interesantă, atât pentru prestator, cât și pentru beneficiar.
Chiar dacă o factură lunară de 1200-2000 de lei poate părea descurajantă, nu trebuie să uităm că salariul mediu în București și Cluj depășea semnificativ pragul de 3000 de lei. Cum noii jucători din politic susțin voucherizarea educației – părinții putând decide unde se duce finanțarea pentru fiecare elev, la stat sau la privat – putem să ne așteptăm la mai mult curaj din partea inițiativelor private în extinderea ofertei, pentru început, spre clasele primare.
Două roți ajung. Relația noastră abuzivă cu bicicleta trebuie să se maturizeze. Jocul cu pistele fictive și carosabilul inaccesibil are demult nevoie de o abordare unitară și inteligentă.
Prin extensie, cu un pic de presiune și bunăvoință, orașele sufocate în trafic vor înțelege potențialul oferit de scutere și trotinete, eventual electrice, în contextul unor reguli mai drastice pentru șoferi.
Dacă București nu va fi Amsterdamul Estului, cu piste de biciclete suzerane în trafic, va putea ajunge Saigonul Europei, cu scuterele cucerind ultimii centimetri disponibili de carosabil.
E rândul meu să plec. București, dar și marile orașe universitare, sunt deja locuite în cicluri. Orașul de vară, dar și orașul de weekend, funcționează după altă logică – bulevarde redate pietonilor, trafic redus drastic, poluare scăzută – oferă o calitate a vieții crescută pentru cei rămași.
Fenomenul are toate șansele să se accelereze, în condițiile în care tot mai mulți proprietari își redescoperă casele de vacanță sau casele părintești din mediul rural. Atât vânzările crescute de rulote și autorulote, cât și popularitatea comunităților online vechi (Viața fără ceas) sau noi (Niște Orășeni), care susțin relocarea, temporară sau nu, în rural, indică un interes crescut pentru o relație sezonieră cu orașul mare, locuit, de preferință, toamna și iarna. Din nou, pandemia a funcționat ca accelerator, forțând deciziile noilor nomazi.
Ne auzim în stradă. Alegerile locale din 2020 ne arată un mediu urban divizat prin opțiuni politice, așteptări și stil de viață, un model social instabil în contextul unei schimbări parțiale de garnitură politică.
Ne putem aștepta la o creștere a frecvenței și intensității protestelor și acțiunilor de stradă, atât pe teme naționale majore – asistență socială, pensii, salarii, educație, sănătate –, cât și pe subiecte punctuale, relevante la nivel internațional sau local – de la schimbări climatice la proiecte imobiliare. În aceeași logică, va crește nivelul mobilizării comunitare după modelul grupurilor de inițiativă civică ultra-locale – Cișmigiu, Herăstrău, Floreasca – și a mișcărilor comunitare informale susținute de către fundații comunitare la Cluj sau Timișoara.
Mâncarea are gust local. În pandemie, tinerii au început să descopere gătitul acasă și cumpăratul de fructe și legume de sezon. Piețele și producătorii locali și-au recâștigat rolul în logica funcționării orașelor, ca o redută pentru gusturi și costuri familiare. Inițiative precum food-hub-urile din Cluj, Bucovina, Iași și Ținutul Secuiesc scurtează, de asemenea, lanțul de aprovizionare și cresc siguranța alimentară a orașelor.
Se joacă ultima șansă. Iar. Noul exercițiu financiar al Uniunii Europene reprezintă noua ultimă șansă pentru marile proiecte de infrastructură vitale pentru orașe: centurile ocolitoare, refacerea conexiunilor feroviare (inter)urbane, reabilitarea rețelelor de termoficare, transport în comun. Din fericire, prioritățile europene favorizează soluțiile verzi și sustenabile.
Competiția între orașele-magnet, centrele urbane mari preferate de cei în căutarea unui loc de muncă sau a unei educații mai bune, va crește, iar acest lucru va cere profesionalizarea urgentă a aparatului auxiliar din administrație.
Contextul este bun, dar banii sunt departe de a fi suficienți. Conform unui studiu derulat de către Banca Mondială, doar prioritățile de investiții alese de către cetățeni pentru București, Timișoara, Cluj și Iași totalizează peste 20 de miliarde de euro. Cel mai probabil, cu tot bugetul de 80 de miliarde negociat cu UE și eforturile de descentralizare, cele zece orașe care vor știi să gestioneze fonduri și relația cu Bucureștiul vor fi și centrele urbane relevante pentru următorii cincizeci de ani. Orice populism – de la concesiile făcute șoferilor comozi la iubirea pentru borduri și panseluțe – va fi decontat drastic de către locuitori.
Din cuprinsul acestei explorări:
Susține poveștile care ne ajută să înțelegem lumea în care trăim
Nu știm dacă vom mai exista în 2021. Însă până atunci facem tot ce putem ca să-ți aducem poveștile în care credem, poveștile de care avem nevoie ca să mergem mai departe.
În acest moment, avem o echipă minusculă care operează cu 3.000€/lună. Ca să avem o redacție funcțională și sustenabilă, ne-ar trebui cel puțin 10.000€/lună. În cel mai bun moment al nostru, bugetul a fost de 8.500€/lună.
Munca noastră a fost fondată și este susținută financiar exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori, pentru că am vrut să demonstrăm că un asemenea model poate funcționa și în România. Însă e extrem de greu, așa cum ne așteptam. Poți să ne susții explorările prin această lume mereu în schimbare începând cu doar 3€/lună.
Îți mulțumim că faci parte din comunitatea Inclusiv
Nu știm dacă vom mai exista în 2021. Însă până atunci, facem tot ce putem ca să-ți aducem poveștile în care credem, poveștile de care avem nevoie ca să mergem mai departe.
În acest moment, avem o echipă minusculă care operează cu 3.000€/lună. Ca să avem o redacție funcțională și sustenabilă, ne-ar trebui cel puțin 10.000€/lună. În cel mai bun moment al nostru, bugetul a fost de 8.500€/lună.
Munca noastră a fost fondată și este susținută financiar exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori, pentru că am vrut să demonstrăm că un asemenea model poate funcționa și în România. Însă e extrem de greu, așa cum ne așteptam. Poți să ne susții explorările prin această lume mereu în schimbare invitându-i pe prietenii tăi să devină membri, începând cu doar 2€/lună.
