fbpx

Noua frontieră a drepturilor civile: identitatea transgender

12/04/2021

Lectură de 8 minute
Statele Întortocheate ale Americii - newsletter bilunar

Abia a reușit maică-ta să se împace cu ideea că persoanele gay nu sunt „bolnave” și nici „perverse”, și sunt la fel de buni părinți ca oricine altcineva, că ai ridicat miza: ai început să vorbești de drepturile persoanelor transgender. Problema e că e puțin probabil ca maică-ta să fi cunoscut o persoană trans care e out – și se poate că nici chiar tu n-ai cunoștințe openly trans.

Discuția publică pe tema drepturilor trans a avansat rapid în America, fiind precipitată de o serie de evenimente politice recente: interzicerea de către administrația Trump a persoanelor trans de a se angaja în forțele armate americane și abrogarea acestui ordin de către administrația Biden, înaintarea de către Republicani a zeci de propuneri de legi menite să blocheze accesul persoanelor trans la tot felul de resurse și, foarte de curând, confirmarea unei femei transgender în postul de secretar de stat în Ministerul Sănătății american.
 
Ca și cu mai toate subiectele fierbinți ale războaielor culturale americane, e de așteptat ca și această chestiune să anime tot mai mult și sfera publică românească. In ediția asta încerc o scurtă explicație a discuției din jurul identității transgender, pe baza a câtorva interviuri și a unui munte de documentare.

Informațiile de bază

Sunt transgender acele persoane care au o identitate de gen diferită de sexul proclamat în certificatul de naștere (de obicei pe baza organelor genitale externe și întotdeauna ori feminin ori masculin, chiar și atunci când nu e clar). Vorbim de persoane care resimt această diferență puternic și pe o durată îndelungată de timp – nu de oamenii din imaginația conservatoare care azi „au chef” să fie fete și mâine băieți.
 
Conform principalelor asociații ale doctorilor americani (pediatrii, medici de familie, psihiatrii, psihologi, interniști și endocrinologi), transgeneritatea nu constituie o boală fizică sau mintală. Însă multe persoane transgender sunt diagnosticate cu disforie de gen, care este caracterizată prin stres psihologic cauzat de discrepanța gen/sex și agravat de presiunile făcute de către apropiați și de către societate în direcția comformării la rolurile tradiționale de gen. Din punct de vedere medical, disforia de gen se tratează prin terapie psihologică, terapie hormonală și câteodată tratament chirurgical (inclusiv reconstrucție genitală care însă nu se aplică copiilor). Din punct de vedere social, nu persoana trans are nevoie de tratament, ci apropiații ei care trebuie să învețe să respecte identitatea de gen a omului (inclusiv în privința pronumelor).
 
Persoanele trans au existat întotdeauna, în toate societățile, exact ca și persoanele cisgender (persoane a căror identitate de gen este comformă cu sexul atribuit la naștere), însă, bineînțeles, nu multe comunități au tolerat identitatea trans (așa cum nu au tolerat nici orientările ne-heterosexuale). La ora actuală se estimează că 0,6% din populația americană se identifică ca transgender, adică cam 1,4 milioane de oameni. Acest procent este aproape sigur mai mic decât cel real, în condițiile în care multă lume încă nu știe mai nimic despre transgeneritate.

Oameni în carne și oase

Am vorbit despre aceste lucruri cu Reese Rathjen, o persoană transgender, și cu Andrew Zanevsky, tatăl unei fiice transgender.
 
Rathjen, care lucrează ca manager de fundraising digital în cadrul organizației National LGBTQ Taskforce, mi-a explicat experiența prin care trece o persoană trans cu ajutorul unei analogii mai ușor de înțeles pentru o persoană non-trans. „Câteodată mă uit în oglindă și mă șochează când văd cât păr am pierdut, pentru că eu am la mine în minte o altă imagine despre cum arăt. Și pe timpul pandemiei m-am îngrășat – și această realitate vine în conflict cu imaginea de sine. Cred că majoritatea oamenilor au astfel de experiențe la moment dat. Ei, la mine așa a fost și cu identitatea de gen. Eu întotdeauna am crezut că voi arăta așa cum arăt acuma. [Nota mea: Adică comform imaginii stereotipice a unui bărbat]. Și când am ajuns la pubertate, nu s-a întâmplat așa. A trebuit să fac tratament hormonal și operații ca să arăt așa cum mă simt”.
 
„Când eram adolescent, nu știam pe nimeni care să fie trans. Nici măcar nu știam că există un cuvânt pentru ceea ce simțeam. Eram singur în timp ce corpul mi se transforma într-un fel pe care îl uram. Am suferit de depresie și anxietate și am ajuns să încerc să-mi iau viața. Din fericire am avut unii apropiați care m-au ajutat să primesc tratament psihologic și să văd că nu sunt singura persoană trans pe lume. Acum am posibilitatea de a-mi trăi viața așa cum în trecut doar visam s-o pot face” spune Rathjen, care a devenit de curând tată.
 
Andrew Zanevsky este IT-ist în Illinois și voluntar în cadrul PFLAG, o organizație dedicată părinților persoanelor LGBTQ. Mi-a povestit cum a ajuns să se implice în lupta pentru drepturile persoanelor trans. „Când fiica mea avea 21 de ani ne-a spus că a realizat că e femeie trans. La vreme aceea înfățișarea ei se comforma stereotipului masculin. Am fost șocați. Nu ne așteptam la așa ceva. Dar ne iubim copiii cât se poate de mult. Ăsta e cel mai important lucru: să-ți iubești și respecți copiii și să-i accepți așa cum sunt ei, nu cum te-ai fi așteptat tu să fie. Și dacă-i iubești, te vei obișnui cu idea. Îi vei înțelege. Noi ne-am apucat să învățăm ce înseamnă că ești transgender. Am căutat pe Google și am găsit PFLAG. Cam la o săptămână după ce fiica noastră și-a făcut coming out-ul, ne-am dus la prima întâlnire cu alți părinți. Am învățat mult de la ei. Două luni mai târziu, am început să facem voluntariat” povestește Zanevsky.
 
Zanevsky este imigrant bielorus și l-am întrebat dacă a avut probleme cu familia sau prietenii. „Când le spui «Copilul nostru e transgender», majoritatea prietenilor acceptă acest lucru. Au încredere că știm ce facem. Dar din păcate am și pierdut câțiva prieteni și am întrerupt contactul cu un membru al familiei pentru că au refuzat să recunoască identitatea adevărată a copilului nostru. A trebuit să terminăm relația cu ei ca să ne protejăm și pe noi și pe copilul nostru” spune el.

Toaletele publice și medaliile sportivelor

Dacă până nu demult chestiunea homosexualității era aprig disputată politic (și încă mai e în unele colțuri ale Americii), transgeneritatea a ajuns de curând un nou câmp de bătălie, speculat din plin de politicienii care găsesc în fricile oamenilor o pâine de mâncat. Același discurs al „prădătorilor sexuali” care a victimizat atâta vreme persoanele gay este îndreptat acum împotriva persoanelor trans.
 
Pe la sfârșitul deceniului trecut, principalul argument anti-trans rights era legat de accesul la toalete și vestiare a adolescenților trans. „Dacă intră un băiat în toaleta fetelor pretinzând că e și el fată?” Argumentul avea câteva probleme majore:

  • Nimeni n-a reușit să găsească exemple de băieți îndeajuns de tâmpiți încât să creadă că scapă cu fața curată după ce au intrat peste fete în toaletă cu pretextul că „Ieri am fost băiat, azi sunt fată, iar mâine sunt din nou băiat”.
  • Oricine (indiferent de gen) se simte hărțuit într-o toaletă publică de către oricine altcineva (indiferent de gen) poate să facă plângere la autorități. Persoanele transgender nu sunt scutite de la respectarea legilor anti-hărțuire sexuală.
  • Adolescenții trans sunt mult mai des victime decât agresoriDacă cineva are nevoie să fie apărat de violență generalizată acela este adolescentul trans.
  • Zanevsky povestește că a luat odată parte la o dezbatere pe tema accesului la băile din școala din zona lui și ce l-a șocat cel mai mult a fost obsesia adversarilor lui cu sexul. „Vorbeau încontinuu despre sex, despre organele genitale, despre copii care îi vor forța pe alții copii să facă acte sexuale. De partea noastră, niciunul dintre părinți nu vorbea despre sex, pentru că nu despre asta e vorba aici” spune el.

 

Din zecile de proiecte de lege menite să interzică accesul adolescenților trans la toaletele care se potrivesc cu identitatea lor de gen, doar una a trecut până la urmă, în 2016 în Carolina de Nord. Trei ani mai târziu, după îndelungi proteste și boicoturi, statul a renunțat la lege.
 
După ce sperietoarea cu toaletele a eșuat, conservatorii au găsit un nou argument bazat pe ficțiunea „pericolului trans”: „Dacă intră fetele transgender musculoase în sportul feminin și cuceresc toate medaliile?” Această nouă falsă controversă dă și ea o mulțime de rateuri:

  • Există foarte puține cazuri de sportive trans care au ținut cu tot dinadinsul să concureze la nivel înalt împotriva altor fete și să radă toată trofeele. Marea majoritate a politicienilor anti-trans bagă la înaintare un singur caz din Connecticut. Șaisprezece state permit liceenilor trans să concureze unde vor ei și sportul feminin nu pare să fi fost deloc afectat până acum.
  • Sportul este despre sănătate, divertisment, depășirea propriilor limite, spirit de echipă – și abia după aceea medalii. Când te găsești de partea celor care adâncesc excluziunea unei categorii demografice extrem de vulnerabilă din cauză că s-ar putea ca fiica ta să iasă pe locul doi la Cupa Municipiului, ai o problemă.
  • Cei care vor să salveze sportul feminin de sportivii trans sunt deseori aceiași care votează împotriva finanțării echitabile a sportului feminin și al celui masculin.
  • Echitatea în sport a fost dintotdeauna un ideal iluzoriu, marea majoritate a disciplinelor sportive bazându-se din greu pe calitățile fizice înăscute ale sportivului (înălțimeproporțiile corpuluirapiditate, etc.), ca să nu mai vorbim de inegalitățile provocate de accesul la antrenori, aparate specializate, nutriție și așa mai departe. Nici măcar problema nivelului de testosteron nu e una nouă. Dacă până acum s-au găsit unele soluții pentru a ameliora aceste discrepanțe (ex. categorii de greutate în artele marțiale, categorii de vârstă, competiții rezervate amatorilor), probabil că se vor găsi soluții și în cazul sportivilor trans, fără să fie nevoie să cădem în plasa celor care le consideră pe persoanele trans a fi monștri de care trebuie să ne apărăm din răsputeri.

 
Trei state au dat legi până acum care interzic sportivilor trans să concureze alături de fete. Legea statului Idaho e deocamdată blocată de către un judecător, iar Mississippi și Arkansas se pregătesc și ele de procese.
 
Meanwhile, 79% dintre americani consideră că persoanele transgender sunt discriminate în societatea americană contemporană, 36% spun că știu pe cineva care e trans și 49% cred că mai avem de muncit până la a accepta persoanele trans așa cum ar fi normal.

De citit, vizionat, ascultat:

Share on email
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Statele Întortocheate ale Americii este un newsletter bilunar produs de colegul nostru Răzvan Sibii, jurnalist și prof de jurna în Amherst, Massachusetts, SUA. Poți să te înscrii la newsletterul lui aici

Autorul

Susține poveștile noastre ca să înțelegi contextul în care trăim

Nu știm dacă vom mai exista în 2022. Însă până atunci facem tot ce putem ca să-ți aducem poveștile în care credem.

Misiunea noastră e să descifrăm sistemele complexe care ne definesc viața, să le traducem în narațiuni profunde care te ajută să înțelegi mai bine ce se întâmplă în jurul tău și cum se poate schimba asta. Ne dorim să închizi articolele noastre mai bine echipat pentru haosul informațional care ne înconjoară.

Facem jurnalism la firul ierbii, exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori. Ne fundamentăm munca pe colaborare, transparență, schimb de cunoaștere și participare. Durează, costă, iar impactul nu se vede imediat. În acest moment, avem o echipă minusculă care operează cu 3.000€/lună. Ca să avem o redacție funcțională și sustenabilă, ne-ar trebui cel puțin 10.000€/lună. În cel mai bun moment al nostru, bugetul a fost de 8.500€/lună.

Poți să ne susții jurnalismul dacă devii Explorator Inclusiv începând cu doar 3€/lună.

Îți mulțumim că faci parte din comunitatea Inclusiv

Nu știm dacă vom mai exista în 2022. Însă până atunci facem tot ce putem ca să-ți aducem poveștile în care credem.

Misiunea noastră e să descifrăm sistemele complexe care ne definesc viața, să le traducem în narațiuni profunde care te ajută să înțelegi mai bine ce se întâmplă în jurul tău și cum se poate schimba asta. Ne dorim să închizi articolele noastre mai bine echipat pentru haosul informațional care ne înconjoară.

Facem jurnalism la firul ierbii, exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori. Ne fundamentăm munca pe colaborare, transparență, schimb de cunoaștere și participare. Durează, costă, iar impactul nu se vede imediat. În acest moment, avem o echipă minusculă care operează cu 3.000€/lună. Ca să avem o redacție funcțională și sustenabilă, ne-ar trebui cel puțin 10.000€/lună. În cel mai bun moment al nostru, bugetul a fost de 8.500€/lună.

Poți să ne susții și mai mult jurnalismul dacă inviți un prieten să devină Explorator Inclusiv începând cu doar 3€/lună.