fbpx

Analfabeții de americani

18/01/2021

Lectură de 5 minute
Statele Întortocheate ale Americii - newsletter bilunar

Bine ne-am regăsit în anul nou! Sper că ești bine, și tu și ai tăi. Aici, în America, în afară de insurecția instigată de președintele țării, COVID-ul care devorează sute de mii de vieți de oameni și șomajul scăpat de sub control, avem parte de un ianuarie liniștit și plictisitor.

N-am să scriu acum despre Trump și măscăriile lui, pentru că nu scriu aici știri și nici nu am deocamdată vreo perspectivă inedită asupra problemei. (Până acum, contribuția mea la “l’affaire Trump” au fost două articole despre susținătorii româno-americani ai dublu-împiersicatului.) Mă ocup în continuare de fenomene socioculturale ale căror efecte asupra societății americane sunt și subtile, și de durată. Săptămâna asta, pun în discuție relația interesantă pe care o au americanii cu limba scrisă.

Limba noastră-i o comoară

Încep analiza asta de la 1800-toamna, în dubioasa tradiție a compunerilor din școala românească. Pe la sfârșitul anilor ’90 eram elev într-un liceu din Arad și mă culcam și trezeam cu exerciții de analiză gramaticală sub pernă. Intenționam să dau la Jurnalistică la Cluj (spoiler alert: n-am mai ajuns acolo) și mi se repetase de o mie de ori că dacă nu săpânesc limba română la perfecțiune n-am ce căuta acolo. Oricum, nu era nevoie să mă convingă nimeni de asta pentru că eu știam dintotdeauna că un om deștept vorbește și scrie „corect“, fără dezacorduri, fără cacofonii, fără oximoroane, fără greșeli de punctuație, fără „i“-uri în plus sau în minus și fără englezisme. 

Am avut un scurt moment de ezitare când, într-o bună zi, profesoara de meditații la română ne-a întrebat pe toți unde dăm la facultate. Urma să ne explice ceva despre locuțiuni și cică „ăia de la Timișoara“ tratau aceste părți de vorbire altfel decât „ăia de la Cluj“. Nu reușeam să înțeleg cum se poate așa ceva – care dintre ei avea dreptate? Dar n-aveam eu atunci vreme să fac teoria limbajului, că, na, aveam comentarii de tocit…

Fast-forward la începutul anilor 2000 când am venit la studii post-universitare în America. Unul dintre primele lucruri care m-au șocat la americani a fost faptul că nu se cramponau de „corectitudinea“ anumitor forme ale limbii. „Night“ apărea scris „Nite“ la tot pasul, pe mașinile de poliție scria „K9 unit“, echipa de baseball din Boston purta ciorapi roșii și se numea „Red Sox”, cel mai popular scriitor pentru copii inventa într-o veselie cuvinte și tot așa, de parcă n-ar fi văzut niciun american vreo emisiune de Pruteanu.

Nici măcar nu se deranjaseră să-și facă engleza limba oficială a țării sau să-și clădească o Academie Națională care să le spună cum stă treaba cu locuțiunea prepozițională. Se încrețea pielea pe educația mea duală de jurnalist/român! 

După cine să mă iau

Au trecut anii și americanii au început să mi se pară din ce în ce mai puțin proști și inculți. Am urmat cursuri de sociolingvistică și am învățat că un text poate fi evaluat și altfel decât în funcție de aderența sa la regulile decretate de către Zeii Limbii (academicieni, profesori, jurnaliști și dicționariști). Am aflat că practic fiecare universitate americană are câte-un „Writing Center“ unde-și duc studenții lucrările de tot felul și unde nu li se vânează greșelile de ortografie (decât dacă vor ei neapărat), ci sunt îndemnați să se gândească la scopul textului lor, la nevoile cititorilor lor, la motivele pentru care au ales o anumită formă retorică și nu alta, la jocul înțelesurilor din propozițiile lor, la registrul în care scriu, la coerența și claritatea argumentului, la principiile etice pe care e construit textul lor și multe alte considerații. 

Evident, după 12 de ani de școală românească, nu sunt în stare să mă dezbăr total de obsesiile astea cu „corectitudinea“ limbii – nici în română, și nici măcar în engleză. Dar mă tratez. Mă-ntreb așa:
 

  • Am 41 de ani, sunt vaccinat și însurat. De ce să-mi dicteze mie cum să scriu un academician ale cărui opere scrise îmi provoacă urticarie? De ce recunosc automat autoritatea unui „expert“ căruia dacă-i interzici folosirea limbii de lemn rămâne mut?
  • Chiar e adevărat că dacă nu scrii corect, nu gândești corect? Și cum mama naibii arată corectitudinea aia în gândire? Âmi pare rău la intelectualii români, dar aici se impune o analiză de clasă. A crede că dialectul tău, vocabularul tău și regulile tale sunt cel mai bune (sau chiar singurele bune!) e de o naivitate sociolingvistică înduioșătoare, altoită cu o aroganță absolut enervantă. Când cuvântul „mișto“ te „zgârie pe urechi“, poate c-ar trebui să-ți cureți urechile de rasism.
  • Bun, dar trebuie totuși să ne înțelegem între noi, nu? Dacă fiecare vorbește în felul lui, cum mai comunicăm unul cu altul? Evident, vom găsi, ca întotdeauna, punți de legătură, fără să avem nevoie de vreo Academie care să ne spună că „sînt“ se scrie acum „sunt“ dar se pronunță tot „sînt“.
  • În pregătire pentru newsletter-ul acesta, am vorbit un pic cu lingvistul Rusty Barrett de la University of Kentucky. L-am întrebat dacă e bine să vorbim cu toții aceeași limbă sau același dialect. „Dacă toată lumea ar cunoaște mai mult decât o modalitate de a vorbi,“ mi-a spus Barrett, „ne-ar fi mult mai ușor să comunicăm unii cu alții decât dacă am încerca să forțăm pe toată lumea să vorbească un dialect cu care nu au crescut. Cu cât vorbim mai multe dialecte, cu atât mai mult vom putea comunica cu oameni din alte categorii sociale ca noi“.

Imaginează-ți o programă școlară în care materia „Limba Română“ este predată ca materia „Religie“ – nu, nu ca acele ore în care vine preotul și-ți spune ce păcate te vor duce în iad, ci acele ore în care profesorul te ajută să înțelegi de unde vin asemănările și deosebirile dintre diversele culte. N-am fi cu toții mai deștepți, chiar dacă ne-am mai încurca din când în când în „i“-uri?

Decât zic. 🙂

Recomandări de citit și văzut

Share on email
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Till next time,

Răzvan

PS: Colegele mele de la newsletter-ul „Scos din Minte“ te roagă să le spui “ce ai învățat tu în ultimele 12 luni despre refacerea și elasticitatea emoțională” în acest chestionar scurt. Mulțumesc!

Autorul

Susține poveștile noastre ca să înțelegi contextul în care trăim

Nu știm dacă vom mai exista în 2022. Însă până atunci facem tot ce putem ca să-ți aducem poveștile în care credem.

Misiunea noastră e să descifrăm sistemele complexe care ne definesc viața, să le traducem în narațiuni profunde care te ajută să înțelegi mai bine ce se întâmplă în jurul tău și cum se poate schimba asta. Ne dorim să închizi articolele noastre mai bine echipat pentru haosul informațional care ne înconjoară.

Facem jurnalism la firul ierbii, exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori. Ne fundamentăm munca pe colaborare, transparență, schimb de cunoaștere și participare. Durează, costă, iar impactul nu se vede imediat. În acest moment, avem o echipă minusculă care operează cu 3.000€/lună. Ca să avem o redacție funcțională și sustenabilă, ne-ar trebui cel puțin 10.000€/lună. În cel mai bun moment al nostru, bugetul a fost de 8.500€/lună.

Poți să ne susții jurnalismul dacă devii Explorator Inclusiv începând cu doar 3€/lună.

Îți mulțumim că faci parte din comunitatea Inclusiv

Nu știm dacă vom mai exista în 2022. Însă până atunci facem tot ce putem ca să-ți aducem poveștile în care credem.

Misiunea noastră e să descifrăm sistemele complexe care ne definesc viața, să le traducem în narațiuni profunde care te ajută să înțelegi mai bine ce se întâmplă în jurul tău și cum se poate schimba asta. Ne dorim să închizi articolele noastre mai bine echipat pentru haosul informațional care ne înconjoară.

Facem jurnalism la firul ierbii, exclusiv prin contribuția ta și a altor cititori. Ne fundamentăm munca pe colaborare, transparență, schimb de cunoaștere și participare. Durează, costă, iar impactul nu se vede imediat. În acest moment, avem o echipă minusculă care operează cu 3.000€/lună. Ca să avem o redacție funcțională și sustenabilă, ne-ar trebui cel puțin 10.000€/lună. În cel mai bun moment al nostru, bugetul a fost de 8.500€/lună.

Poți să ne susții și mai mult jurnalismul dacă inviți un prieten să devină Explorator Inclusiv începând cu doar 3€/lună.