În 2020, viețile noastre au fost afectate mai mult ca oricând de grija urgentă pentru sănătate și, implicit, instituția în care ne punem bazele: spitalul. Însă ce știm despre cum se construiește un spital al viitorului-prezent? Întrebarea asta m-a ghidat prima dată pe șantierul Dăruiește Viață – deschis, întreținut și aproape finalizat din banii și eforturile societății civile.
Avem nevoie de spitale noi. Dar după ce am documentat subiectul timp de șase luni, am înțeles că fără o infrastructură medicală și socială complementară spitalelor, și fără regândirea modului de finanțare, funcționare și utilizare a lor, construirea de spitale noi e un efort insuficient.
În România, spitalul este, de cele mai multe ori, poarta prin care intrăm în sistem. Sute de mii de români sunt internați anual în spitale fără să treacă pe la medicul de familie sau să fie consultați în regim ambulatoriu. Spitalul este adesea învechit și depășit tehnic, fără suficienți angajați, supraîncărcat. Aglomerarea inutilă a spitalelor înseamnă costuri financiare și umane în plus.
Ca să prevenim spitalizările inutile, iar bolnavii critici să aibă mai multe șanse la tratamentul necesar, e nevoie de o infrastructură medicală și socială care să fie organizată în jurul spitalelor, în loc de una centrată aproape exclusiv pe ele. Asta ar putea atenua și criza de neîncredere în care se află întregul ecosistem medical.
Frustrată de neîncredere, incapacitate instituțională, și de viteza foarte scăzută (și greu de sesizat) cu care se schimbă lucrurile, societatea civilă a venit în ultimii ani cu un răspuns vehement: sute de mii de români au adunat 30 de milioane de euro ca să construiască un spital așa cum ne-am dori să fie toate spitalele. De la săparea fundației până la deschiderea din această toamnă vor fi trecut puțin peste trei ani.
Experiențele ca pacientă, pandemia și inevitabilitatea unui cutremur nemilos, m-au făcut să mă întreb cum se construiește acest spital al viitorului-prezent?
Un loc în care pășim cu încredere, chiar dacă ne doare, unde frica nu ne mai strânge de mână. Unde avem suficient personal medical, instruit și plătit pe măsură, cu acces la tehnologiile necesare, care operează în clădiri cu mai puține bacterii rezistente, cu standarde de cost fundamentate. Unde există toate elementele esențiale care să permită o relație medic-pacient bazată pe înțelegere și respect. Care să ne facă să nu mai privim cu ură și scepticism spre cei care sunt acolo să ne ajute.
Îți mulțumim că faci parte din comunitatea Inclusiv.
Misiunea noastră e să descifrăm sistemele care ne modelează viața, să le traducem în narațiuni complexe și nuanțate, ca să înțelegi mai bine ce se întâmplă în jurul tău și cum se poate schimba asta. Poți să ne ajuți și mai mult dacă inviți un prieten să ne susțină cu doar 3€/lună.
Susține jurnalismul nostru
Inclusiv e o publicație finanțată exclusiv de cititori. Misiunea noastră e să descifrăm sistemele care ne modelează viața, să le traducem în narațiuni complexe și nuanțate, ca să înțelegi mai bine ce se întâmplă în jurul tău și cum se poate schimba asta. Poți să pui umărul la construcția noastră cu doar 3€/lună.